Boboteaza (Botezul Domnului) este un praznic dumnezeiesc care ne aminteşte an de an de momentul unic, înălţător, când Domnul Iisus a ieşit în lume şi S-a înfăţişat înaintea marelui Prooroc Ioan Botezătorul, cel care boteza la Iordan cu botezul pocăinţei, pregătind prin predica sa tocmai venirea Mântuitorului. Momentul în care Ioan îl botează pe Mântuitorul în Iordan este o adevărată teofanie -  o revelare a Sfintei Treimi înaintea oamenilor: Tatăl care glăsuieşte din cer mărturisindu-L pe Fiul, Fiul botezându-se în apele Iordanului şi Duhul Sfânt pogorându-se în chip de porumbel. Un moment unic cu care avea să înceapă misiunea mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos pe pământ.

Boboteaza este una dintre marile sărbători creştine de peste an. Cu ea se încheie acest ciclu al Sfintelor Sărbători de iarnă. De aceea, în tradiţia creştină românească Boboteaza este marcată şi prin ziua de Ajunul Bobotezei; o zi de asceză, o zi de post, o zi de purificare dar şi de înălţare spirituală. Hristos a venit la Iordan şi a sfinţit nu doar apele acestui râu, ci întreaga natură. Şi noi ne înfăţişăm înaintea lui Dumnezeu tocmai pentru a ne face părtaşi acestei sfinţiri cu care Dumnezeu ne binecuvintează pe toţi cei ce credem într-Însul.

Biblia vorbeşte despre Ioan Botezătorul, considerat înaintemergatorul lui Iisus Hristos, care propovăduia venirea acestuia, îndemnând pe iudei la pocăinţă. Îmbrăcămintea lui Ioan era foarte simplă, facută din par de cămilă; el purta o cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Icoanele au pastrat de-a lungul timpului această imagine, înfăţişându-ni-l pe Botezător ca pe un pustnic cu părul lung şi barbă aspră. Considerându-l proroc, locuitorii din Ierusalim şi din întreaga Iudee se strângeau în jurul lui pentru a-i asculta cuvintele şi mai ales pentru a fi botezaţi de el în râul Iordan.
Ioan le cerea, înainte de a-i boteza, să-şi marturisească pacatele şi să se pocăiască, spunandu-le că el îi botează doar cu apă, dar cel ce va veni după el (adică Iisus) îi va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. Vestind venirea lui Iisus Hristos, Ioan spunea că acela este mult mai mare şi mai puternic decât el.
Sfânta Evanghelie ne povesteşte că şi Iisus a venit din Galileea, pentru a fi botezat de Ioan, care, văzându-l, a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica păcatul lumii”[necesită citare]. Şi, ieşind Iisus din apa Iordanului, „cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a vărsat pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi glas din ceruri zicand: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”.[necesită citare]
Boboteaza este deci una dintre cele mai importante sărbători ale anului pentru creştini. De obicei, în această perioadă este foarte frig în România, de aceea este des folosită expresia „gerul Bobotezei”. Poporul român a păstrat multe tradiţii în legatură cu această zi. De exemplu, în localităţile aşezate pe malul unui râu, pe malul Dunării sau chiar pe ţărmul mării, se obişnuieşte că preotul, cu ocazia slujbei care se face acum, să arunce o cruce de lemn în apa foarte rece, uneori chiar îngheţată, după care sar câţiva flacăi curajoşi pentru a o aduce înapoi. În toate bisericile ortodoxe, preoţii fac agheasmă (apă sfinţită), cu care "botează" apele, oamenii, animalele şi casele.

În tradiţia românească

În tradiţia populară românească, Boboteaza este şi o sărbătoare dedicată purificării naturii, şi mai ales a apelor, de forţele râului. Acum se colinda, se prevesteşte cum va fi vremea în noul an, sau cum va fi recolta. Se crede ca în aceste zile animalele vorbesc, capătând puteri neobişnuite [necesită citare]. Peste obiceiurile creştine ortodoxe de sfinţire a apelor sau de scufundare a crucii s-au suprapus şi multe practici păgane, cum ar fi afumarea grajdurilor şi a vitelor pentru alungarea duhurilor rele din acestea, aprinderea focurilor pe camp sau colindele însoţite de tot felul de strigături şi zgomote. Toate acestea au în general un rol de curaţire şi de îndepartare a răului. Tradiţia ortodoxă cere ca acum să se mănânce piftie şi grâu fiert şi să se bea vin roşu.

Agheasma mare de Bobotează

Cuvântul „agheasmă” vine din grecescul „aghios” şi înseamnă sfinţire. La români, prin agheasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei.Agheasma mare” se săvârşeşte de Bobotează, spre deosebire de „Sfinţirea cea mică” a apei, care are loc în biserică în prima zi a fiecărei luni, iar în case, oricând cer credincioşii.
„Agheasma mare” se face atât în ajunul Bobotezei, când se sfinţeşte apa cu care preoţii botează apoi casele creştinilor, cât şi în ziua de 6 ianuarie, după liturghie, când se sfinţeşte apa pe care o iau creştinii la casele lor pentru tot anul. Se spune că apa sfinţită de Bobotează se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămâne proaspătă, curată şi plăcută la gust, de parcă ar fi scoasă de curând din izvor.
Astfel, Biserica Ortodoxă Română îi sfătuieşte pe credincioşi să păstreze agheasma într-un vas curat şi la loc de cinste şi să guste din ea pe nemâncate şi cu multă cuviinţă în zilele de ajunare şi de post sau cu ocazia marilor sărbători, dupa ce vin de la biserică. Se obişnuieşte ca oamenii să bea din agheasma mare timp de opt zile consecutiv, din ajunul Bobotezei până la încheierea Praznicului, adică până la 13 ianuarie, după care apa sfinţită se poate lua numai după spovedanie

Sursa : http://ro.wikipedia.org/