Tămâia (probabil din lat. thymanea) este sucul (răşina) unor arbori/arbuşti exotici (Boswelia sacra) care cresc in Orientul Mijlociu (Liban, Iordania, Israel) si care ajungând în contact cu aerul se încheagă, la fel ca şi răşina brazilor. Tamaia simbolizeaza curatenie, smerenie, rugaciune si alaturi de smirna, a facut si ea parte din darul adus de misteriosii Crai de la Rasarit lui Iisus, la nastere. In prezent, constituie un element de baza in ritualul crestin-ortodox, fumul sau sfintind locurile, alungand demonii, purificand mintea si spiritul. In medicina populara si in cea manastireasca romaneasca, este un pretios leac magic, cu virtuti de protectie si de exorcizare Ea era adusă ca ofrandă la templul iudaic, iar în creştinism este considerată ca un prinos sfânt, al cărui fum înmiresmat însoţeşte toate actele cultului.

Medicina moderna pare a o redescoperi, in prezent cercetindu-se efectul ei benefic in terapia cancerului.Tamaia este colectata intre sfirsitul lunii martie si inceputul lui aprilie. Cu mai multe luni inainte crengile unor arbusti exotici din muntii Omanului si din Yemen sunt taiate aproape de tulpina. Dupa trei saptamini de la radacina crengilor astfel retezate se poate colecta tamiie de cea mai buna calitate.

În Vechiul Testament

În cultul Vechiului Testament trebuia să se aducă dimineaţa şi seara sacrificii de tămâie, pe altarul special amenajat în Cortul Mărturiei şi apoi în Templu, numit altarul tămâierii (Ieşire 30, 1-8); pe acest altar nu se ardea numai tămâie curată, ci erau amestecate încă patru ingrediente, iar folosirea ei este expresia pioseniei, a cinstirii lui Dumnezeu: "Tamaie... sa nu va faceti pentru voi: sfintenie sa va fie ea pentru Domnul" (Iesire 30, 34-37). Proorocul Maleahi (cap. 1, 11) prezice că după venirea lui Mesia se va aduce jertfă de tămâie de la răsăritul soarelui până la apus.

În cultul creştin găsim întrebuinţarea tămâiei încă din cele mai vechi timpuri. Astfel, canonul 3 al Sfinţilor Apostoli spune: "(...) Dar să nu fie iertat a se aduce altceva în altar decât untdelemn pentru candele şi tămâie la vremea aducerii înainte". Sf. Ap. Pavel, în epistolele sale, inspirat de tămâierile din Vechiul Testament, zice că Mântuitorul S-a dat pe Sine jertfă lui Dumnezeu pentru noi "spre miros de bună mireasmă" (Ef. 5, 2), iar la II Cor. 2, 15, vorbind despre apostoli, zice că ei sunt lui Dumnezeu "bună mireasmă". In Apocalipsa Sfantului Ioan Evanghelistul avem imaginea unei Liturghii Ceresti, in care tamaia se mentioneaza ca un element esential ce insoteste rugaciunile Sfintilor catre Dumnezeu: "Si a venit un alt inger si a stat la altar, avand cadelnita de aur si i s-a dat lui tamaie multa, ca s-o aduca impreuna cu rugaciunile tuturor sfintilor pe altarul de aur dinaintea tronului. Si fumul tamaiei s-a suit din mana ingerului, inaintea lui Dumnezeu impreuna cu rugaciunile Sfintilor” (Apocalipsa 8, 3-4).

Tamaia, prin parfumul si mireasma ei subliniaza frumusetea actelor de cult, creeaza atmosfera de sfintenie si astfel ea se integreaza in actul de slujire a lui Dumnezeu ca un dar, ca o pretioasa ofranda si simbol al rugaciunii si faptei bune. „Sa se indrepteze rugaciunea mea ca tamaia inaintea Ta”, zice Psalmul 140 de la Slujba Vecerniei.
Despre folosirea tămâiei în cadrul Sfintei Liturghii găsim menţiuni în rânduiala de la Liturghia Sfântului Iacob şi în Liturghia Sfântului Marcu, iar mai târziu şi în liturghiile Sfinţilor Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur, unde avem şi formule speciale de binecuvântare a tămâiei folosită la cădire.
Dar tămâierea nu era folosită numai în cadrul Sfintei Liturghii, ci şi la alte sfinte slujbe şi manifestări de cult, ca: procesiuni, înmormântări şi altele.
Obligaţia tămâierii o aveau diaconii; de aceea Sf. Arhidiacon Ştefan este zugrăvit de obicei cu o cădelniţă în mână. Din pricina mirosului plăcut pe care îl răspândeşte, îmbălsămând aerul şi alungând miasmele, tămâia, în Sf. Scriptură, este privită ca un simbol al rugăciunilor pioase, care, asemenea fumului de tămâie, se ridică în sus, ca unul dintre cele mai preţioase daruri de jertfă aduse lui Dumnezeu. Astfel de daruri au fost aduse şi pruncului Iisus de către magi: aur, smirnă şi tămâie. Smirna este tot un fel de tămâie, însă mai de preţ şi cu un miros mai plăcut decât al tămâiei.
Tămâierea are două înţelesuri: când se tămâiază persoane sfinte sau icoane, ea este semn de veneraţie şi respect, iar când se tămâiază lucruri asupra cărora se invocă trimiterea harului de la Dumnezeu, simbolizează harul Sfântului Duh, care ni se trimite de sus, după cum spune şi rugăciunea tămâierii. Precum am spus mai sus, ea este simbolul rugăciunilor noastre, care se înalţă spre Dumnezeu ca fumul de tămâie. Cei 24 de bătrâni din viziunea Sfântului Ioan Evanghelistul au căzut înaintea Mielului având fiecare alăute şi năstrape de aur pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor (Apocalipsa 5, 8). Acelaşi înţeles îl au şi cuvintele Psalmistului, care zice: "Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta, ridicarea mâinilor mele jertfa de seară" (Ps. 140, 2). Pentru tămâierile sau cădirile din rânduiala sfintelor slujbe se întrebuinţează cădelniţa (căţuia sau tămâierul), în care se pune tămâia.

Temeiuri biblice

- Facerea 43, 11. "A zis atunci Israel, tatal lor: Daca-i asa, ei bine, faceti asa: luati in tarhaturile voastre cate ceva din roadele pamantului si duceti-i-le omului in dar: putin balsam, si putina miere, tămâie si smirna si migdale si alune".
- leremia 6, 20: "De ce-Mi aduceti voi tamaie din Saba si scortisoara din tara de departe? Ca arderile-de-tot ale voastre nu sunt primite, iar jertfele voastre nu M-au indulcit".
- Matei 2, 11: "Si intrand in casa, L-au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Sa; si cazand la pamant, I s-au inchinat; si deschizandu-si visteriile, I-au adus daruri: aur, tamaie si smirna".

Rugăciunea tămâierii
"Tămâie îţi aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună-mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh."

Sursa imaginii : parohiamacin4.org/