Cercetatorii istoriei religiilor considera in mod unanim ca fiinta jertfei este darul, darul oferit de cineva printr-un act de cult lui Dumnezeu sau, intr-un sens mai larg, darul unui bun facut in favoarea unei valori ideale. In constiinta Bisericii, speciile, painea si vinul care in timpul Sfintei Liturghii se prefac pe altar in Trupul si Sangele Domnului, se numesc de asemenea Daruri.

Revelatia in Hristos ne ajuta sa patrundem mai adanc in fiinta jertfei. Noul Testament inchina Jertfei o intreaga carte - Epistola catre Evrei - si defineste jertfa tot ca "dar" ( Evrei 5, 1) : " Căci orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele către Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate "
Evrei 8,3 :" Apoi, orice arhiereu este pus ca să aducă daruri şi jertfe; de aceea trebuincios era ca şi acest Arhiereu să fi avut ceva ce să aducă."
Face insa in acelasi timp si o precizare fundamentala : jertfa ca dar, se identifica intodeauna cu cel ce o aduce, cu preotul, iar preotul singurei jertfe mari si adevarate, este Hristos (Evrei 8,2): "Slujitor Altarului şi Cortului celui adevărat, pe care l-a înfipt Dumnezeu şi nu omul."
Evrei 9, 14 :" Cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu?"

Insusi Hristos e dar, daul suprem. El e fiinta darului, primul rod, "Intaiul nascut" (Col 1,15): "Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura.". El e mai intai darul din veci al iubirii Tatalui in nasterea ca Fiu. Poate de aci vine cuvantul ca orice fiu e un dar al lui Dumnezeu. El e in al doilea rand, darul oferit lumii in Rascumparare (In 3,16):" Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică."

E darul jertfa adus Tatalui pe Cruce in numele lumii, Pastile nostru care s-a jertfit pentru noi (1Cor 5,7): "Curăţiţi aluatul cel vechi, ca să fiţi frământătură nouă, precum şi sunteţi fără aluat; căci Paştile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi." In Iisus Hristos avem si fiinta si revelatia deplina a jertfei pentru ca El e, in acelasi timp si dar si preot si jertfa, prototip desavarsit al preotiei si al jertfei.

Se desprind de aici doua adevaruri esentiale in legatura cu jertfa :
1. Adevarul ca Creatia insasi deodata cu Hristos e un dar, deoarece toate prin El s-au facut; prin El in Duhul Sfant, cum marturiseste Traditia Ortodoxa. Fiinta creaturii o cosntituie darul : "Vom intelege caracterul lumii numai cand ne vom gandi la ea ca la un dar - sesiseaza Pr.Prof. Dumitru Staniloae.

Toate ni se reveleaza si ni se ofera ca un dar. Si in toate transpare, in mod firesc prezenta Donatorului, sesizata prin acea inexplicabila frumusete, acel nimb de slava propriu oricarei fapturi. Traim impreuna o lume a darului si totul suie din treapta in treapta la Darul Origine si la Donatorul suprem, creand acea scara si atmosfera a dragostei, caci darul e lucrarea dragostei, iar dragostea e vie prin daruire si jertfa.

2.Al doilea adevar se desprinde ca o concluzie inevitabila din cel de mai sus. Intr-adevar, daca originea si deci fiinta se instituie ca un dar, atunci si norma existentei mele, starea mea fireasca trebuie sa fie tot "darul", adica daruirea.

Expresia devenita oarecum prea uzuala, insa reprezentand adanca respiratie a existentei "dar din dar se face rai", arata cel mai real inteles ca raiul, adevarul fericirii, sta in autodaruirea reciproca; in continuitatea si gratuitatea darului "in dar ati luat, in dar sa dati"; in a face la randu-mi ceea ce face Creatorul, largind astfel neincetat spatiul daruirii, al dragostei si al creatiei. Raiul originar era raiul dragostei si al darului, al dragostei si al luminii, intrucat fiecare dar isi are raza lui de lumina, ratiunea lui proprie.

Numai in stare de deschidere, de dar, eu pot intampina pe semeni, pot lua cunostinta cu lumea din jur si pot construi laolalta o experienta comuna. In modul acesta petrec in adevarul firii. Si orice miscare a mea, ca si a oricarei alte fapturi, e determinata in esenta, de un mesaj launtric, de o ofranda cu care fiecare se infatiseaza la opera si la ospatul comun.

O data cu sesizarea mea ca "dar" si ca 'daruire-primire", eu ma sesisez si ca limita. Ma misc intre inceput si sfarsit. Si desi am inceput si sfarsit, inceputul si sfarsitul nu-mi apartin; sunt doua limite care in acelasi timp imi depasesc existenta. Ma sesisez astfel deodata si ca intreg si ca limita. Intreg si nu parte, intrucat port in mine un dar si un mesaj unic, care-mi dau un loc unic in lume. Intreg si totusi limita, intrucat nu sunt infinit ci aspirant etern la infinit. Tot asa se intampla ca sunt si nu sunt microcosm, sunt microcosm intrucat rezum in mine toate posibilitatile Creatiei; si totusi nu sunt fiindca nu pot inventaria sau epuiza intreaga realitate, mai ales realitatea umana, personala. Sunt un univers prin deschiderea mea catre univers, catre lume prin dar.

(Constantin Galeriu)