Sfântul Antonie cel Mare (251-356), "părintele monahilor", este poate cel mai popular ascet şi socotit a fi începătorul vieţii călugăreşti. Este considerat de tradiţia monastică drep întemeietor al monahismului, împreună cu Sfântul Pahomie cel Mare.Prăznuirea lui se face la data de 17 ianuarie în toate tradiţiile creştine.
Viaţa

Viaţa lui a fost povestită de sfântul Atanasie cel Mare (298-373), arhiepiscop de Alexandria (Egipt), într-o carte rămasă clasică în genul ei (biografia unui călugăr vestit), Vita Antonii - Viaţa lui Antonie -, scrisă la puţină vreme după moartea lui Antonie (+356), între anii 357 şi 359.
Vestitul părinte al monahismului s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, ca fiu al unor ţărani creştini înstăriţi; aici a învăţat să practice credinţa, mergând des la biserică. După moartea părinţilor săi - Antonie avea pe atunci vârsta de 20 de ani -, întrebându-se care este calea lui în viaţă, a auzit în biserică cuvântul Evangheliei, care zice: "De voieşti să fii desăvârşit, mergi, vinde avuţiile tale şi, venind, urmează Mie" (Matei 19, 21). Antonie a primit acest cuvânt ca şi cum îi era adresat lui direct şi, după ce şi-a împărţit averea la săraci şi a dat-o pe sora lui în grija unei comunităţi de fecioare, s-a retras în singurătate. A vieţuit la început într-o colibă la marginea satului natal, sub ascultarea unui alt ascet din regiune, mai vârstnic şi mai experimentat, iar apoi într-un mormânt idolesc părăsit.
În 286, la vârsta de 35 de ani, se aşază într-o fortăreaţă părăsită situată pe malul drept al Nilului, la marginea deşertului, "muntele dinafară", în locul numit Pispir, unde rămâne timp de 20 de ani, până în 306, când ucenicii lui îl obligă să părăsească acest loc de asceză, în urma atacurilor diabolice ce l-au lăsat aproape mort. În acest moment devine părintele spiritual al multor călugări din diferitele "colonii monastice" din deşerturile Egiptului, dintre care cele mai vestite erau cele din Nitria şi Schit (Skete).
Către anul 310, întreprinde o călătorie la Alexandria, căutând să îmbărbăteze pe martirii creştini prigoniţi de stăpânirea romană în timpul persecuţiei lui Maximin.
În anul 312 se instalează deşertul adânc, pe muntele Kolzim (sau Kolzum / Qolzum, nu departe de malul Mării Roşii, unde se găseşte astăzi mănăstirea care-i poartă numele). Aici trăieşte până la moartea sa (356) împreună cu doi ucenici, nepărăsind locul decât pentru a-şi vizita discipolii sau pentru a face o a doua călătorie la Alexandria, spre a-l susţine pe Sfântul Atanasie, persecutat de partida pro-ariană.

Scrisorile
Singurele scrieri care sunt sigur de mâna lui Antonie sunt scrisorile pe care sfântul le-a scris de-a lungul timpului diferitelor comunităţi monastice aflate pe linia sa duhovnicească, precum cele din Arsinoe (la Fayum - pe care sfântul o vizita destul de des), de la Pispir (70 km sud-est de Cairo, care se afla sub îndrumarea lui Macarie şi Amatas), sau de la Nitria (la sud de Alexandria), aflată sub îndrumarea lui Ammona, prieten al lui Antonie.
Din această corespondenţă s-au păstrat două colecţii principale:
o colecţie de 7 (şapte) scrisori, a căror autenticitate nu este pusă la îndoială de nimeni
o colecţie de 20 (douăzeci) de scrisori, integral păstrate doar în arabă (şi parţial în siriacă, greacă şi georgiană), şi a căror autenticitate este contestată.
Se mai cunoaşte, de asemeni, o scurtă scrisoare adresată de sfântul Antonie lui Teodor, "prea iubitul" său fiu, despre pocăinţă şi iertarea păcatelor, păstrată doar în limba greacă, a cărei autenticitate este în general recunoscută.
Apoftegmele
Cuvintele de duh sau apoftegmele atribuite lui Antonie cel Mare s-au transmis prin mai multe culegeri de apoftegme (sau Paterice), dintre care principalele sunt:
În greacă, colecţia alfabetică - Patericul egiptean, cum o numim noi astăzi - îi atribui 38 de apoftegme.
În siriacă, îi sunt atribuite 49 de apoftegme, culese în secolul VI la Skete.
În arabă, o colecţie de provenienţă coptă îi atribuie 40 de apoftegme.
La acestea se mai pot adăuga diferite apoftegme culese de Paladie sau alţii.

Viaţa lui Antonie a fost scrisă oarecum în grabă, imediat după moartea sfântului, de către Sfântul Atanasie al Alexandriei, acesta folosindu-se mai ales de propriile-i amintiri şi note şi mai puţin cu ajutorul apoftegmelor, scrisorilor sau al altor documente ce proveneau direct de la avva Antonie. Cu toate acestea, Viaţa lui Antonie a devenit unul din textele fundamentale ale literaturii monastice, atât în Orient cât şi în Occident.

Asemănându-te obiceiurilor râvnitorului Ilie şi urmând Botezătorului pe drepte cărări, Părinte Antonie, te-ai făcut locuitor pustiului şi ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Lepădând tulburările lumeşti viaţa sihăstrească o ai dus până la capăt, Botezătorului urmând îndeaproape, Prea Cuvioase. Deci împreună cu dânsul te cinstim, părinte al părinţilor, Antonie.

Sursa : http://ro.orthodoxwiki.org/