Intemeiat pe Sfanta Scriptura si pe Sfanta Traditie, conceptul de medicina crestina are un sistem specific de principii si valori. In cadrul lui, medicul foloseste atat metode specifice de vindecare, cat si unele metode comune cu medicina laica.
Medicul crestin - insusindu-si in mod firesc conceptul de medicina crestina - trece prin filtrul acestui concept orice criteriu diagnostic,orice gest terapeutic, orice aplicatie a unei noi descoperiri. Pentru el este inacceptabil, ba chiar pacat, sa practice acte medicale care pentru medicina oficiala par "firesti" : avortul, planning-ul familial, experientele pe embrion,eutanasia, etc.
Spitalul crestin este o institutie care aplica principiile conceptului de medicina crestina. Evolutia sufletului bolnavului nu este indiferenta, ba chiar este,in fond, centrul de greutate care masoara eficienta ingrijirilor intr-un spital crestin. Spitalul crestin are in centru altarul,in jurul caruia medici, preoti si bolnavi descopera sensul suferintei si viata in Hristos. Spitalul crestin acorda o asistenta legata indisolubil, axiomatic chiar, de sansele mantuirii. Caci trupul este vindecabil sau nevindecabil, dar sufletul este intodeauna vindecabil
Conceptul de medicina crestina acorda notiunii de sanatate un alt sens decat conceptul laic, intrucat vede ca sanatatea fiintei umane cere indeplinirea sanatatii trupului, a sufletului si relatia armonioasa trup-suflet. Starea de sanatate a trupului presupune cum stim : integritatea anatomica, armonia functionala a organelor interne si homeostazia. Sanatatea sufletului inseamna a recunoaste calitatea de fiinta creata, a dori liber relatia cu Dumnezeu, a practica virtutile, a avea constiinta vesniciei sufletului si a avea nadejdea invierii in Iisus Hristos, Domnul si Mantuitorul.
Relatia aramonioasa intre trup si suflet este una temporara, de scurta durata. Indiferent de starea trupului, aceasta relatie trebuie sa vadeasca sanatatea deplina a sufletului, adica pregatirea lui pentru mantuire. Sanatatea trupului si a sufletului se influenteaza si se sustin reciproc, dar statutul de om sanatos il confera starea sufletului; paradoxal, exista situatii cand o suferinta trupeasca devine factor terapeutic important pentru dobandirea sau redobandirea sufletului; astfel se confirma sensul mantuitor al suferintei, al Crucii.
Daca o persoana are o boala trupeasca - chiar incurabila - dar sufletul este curat, Il cauta pe Dumnezeu si isi doreste mantuirea - noi numim acea persoana sanatoasa. Sfintii Parinti spun ca sanatatea trupului nu-l poate impiedica pe om sa ajunga in Gheena si nu este suficienta pentru a dobandi Imaparatia.
Sanatatea integrala, ideala, este stare de perfecta armonie a fapturii in Rai, cand omul nu a resimtit nici o suferinta, avand o comuniune deplina cu Dumnezeu-Creatorul si sansa vietii vesnice perin ascultarea de El. Starea de sanatate nu este un bun exclusiv al individului; ea are si un sens comunitar,un sens de patrimoniu al unei comunitati; in virtutea calitatii de a fi sanatos sunt dator sa sustin dimensiunea sociala a existentei, sa fiu de folos celor care si-au pierdut starea de sanatate.
Prin cadere, trupul a devenit stricacios, degradabil, deci bolnav. Prin Adam (adica prin caderea lui), am devenit imbolnavibili, iar prin traseul personal al vietii, devenim bolnavi. Boala trupului nu-l poate impiedica pe om sa ajunga in Rai.Bolile nu au putut fi eradicate pana in prezent; ele genereaza suferinta in bogat si in sarac, in sfinti si in pacatosi, in cleric si in mirean,in imaprat si in ostas, in stapan si in rob, in tot omul ce se naste si vine pe lume. Semnificatia bolilor este profunda si se identifica cu semnificatia Crucii. Ele apara : din cauza pacatelor, ca profilaxie a trufiei, pentru ca sa se arate prin evolutia lor minunile lui Dumnezeu iar prin vindecare sa se vada slava lui Dumnezeu. Ele mai apar din pricina necredintei, pentru incercarea credintei, cand omul pacatueste din nou dupa vindecare, sau daca se ia Sfanta Impartasanie cu nevrednicie.
Boala sufletului e complexa; ea reprezinta, de fapt, necredinta sau hotararea sufletului de a se departa de Dumnezeu, cu tot ce decurge din aceasta. Exprimarea unui suflet bolnav se vadeste in trairea unei vieti vicioase. Intotdeauna exista o complementaritate intre suferinta trupului si a sufletului: unul sufera pentru sau/si din cauza celuilalt. Ioan Scararul spune ca "exista o boala pentru curatirea de pacate si o alta pentru smerirea cugetului."
Boala il poate ajuta pe om sa vada ca izvorul vietii este Dumnezeu; ea nu este numai pedeapsa, ci este si Crucea care ii determina bolnavului drumul spre ceercetare proprie, spre vindecare, spre Imparatie. Suferinta, in mod paradoxal, are contributii benefice in cautarea mantuirii. Deznadejdea sau tristetea, insa, "e mai rea decat toate duhurile", intrucat alunga Duhul cel Sfant, iar rugaciunea unui om trist nu are puterea sa se urce la jetrfelnicul lui Dumnezeu.
Petru Apostolul prezinta un text foarte incurajator pentru cei ce au parte de suferinta in trup :"Asadar, fiindca Hristos a patimit cu trupul, inarmati-va si voi cu gandul acesta : ca cine a suferit cu trupul a ispravit cu pacatul. Ca sa nu mai traiasca timpul ce mai are de trait in trup dupa poftele oamenilor, ci dupa voia lui Dumnezeu"(1Pt 4, 1-2)
Boala nu este vesnica, fiindca Biserica e in mars spre Imparatie, adica spre acel hotar unde incepe vesnicia :"...nici plangere, nici strigat, nici durere nu vor mai fi, caci cele dintai au trecut."Apoc 21,4
(dr. Pavel Chirila)
