Sfintenia e una din finalitatile casatoriei crestine. Virtutile ce cresc in rasadnita casatoriei sunt consecintele sigure ale sfinteniei si ale frumusetii spirituale. Taina Nuntii mai ales e ingemanarea dintre aceste doua. Impreunarea lor ne dezvaluie in ce consta fericirea in casatorie, a carei temelie este iubirea. Iubirea cere ca frumusetea sa lumineze in tot timpul vietii si sa sustina in inimile celor doi soti aspiratia de a descoperi in ei si prin ei darurile Imparatiei lui Dumnezeu. O antinomie insa staruie la confluenta dintre iubire si frumusete. Numai frumusetea spirituala se cuvine a fi iubita, caci numai ea este manifestarea sensibila a Sfantului Duh, scopul vietii fiind tocmai dobandirea Acestuia. Dar frumusetea cereasca poate fi umbrita si intunecata de cea pamanteasca, iar sotii pot astfel uita de destinul lor vesnic. In acesta situatie, adevarul divin se degradeaza si poate sa dispara. Avand frumusetea spirituala in centrul vietii sale, casatoria crestina nu poate da nastere decat la roade fericite. Ea va satisface deopotriva nazuintele sfinte ale celor doi soti, ca si trebuintele tot atat de sfinte ale copiilor lor. Vor fi lipsiti, insa, de aceste roade cand sfintenia se va pierde, iar dragostea dintre ei va uita de calea frumusetii spirituale.
E un fapt de constatare curenta ca sunt multe casatorii nefericite. Vorbind in termeni accesibili intelegerii comune, ele au drept cauza principala uitarea, la unul sau la altul dintre soti, daca nu la amandoi, a obligatiilor lor sfinte, uitare ce se traduce adesea prin nesocotirea devotamentului, fidelitatii, bunavointei, intelegerii si a respectului reciproc.
Dupa cum se stie, absenta iubirii adevarate are efecte lamentabile in viata conjugala, care pot duce pana la disolutia casatoriei insasi. Ar fi o eroare sa credem ca virtuti de felul celor amintite in capitolele anterioare, necesare vietii comune, nu ar comporta nici o profunzime si nu ar fi legate fiintial de casatorie, refuzandu-li-se in mod superficial un sens spiritual. Acest sens nu rezida doar in faptul ca iubirea este inserata, sub diverse forme, intre nenumaratele lucruri ale vietii zilnice, pe care le transfigureaza, ci tot atat de mult in faptul ca vatra in jurul careia se afla cei doi soti devine un altar de jertfa, prin care ei isi unesc sufletele in incercari si suferinte comune, mai ales cele legate de nasterea si cresterea copiilor.
Altarul vietii conjugale trezeste in soti vocatia unei vieti duhovnicesti. Dragostea, insa, mai ales la inceputul casatoriei, impotriva aparentelor chiar, ramane intre soti fragila. Daca sotii nu iau bine seama, absorbiti de insasi nevoile vietii casatoriale, vor fi incapabili sa accepte sacrificiile cerute de traiul in comun. Ei vor lasa sa creasca si sa se dezvolte capriciile lor individuale si va veni o zi cand aceste capricii vor ucide dragostea. La capricii se adauga frivolitatile. Daca sotii stiu de obligatiile ce revin iubirii curate, ei vor evita tentatiile, neintelegerile, vor cauta sa potoleasca disensiunile si, astfel, se vor exercita mutual in blandete si iertare. In masura dezvoltarii unei vieti spirituale, in caminul conjugal sporeste si intimitatea dintre cei doi soti. Iubirea autentica prevaleaza asupra oricaror conflicte si rezolva, in modul cel mai fericit, multe din problemele relatiilor dintre ei. Lipsa acestei iubiri, dimpotriva, ii face pe fiecare dintre ei sa mearga pana la capatul resentimentului si nemultumirilor lor. Dimpotriva, aspiratia spre frumusete si curatie obliga pe cei ce se iubesc sa lucreze asupra lor insisi, sa substitue prezenta resentimentelor cu efortul de a se smulge din lanturile realitatii pamantesti.
