Cuviosul Nicodim de la Tismana

Sfântul Nicodim de la Tismana (n. 1310, Prilep, d. 26 decembrie 1406, Tismana) este un arhimandrit, întemeietorul mănăstirilor Vodiţa şi Tismana din Oltenia şi a mănăstirii Vişina pe valea Jiului. Mama sa era una dintre fiicele domnitorului Basarab I, prin intermediul căruia Nicodim se înrudea cu cnejii sârbi, voievozii transalpini şi ţarii bulgari. Fiind de os domnesc, se va bucura de instruire în mediul bisericesc. La Deciani, lângă Prilep tocmai se construia biserica „Visoki Dečani”. „Iar sântul Botezat fiind dupre obiceiul creştinesc, şi crescut întru buna pedepsire, şi temere de D-deu şi a iubirei în tânără vârstă a prunciei sale, dat a fost de părinţii lui la învăţătura cărţei. Şi isteţ fiind la minte, sântul în scurtă vreme a învăţat toată dumnezeeasca Scriptură, care duce întru mântuire, şi gramatica cea slovenească, foarte bine şi desăvârşit”[8]. În viaţa lui Isaia este prezentat ca un „adânc cunoscător al Sfintei Scripturi şi bun orator”.

Pentru tot ce a făcut pentru ortodoxism şi neamul românesc este considerat ocrotitorul Olteniei.

În 1335 Nicodim întâlneşte monahii de la Muntele Athos care vizitau Mănăstirea Deciani, cu ocazia inaugurării ei. Această întâlnire îi va releva drumul pe care îl va urma în viaţă. Pleacă la Muntele Athos pentru a-şi desăvârşi instruirea. Este primit ca frate la Lavra Hilandar. În 1338 primeşte numele de Nicodim. În 1341 este hirotonisit ierodiacon, iar în 1343 ieromonah. Mai târziu ajunge protrosinghel. După moartea egumenului mănăstirii este ales în fruntea obştii călugăreşti de la Hilandar. A făcut parte din delegaţia care în anul 1375 a mediat la Constantinopol ridicarea anatemei asupra Patriarhiei sârbeşti, misiune îndeplinită cu un succes aşa de mare, că a fost numit arhimandrit de către Patriarhul Filotei.
Deşi Nicodim îndeplinea formal doar rolul de „tălmaci de cuvinte”, Patriarhul Filotei al Constantinopolului l-a apreciat foarte mult pe Sfântul Nicodim, i-a dăruit cârja sa, trei părticele din sfintele moaşte ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Ignatie Teoforul şi ale sfântului Mucenic Teofil, moaşte care se află şi astăzi la Mănăstirea Tismana, şi l-a făcut arhimandrit. Misiunea delegaţiei sârbe a fost încununată de succes, întrucât patriarhul a ridicat anatema aruncată asupra bisericii serbe.

Se întoarce în Ţara Românească unde va întemeia mănăstirea Tismana, la 1378.
Urmându-şi chemarea, în anul 1369 a traversat Dunărea înot în dreptul oraşului Ursa (azi Orşova), şi a întemeiat prima sa mănăstire, Vodiţa ("Apiţa", sau "Apoasa"). Totuşi, consideră că nu şi-a îndeplinit chemarea, ca urmare continuă căutarile şi găseşte un loc pe care îl consideră ideal, unde în 1377 începe zidirea Mănăstirii Tismana.

Între 1399 şi 1405 se va retrage la mănăstirea Prislop din Transilvania ca urmare a unui posibil conflict cu Mircea cel Bătrân. Pe Evangheliarul său, există o adnotare a lui Nicodim, care, dacă este intrepretată aşa: „Această Evanghelie a scris-o Nicodim în Ţara Ungurească, în anul al şaselea al prigonirii lui, 6913 (1405)”, P. P. Panaitescu nu exclude ipoteza ca Nicodim să se fi amestecat în treburile politice, devenind incomod pentru voievodul muntean. Însă în 1406 are loc împăcarea, iar stareţul se întoarce în Ţara Românească. La puţin timp după aceea, Nicodim se întâlneşte la Tismana cu Mircea, care-l numeşte „rugătorul domniei mele, popa Nicodim”, iar în noiembrie, la Severin, a participat la întâlnirea cu regele Sigismund. Se spune că în aceste împrejurări a mai săvârşit trei minuni, în urma cărora regele a rămas profund impresionat şi a trecut la credinţa ortodoxă. Dincolo de legendă, o cădelniţă de argint ce încă se mai afla în 1654 la Tismana reprezenta un dar al lui Sigismund pentru Nicodim. De asemenea, regele ungur a acordat în mai multe rânduri privilegii speciale pentru călugării de la mănăstirile Vodiţa şi Tismana şi le-a întărit acestora daniile din Serbia.

La Mănăstirea Prislop, a caligrafiat un Tetravanghel, considerat cea mai veche carte datată din Ţara Românească.
Numeroase amănunte din viaţa şi activitatea sfântului Nicodim nu ne sunt cunoscute, dar măreţia persoanei lui l-a impus în conştiinţa şi dragostea poporului român, nu numai ca reorganizator al vieţii monahale după modelul de la sfântul Munte Athos, ctitor de biserici şi mănăstiri, talentat miniaturist, ci şi ca sfânt, mare făcător de minuni.

Nicodim se stinge din viaţă în 26 decembrie 1406 şi este înmormântat în pridvorul Mănăstirii Tismana. Moaştele sale s-au păstrat un timp la Tismana, iar apoi au disparut fără urmă. Se presupune că acum sunt la Mitropolia din Muntenegru, la Tismana râmânând doar un deget, cel arătător de la mâna dreaptă, alături de crucea sa de plumb.

Sfinţenia vieţii sale şi minunile săvârşite atât în timpul vieţii, cât şi după moarte, prin moaştele sale, l-au eternizat. Deşi a fost considerat un sfânt încă în timpul vieţii, a fost canonizat prin tomosul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române abia după aproape 600 ani, în 1955, fiind pomenit sub numele de Sfântul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, fiind cinstit în calendarul ortodox pe 26 decembrie.