Planul invesnicirii omului, realizat prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu si prin Invierea Lui ca om, a avut ca premiza crearea lui de catre Dumnezeu. Daca n-ar fi fost creat omul, nu s-ar fi facut nici Fiul lui Dumnezeu Om. Prin intruparea Fiului lui Dumnezeu ca Om, se arata pentru ce a fost creat omul. Parintii bisericesti spuneau :"Fiul lui Dumnezeu s-a facut Om ca sa faca pe om Dumnezeu dupa har". In aceasta insa,implica si adagiul :" Dumnezeu a facut pe om, ca sa faca si pe Fiul Sau Om, in vederea indumnezeirii Lui."

Pe primul Adam, Dumnezeu l-a creat fara sa-l intrebe. El nu este produsul voii sale libere, desi este izestrat cu libertate; la randul ei Eva e scoasa din Adam fara sa fie intrebat nici el, nici ea. Al Doilea Adam, Hristos, vine la existenta cu voia Celui ce accepta sa se faca O, El e produsul libertatii Sale. Daca la crearea primului Adam, Tatal se sfatuieste cu Fiul si cu Duhul Sfant, venirea la existenta a Fiului lui Dumnezeu ca om, are loc dupa obtinerea consimtamantului cu totul liber al Sfintei Fecioare. Ea, care-L naste nu e folosita ca mijloc al venirii Lui la existenta , fara voia ei. Se intalnesc doua libertati : a lui Dumnezeu si a fapturii care se ridica din pacatul ce o robeste.Pentru ca ea trebuia sa contribuie la iconomia mantuirii, nu numai ca o unealta miscata de altcineva, ci sa se ofere ea insasi pe sine si sa se faca impreuna-lucratoare a lui Dumnezeu in pronia Lui pentru neamul omenesc.

Apo, deoarece Mantuitorul a fost Om si fiu al omului, nu numai pentru ca avea trup, ci pentru ca a avut si minte si suflet si vointa si tot ce era omenesc; era de trebuinta sa aiba si o Maica desavarsita care sa slujeasca nasterii Lui, nu numai cu firea trupului ci si cu mintea si cu vointa si cu toate ce le avea; sa fie Maica si dupa trup si dupa suflet, sa aduca la nasterea negraita a Omului intreg.

Astfel a depins de cuvantul Sfintei Fecioare: "Iata roaba Domnului; fie mie dupa cuvantul tau", ca Fiul lui Dumnezeu sa se faca Om, iubirea lui Dumnezeu fata de oameni sa mearga pana la capat, ca planul maret pentru care Dumnezeu a creat aceasta fiinta minunata, care este omul, sa-si capete implinire.
A depins de cuvantul Fecioarei, pentru ca depinde de acceptarea libera a omului mantuirea lui.
Invoirea Maicii Domnului e cu totul deeosebita de invoirea celorlalte femei, cuvantul ei nu reprezint o simpla invoire, ci e dovada unei credinte cum nu a mai avut nimeni intre oameni; pe cand invoirea celorlalte femei se datoreste si miscarii poftei trupesti care slabeste libertatea.

A fost mai usor chiar pentru apostoli sa creada ca Hristos a inviat si sa propovaduiasca aceasta veste buna in toata lumea cu pretul vietii lor, odata ce L-ai vazut aievea inviat, dupa ce au stiut ca a murit. Dar Maica Domnului, fara sa se intemeieze pe faptul experiat al zamislirii Lui in ea, a crezut pe baza unei simple fagaduinte prealabile ca se va petrece cu ea acest fapt care depaseste legea firii si nu s-a mai petrecut niciodata cu o fecioara. A crezut posibil, imposibilul si prin aceasta l-a facut posibil. Credinta totala a Sfintei Fecioare in vestirea data ei de Fiul lui Dumnezeu prin ingeri, a insemnat o unire spirituala cu El cum nu a mai fost si nu va mai fi alta, caci nimeni nu a mai fost pus si nu va mai fi pus intr-o astfel de situatie.

Intrucat libertatea omului - libertate ce tine de spirit - nu-si poate avea originea decat in libertatea lui Dumnezeu, spiritul suprem si atotputernic, in Sfanta Fecioara s-a realizat, prin libertatea spiritului uman actuala la culme, cea mai deplina unire spirituala cu Dumnezeu.

Ingerul Gavriil o saluta la inceput cu cuvintele: "Bucura-te ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine !"; Ceea ce arata unirea ei cu Dumnezeu. E ceea ce spune si cuvantul "Domnul este cu tine". Nici unei femei nu i s-au dat asemenea caracterizari. Ea primeste sa fie maica desi era hotarata sa ramana fecioara. Primeste sa fie Maica, cu riscul de a nu mai parea oamenilor fecioara, pana cand se vor convinge, macar unii dintre ei prin invierea Lui, ca El e cu adevarat Fiul lui Dumnezeu, deci ca s-a nascut din ea, pe cale mai presus de fire, pazindu-i fecioria.

In aceeasi clipa in care ea declara ca se increde cu desavarsire in minunea ce se va savarsi cu ea, Fiul lui Dumnezeu se si salasluieste in ea zamislindu-se ca Om. In Maria si-a luat locuinta lumina ca in ochi, si a curatit duhul ei, si a limpezit gandirea, a sfintit simtirea ei si a inaltat fecioria ei. Caci ochiul se face curat cand se uneste cu soarele si invinge prin arma lui si se face limpede prin lumina lui si iradiant prin stralucirea lui si impodobit prin frumusetea lui.
Un mister mai mare decat toate se savarsea in trupul ei, nu se resimte ea de acest mister in lucrare, Dumnezeu isi alcatuia din sangele ei un trup, din sufletul ei un suflet.

Refuzul efectelor sfintitoare ale puterii lui Hristos si ale Duhului sau cel Sfant asupra fecioarei se intemeiaza pe refuzul protestant de a recunoaste vre-o lucrare a lui Dumnezeu in general si a lui Dumnezeu cel intrupat in special, asupra omului. Dar acest refuz este contrar recunoasterii puterii lui Dumnezeu asupra noastra si e conform conceptiei despre un Dumnezeu neputincios, lipsit de iubire de oameni, sau conceptii despre omul incapabil sa se resimta de lucrarea lui Dumnezeu, ceea ce pune la urma subsemnul indoielii insasi puterea sau iubirea lui Dumnezeu in actul sau creator.

(Dumitru Staniloae)