"Fapturile sunt intemeiate pe cuvantul creator al lui Dumnezeu, ca pe o punte de diamant, dedesubtul adancului infinitatii lui Dumnezeu, deasupra adancului propriului neant" spune Filaret al Moscovei. Dintr-un elan infinit si vesnic de iubire dumnezeiasca au putut sa apara si alte existente, alaturi de Dumnezeu si in dependeta de Dumnezeu. Omul a fost creat sa serveasca doar proslavirii Celui Preainalt. Din aceasta cauza, fapturii i s-a incredintat iubirea ca suprema valoare. Iubirea nu este posibila decat intre doua persoane, intre doua subiecte. Sfantul Ioan Gura de Aur ne explica faptul ca dragostea, cand uneste sotii in comuniunea vesnica, "nu are principiul ei in natura, ci in Dumnezeu, dupa cum nici Iisus Hristos, unindu-se cu mireasa Sa, Biserica, nu a fost mai putin unit cu Tatal". Astfel, Dumnezeu se face si garantul libertatii fapturii sale. Ajutorul acesta nu-i revine omului din afara, ci din interior, din vistieriilc inimii sale. El se adreseaza libertatii spiritului sau ca o invitatie la fericire, dar si ca o chemare la daruire. Devotamentul lui este viu in masura in care isi pastreaza credinta in Cel care il sustine. Pierderea credintei duce la alterarea devotamentului si chiar la pierderea lui.
De cele mai multe ori, cauzele actuale provin din neglijarea indatoririlor morale ce le revin sotilor in viata conjugala. De aceea cel mai bun sfat ce li se poate recomanda este intoarcerea la practica obligatiilor fundamentale care au fost uitate sau violate. Faradelegea trebuie sa fie insa iertata de Dumnezeu insusi. Astfel, sotii vinovati se cuvine sa-si restabileasca relatia lor cu Dumnezeu, pe drumul stramt al inaltarii care edifica. Prin interventia duhovnicului in scaunul marturisirii, sotii ajung sa-si apartina din nou lor insisi, sa se bucure de libertatea pe care o regasesc pe drumul refacerii spirituale, sa fie persoane care traiesc pentru sfintenie si adevar. Nimeni nu ajunge la starea de har daca nu-si supune vointa sa naturala vointei divine. Sotii cei mai recalcitranti vor afla impacarea intr-o vointa sincera si eficace de a fi unul fata de altul respectuosi, fideli, iubitori si devotati. E vorba de principiul si garantia unei impacari sincere. Fortele care le sunt necesare pentru a se ierta mutual si a inaugura o viata noua de uniune perfecta le sunt garantate de catre harul divin izbavitor.
Remediile preventive urmaresc sa suprime cauzele care duc la incheierea unor casatorii expuse de la inceput primejdiei de a se desface. Motive care creaza o atmosfera nefavorabila infiriparii casatoriei trainice : perversiunea unor moravuri, datini sau obiceiuri, diviziunea conceptiilor morale privitoare la casatorie (hedonism, senzualism, individualism). "Independenta de orice lege care ar putea sa-si rosteasca imperativul in interiorul constiintei; ignorarea oricarui scop de ordin moral, social sau religios si ca urmare totala nepercepere a jertfei, a devotamentului care nu rodeste o imediata si simtita "binefacere", refuzul de a crede in valoarea si realitatea a ceea ce nu e util si nu se intoarce spre profitul individual, sunt elemente potrivnice conceptiei naturale si crestine ale casatoriei". Viitorii soti trebuie sa evite orice orientare nerealista. Vor reusi la aceasta cu atat mai usor cu cat vor lua mai multe precautii atunci cand se casatoresc.
Unul dintre cele mai mari inconveniente in calea pregatirilor pentru casatorie consta in faptul ca perspectiva divortului face sa se neglijeze insasi luarea precautilor. Astfel, aceasta perspectiva inmultestc casatoriile nefericite, deoarece strecoara nadejdea ca te poti angaja fara risc intr-o casatorie din care esti sigur ca poti iesi fara mari dificultati. "Ratiunea si prudenta se impun deci ca datorii stricte viitorilor soti si la fel acelora care ii sfatuiesc si-i calauzesc in alegerea lor, incepand cu parintii". Cu cat mai multi isi dau seama de caracterul unitar absolut si indisolubil al casatoriei crestine, cu atat trebuie sa indemni pe logodnici sa se retraga la vreme, daca socotesc ca alegerea lor e gresita. "Toti aceia care se departeaza de lucrurile fara prihana, fie acest lucru cat de tainic, se tradeaza foarte repede in alegerea lor de sexul celalalt si sunt atunci aspru pedepsiti prin injosirea si pustiul ce-l aduce cu sine orice legamant cu prihana.
Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan