Sfintii 20.000 de Mucenici arşi în Nicomidia
Astăzi, Biserica îi sărbătoreşte pe cei 20.000 de mucenici care au ars în Nicomidia. După ce împăratul Maximian (304-311) s-a întors biruitor din lupta împotriva etiopienilor, a vrut să aducă jertfe de biruinţă idolilor; a trimis in toate partile vestitori, ca sa porneasca pe toti supusii sai sa se inchine, impreuna cu imparatul, la chipurile zeilor ce erau acolo. Drept aceea, s-a adunat in cetatea acea multime nenumarata de popor, de nu incapea prin case si petrecea pe ulite, si pe campul din vecinatate, asteptand porunca imparatului. De aceea a trimis scrisori pretutindeni, ca să vină toţi în Nicomidia să se închine zeilor acolo. Si era praznicul Nasterii Domnului, din anul 304 de la mantuirea lumii.
Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, a adunat în biserica lui tot poporul lui Hristos, pentru că era atunci sărbătoarea Naşterii lui Hristos, şi i-a învăţat adevărata credinţă. Deci, Maximian, afland de aceasta, s-a maniat si, trimitand ostasi, acestia au incuiat pe dinafara usile bisericii, inchizand pe crestini inlauntru. Au gramadit apoi lemne in jurul bisericii, ca sa-i dea foc si sa arda pe crestini. De aceasta, afland episcopul, s-a grabit de a botezat pe cei ce nu erau inca botezati, si i-a impartasit pe toti cu Dumnezeiestile si Preacuralele Taine, imbarbatandu-i sa primeasca moartea pentru Hristos. In vremea aceasta, slujitorii imparatesti au aprins lemnele si flacarile au cuprins toata biserica si toti crestinii dinlauntru au ars ca niste faclii vii. Iar pe ulitele cetatii, ostasii taiau cu sabiile pe cei ce marturiseau credinta lui Hristos.
Si au pierit atunci ca la 20000 de Mucenici. Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne miluieste si ne mantuieste pe noi. Amin.
Astazi, cuvant al lui Diadoh al Foticeii despre rabdare si suferinta
Precum ceara, daca nu e incalzita si inmuiata multa vreme, nu poate primi pecetea intiparita in ea, asa si omul nu poate primi pecetea virtutii lui Dumnezeu, daca nu e cercat prin dureri si neputinte. De aceea zice Domnul catre dumnezeiescul Pavel: ''Iti este de ajuns harul Meu. Caci puterea Mea in neputinte se desavarseste''. Dar insusi Apostolul se lauda zicand: ''Cu mare placere, deci, ma voi lauda intru neputintele mele, ca sa se salasluiasca intru mine puterea lui Hristos''. Dar si in Proverbe s-a scris: ''Pe care-l iubeste Domnul, il cearta, si bate pe tot fiul pe care-l primeste''. Apostolul numeste neputinte napustirile vrajmasilor crucii, care se intamplau necontenit lui si tuturor Sfintilor, ca sa nu se inalte, cum insusi zice, de bogatia covarsitoare a descoperirii, pazind prin desele umiliri, cu evlavie, darul dumnezeiesc. Iar noi numim neputinte gandurile rele si slabiciunile trupesti. Caci atunci trupurile Sfintilor ce se nevoiau impotriva pacatului, fiind predate batailor aducatoare de moarte si altor felurite chinuri, erau cu mult deasupra patimilor intrate in firea omeneasca prin pacat. Dar acum bisericile avand pace multa din mila Domnului, trebuie sa fie cercat trupul celor ce se nevoiesc pentru evlavie cu multe slabiciuni, iar sufletul cu ganduri rele. Aceasta se intampla mai ales celor in care cunostinta lucreaza intru multa simtire si incredintare, ca sa fie feriti de toata slava desarta si mandria, si sa poata primi, cum am zis, cu multa smerenie, pecetea frumusetii dumnezeiesti, dupa Sfantul care zice: '' insemnatu-s-a peste noi lumina fetei Tale, Doamne''. Deci trebuie sa rabdam cu multumire voia Domnului. Caci in felul acesta ni se va socoti drept a doua mucenicie necontenita suparare din partea bolilor si lupta cu gandurile dracesti. Caci cel ce zicea atunci sfintilor mucenici prin acele capetenii nelegiuite sa se lepede de Hristos si sa doreasca slava lumeasca spune si acum neincetat aceleasi lucruri robilor lui Dumnezeu. Cel ce aducea atunci chinuri peste trupurile dreptilor si ocara cumplit pe cinstitii dascali prin cei ce slujeau socotintelor sale diavolesti, aduce si acum felurite patimiri marturisitorilor evlaviei, impreuna cu multe ocari si umiliri, mai ales cand acestia ajuta cu multa putere saracilor ce sufera pentru slava Domnului. De aceea trebuie sa ne implinim mucenicia constiintei noastre cu multa hotarare si rabdare, inaintea lui Dumnezeu. Caci ''rabdand, zice, am asteptat pe Domnul, si a cautat spre mine''.
Credinţe populare, tradiţii, semne
Parodia înmormântării Anului Vechi şi a renaşterii Anului Nou, care se organiza pe Valea Someşului de cetele de feciori la data de 28 decembrie, se numea îngropatul Crăciunului. Feciorii, adunaţi la casa jocului, alegeau pe cel care va interpreta rolul Crăciunului mort. Acesta era aşezat pe o scară de lemn şi acoperit pentru a nu fi recunoscut. În timp ce mortul este condus la râu, pe ultimul drum, cortegiul funerar cântă morţeşte (jeleşte), popa slujeşte, cantorul dă răspunsuri la ectenii, iar lăutarii cântă ca la înmormântările tinerilor necăsătoriţi. La produc (copcă în gheaţa râului), după ce i se luau iertările şi i se dezlegau păcatele, mortul era aruncat de pe scară pe gheaţă. În acel moment, Crăciunul mort renăştea şi se ridica în picioare pentru a fi văzut de întreaga asistenţă.
