După Postul Crăciunului, copiii şi tinerii de la sate se pregătesc să meargă cu uratul, cu semănatul, cu Sorcova sau cu Capra. În vremurile de demult, copiii mergeau cu uratul încă din seara de 30 decembrie, dar nu porneau fără ca mai înainte să fi trecut pe la biserică. Anul Nou este întâmpinat, în epoca modernă, cu adevărate spectacole de artificii ce sunt urmărite de mulţimea care iese în stradă.

„Băieţii, numiţi colindători sau plugăraşi, aveau asupra lor un clopoţel sau o talangă“, în timp ce buhaiul face parte din repertoriul flăcăilor şi al oamenilor maturi, conform etnografului Marcel Lutic de la Muzeul Etnografic al Moldovei. Urăturile din noaptea Anului Nou au ca laitmotiv îmbelşugarea şi prosperitatea în anul care urmează. Un specific al obiceiurilor de Anul Nou este acela că sunt foarte zgomotoase. Pentru a se face remarcaţi, urătorii folosesc clopoţei, tălăngi, bice, buhai.

O construcţie simplă şi ingenioasă de lemn sau, în mod excepţional, din fire şi bare metalice constituie suportul, „coloana vertebrală“ a caprei care susţine capul cornut cu maxilarul superior mobil. Mânuitorul caprei ascuns sub o pânză de care atârnă fâşii de hârtie colorată sau fire vegetale face să clămpăne fioros, ritmic, botul caprei, ameninţându-i pe spectatori. Salturile acrobatice ale jucătorului de capră, zgomotul fălcilor lovite, sunetul clopoţelului atârnat de maxilar, sclipirea oglinzilor fixate deseori pe „blana“ textilă a caprei compun o imagine voit ţipătoare, fioroasă şi comică în acelaşi timp.

Ursul, cunoscut numai în Moldova, implică în cazul cel mai simplu prezenţa omului mascat în urs, condus de un ursar şi de un fluieraş. Ursul mormăie, joacă în două labe sprijinit de un ciomag, simulează moartea şi învie. Ceata ursului (banda) poate fi mult mai numeroasă, atrăgând puiul de urs, ursăriţa, turcul, popa, ţigani, doctor, draci etc. Căiuţii sau căluşeii sunt construiţi dintr-o covată de lemn găurită la mijloc, articulată cu un cap cabalin tot din lemn, acoperită cu un cearceaf împodobit sau cu lăicere colorate, ornate cu salbe de mărgele şi clopoţei, nasturi galbeni, cordeluţe etc. Jucătorul, îmbrăcat soldăţeşte sau în costum ţărănesc de sărbătoare, intră până la brâu în spărtura covatei pe care o va călări. Se înscenează o vânzare a calului la care participă un cumpărător bufon şi un doctor veterinar. Ceata sau „echipa calului“ aglomerează îndeobşte într-un amestec carnavalesc turci, harapi, evrei, miri, ciobani, babe. „Malanca“ din Moldova şi Bucovina reuneşte într-un cortegiu ritual toate măştile şi travestirile din ziua Anului Nou: capră, urşi, căldărari, draci, turci, moşnegi şi babe, cazaci, căiuţi, bungheri, miri şi mirese, boieri, împăraţi, miniştri şi generali, doctori, urâţi, păpuşari, Jieni.

