In tot cuprinsul Legii Noi ca si al Legii vechi prioritatea este acordata iubirii de Dumnezeu : porunca intai ne spune sa-L iubim din toata inima, din tot sufletul, din tot cugetul si toata puterea noastra. Iubirea aporapelui, desi socotita nu maiputin insemnata, e totusi prevazuta de porunca a doua, oarecum subordonat celei dintai,un soi de consecinta a ei. Asa apare si la Matei 22, 39; Marcu 12,31 si Luca 10,27 : "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.", figureaza si in Legea veche, in Levitic 19,18.
In pericopa Judecatii viitoare insa, iubirea aproapelui nu numai ca trece inaintea celeilalte, ba se si infatiseaza ca singura avuta in vedere. Totul aici e in functie de relatiile interumane, nu se face vorbire decat de fapte privind ajutorarea semenului. Iubirea de Dumnezeunu mai e pomenita; nu despre aceasta va fi intrebat impricinatul, ci numai daca a dat de mancare celor flamanzi si de baut celor insetati, daca a primit pe strain si a imbracat pe cei goi, daca a cercetat pe cei bolnavi si pe cei intemnitati. Totul, asadar se concentreaza adupra binefacerilor facute oamenilor ingreuiati si impresurati de napaste si griji, aproapelui aflat la necaz.
Evangheliile reiau ideea expusa pe larg de Matei 25, 31-46 si precizeaza : " Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale." sau " Şi pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, şi nu faceţi ce vă spun?"(Luca 6,46). Judecata, vedem, se face in temeiul unor criterii faptice,lumesti,practice, pragmatice. Hristos e imputernicit sa fie judecator deoarece a fost si El om si deci prea bine cuoaste firea oamenilor, lumea, cum stau lucrurile pe acolo pe pamant, care sunt cu adevarat raporturile intre fapturi, care le sunt nevoile, grijile si durerile. El va judecat dupa criteriile intr-ajutorarii, a da napastuitului ce are mai intai nevoie : hrana, adapost, culcus, imbracaminte, cercetare in spital si inchisoare.Criteriile bunei vecinatati si ale solidaritatii celor nerasfatati de ursita.
Absolut nimic "fin" in felul in care ne e descris marele Judet al sarmanilor (si sarmani, la drept vorbind, suntem toti cei nascuti sub pecetea pacatului stramosesc), nimic elegant, superior, intelectualist, mistic, sofianic, transcedental, abisal, apologetic, idealist, mistagogic, tainic, pitagoreic, isihastic, sublim, extrasenzorial si parapsihologic.Se ia aminte numai la faptele elementare, crude, brute care ar fi retinut atentia si declansat reactia apreciativa a a oamenilor napaditi de pasurile si poverile cotidianului celui mai indepartat de estetism, nelinisti spirituale, dubii mintale, de toate acele cu totul diferite framantari ale celui care nu cunoaste grija zilei de maine si a painii de astazi. Aceasta este mai ales surprinzator, straniu si cutremurator in felul de a proceda al Fiului Omului cand va sedea pe Tronul slavei Sale prefacut in divan de Judecata: aceasta brusca revenire la simplicitate si elementaritate, aceasta exclusivitate acordata numai si numai faptelor bune, milosteniei celei de uz comun, iubirii aproapelui exprimata in termenii filotimiei si sprijinului intre fiinte plamadite din aceeasi framantatura ale unui aceluiasi Duh.
Judecata de Apoi, in conceptia crestina, e cu totul tainica si deosebita de conceptia comoda a iudaismului. Evreul evlavios stie ca, daca a dat ascultare poruncilor din Decalog si celor 613 comandamente ale predaniei, va fi izbavit. Nu tot asa si crestinul, care se va infatisa unei judecati infricosatoare deoarece nu se poate sti cum sa va pronunta Judecatorul.
Stim ca nasterea din apa si Duh, credinta, faptele bune, nelepadarea si nerusinarea de Hristos, virtutile si altele acestea vor fi tinute in seama, dar siguranta absoluta nu are nimeni. Pericopa Judecatii viitoare ne pune totusi la indemana un indreptar precis si ne aseaza pe un taram solid, de mare si neasteptata smerenie de nu si naivitate. Exista o cale sigura si neinselatoare ce duce spre o solutie fericita a judecatii nemitarnice : cale modesta si lipsita de fumuri si extravagante, calea din mosi stramosi stiuta si de constiinta noastra, din totdeauna banuita a fi cea dreapta : calea faptuirii binelui si venirii in sprijin a celor atat de pregnant denumiti in textele noastre religioase "necajiti".
Hristos, intelegem din textele relatate de Sf. Apostol si evanghelist Matei, de aceasta se va interesa mai intai : cum ne-am purtat in lume cu fratii, vecinii, semenii si vrajmasii nostri. De comportarea noastra in lumea relationala.
Ca si la Rastignire, la Judecata are loc o teribila si minunata chenoza: Domnul se transpune in si se identifica cu fapturile Sale cele mai oropsite. El se recunoaste a fi insetatul, flamandul, intemnitatul. De obicei Hristos graieste si procedeaza tocmai altfel decat ne asteptam, ba chiar potrivnic acelor asteptari. E o dovada certa de autenticitate. El intru adevar a luat trup, iar de judecat vom fi judecati in prezenta ingerilor insa de catre Fiul Omului.
Nicolae Steinhardt