Cel mai frumos spectacol, în curtea preotului din sat

În jocul Caprei care are în formaţia ei mai multe personaje, primul „actor“ este chiar ea, apoi moşnegii, în jur de şase la număr, apoi babele, apoi cei doi harapi, ursul şi, în final, dansul arnăuţilor. Spectacolul se încheia cu o horă mare, în mijlocul căreia dansa capra. În horă dansau gospodarul, fiica sa - dacă avea o fată nemăritată era dansată neapărat - şi alţi oameni care mergeau cu Capra, căci prin sat alaiul era urmat de aproape toţi gospodarii, după ce trecuse pe ei. Şi după toată muzica, gospodarul aşeza în mijloc un ciubăr cu vin şi din căni de lut fiecare gusta „din respect pentru gospodar“. Cel mai frumos spectacol însă avea loc în curtea preotului din sat. „În Coşeşti umblam în ziua de Anul Nou şi potriveam noi ca pe după-amiază să mergem la părintele, că de dimineaţă era la slujbă. Părintele ne aştepta cu două ciubere de vin, cu prăjituri, cum făcea cucoana preoteasă. Stăteam la părinte vreo oră, că ne punea de jucam de patru ori. Îmi dădea un bacşiş tot timpul, dar înainte mă verifica. Mă punea de jucam «Cernuta» ca să vadă că nu-l păcălesc la mişcări. Apoi dansam şi «Lămâiţa», un dans prin care dansezi într-o parte şi-n alta, şi alte hore în care intrau fete din sat, bărbaţi, femei. Era un adevărat spectacol la părinte în curte. Nouă ne era drag, că el ne aştepta“, ne spune bătrânul.

Artificii de revelion

Sărbătoarea Anului Nou este acum cunoscută mai ales sub denumirea „revelion“. Un obicei occidental care s-a încetăţenit şi în România este cel prin care oamenii se întâlnesc pentru a petrece în pieţe publice împreună cu mii de semeni. Dacă în vechime oamenii sărbătoreau mai ales de Cărciun, sărbătoarea revelionului este una relativ recentă. Anul Nou este întâmpinat, în epoca modernă, cu adevărate spectacole de artificii care sunt urmărite de mulţimea ce iese în stradă. Cel mai grandios spectacol de artificii este cel al australienilor, care sărbătoresc printre primii intrarea în noul an. Berlinul găzduieşte în fiecare an cea mai mare sărbătoare în stradă din Europa care adună peste un milion de oameni, locul central al acestei sărbători fiind Poarta Brandenburg de unde se lansează artificii.

Timpul standard din zilele noastre arată că Anul Nou începe la 1 ianuarie. Tot mapamondul sărbătoreşte revelionul în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, fiind adoptat oficial mai peste tot calendarul gregorian. O parte din ţările cu populaţie majoritar ortodoxă a trecut de la ca-lendarul iulian la cel gregorian, astfel că 1 ianuarie este prima zi a anului şi pentru Bulgaria, Cipru, Egipt, Grecia, Polonia, România, Siria şi Turcia. Pentru ţările ortodoxe care păstrează calendarul iulian, noul an începe pe 14 ia-nuarie, conform anului civil al calendarului gregorian. În ţări precum Rusia, Georgia, Serbia, noul an civil este sărbătorit pe 1 ianuarie, dar conform calendarului religios acesta este sărbătorit şi peste două spătămâni.
Conform vechiului calendar roman, noul an începea pe 1 martie. Iulius Cezar a hotărât ca anul nou să înceapă pe 1 ianuarie, în anul 45 după Hristos.
În Evul Mediu, o parte dintre sărbătorile importante religioase au devenit prima zi a anului. Anul nou începea pe 25 decembrie în ţări precum Germania şi Anglia în secolul al XIII-lea şi în Spania din secolul al XIV-lea până în se-colul al XVI-lea. Alte sărbători religoase care au fost punct de pornire a anului au mai fost 25 martie, Buna Vestire, dată introdusă de Dionisie Exiguul în anul 525. Această sărbătoare a fost prima zi din an în Anglia până în 1752.

În final, ziua în care Iisus a fost dus pentru circumcizie la sinagogă a fost aleasă ca prima zi a anului, zi care a fost adoptată treptat de diferite ţări ca prima zi a anului civil. Printre primele state care au adoptat această dată se numără Veneţia, în 1522, Suedia în 1529, Germania în 1544, Spania şi Portugalia în 1556, Prusia, Danemarca şi Norvegia în 1559, Franţa în 1564, Olanda în 1576, Scoţia la 1600, Rusia la 1700, Marea Britanie la 1752.

Sursa : http://www.ziarullumina.ro/