"Nimeni sa nu va insele printr-o prefacuta smerita cugetare" ( Col. 2, 18), a spus Sfantul Apostol Pavel.
Adevarata smerita-cugetare sta in ascultarea si urmarea lui Hristos (Filip. 2, 5-8).
Adevarata smerita-cugetare este intelegerea duhovniceasca. Ea este un dar al lui Dumnezeu; ea este lucrarea harului Dumnezeiesc in mintea si in inima omului.
Este si o "smerita-cugetare" dupa bunul plac al omului: pe aceasta si-o alcatuieste pentru sine sufletul iubitor de slava desarta, sufletul amagit si inselat de invatatura mincinoasa, sufletul care se linguseste pe sine, sufletul care cauta maguliri din partea lumii, sufletul care nazuieste cu totul spre sporirea lumeasca si spre desfatarile lumesti, sufletul care a uitat de vesnicie, de Dumnezeu.
Smerita cugetare "pe care si-o scorneste omul" dupa bunul sau plac este alcatuita din fel de fel de nenumarate tertipuri prin care trufia omeneasca se straduieste sa capete slava smeritei-cugetari de la lumea oarba, lumea care iubeste cele ale sale, de la lumea care preamareste viciul atunci cand viciul isi pune masca virtutii, de la lumea care uraste virtutea atunci cand virtutea se infatiseaza privirilor sale in sfanta ei simplitate, in sfanta si neclintita supunere fata de Evanghelie.
Nimic nu este atat de vrajmas smereniei lui Hristos ca "smerita cugetare" dupa bunul plac, care a lepadat jugul ascultarii fata de Hristos si, savarsind furt de cele sfinte, slujeste satanei sub acoperamantul unei fatarnice slujiri lui Dumnezeu. Daca vom privi neincetat la pacatul nostru, daca ne vom stradui sa-1 vedem in amanuntimea lui, nu vom gasi in noi insine nici o virtute - nu vom gasi nici smerita-cugetare. Cu adevarata smerenie se acopera adevarata si sfanta virtute; asa isi acopera frumusetea, cu basmaua, fecioara infranata; asa se ascunde, prin catapeteasma, sfanta sfintelor de privirile gloatei.
Adevarata smerita-cugetare inseamna un fel de a fi evanghelic, obiceiuri evanghelice, un fel de a gandi evanghelic. Adevarata smerenie este o taina Dumnezeiasca: ea este de neatins pentru faptele omenesti. Fiind cea mai inalta intelepciune, ea pare nebunie pentru intelegerea trupeasca.
Domnul Iisus descopera Dumnezeiasca taina a smereniei adevaratului Sau ucenic, care sade pururea la picioarele Sale si ia aminte la cuvintele cele de viata facatoare. Si descoperita fiind, ea ramane ascunsa: ea este de netalcuit pentru cuvantul si limba omeneasca.
Smerenia este viata cereasca pe pamant. Harica si minunata vedere a maretiei Dumnezeiesti si a nenumaratelor faceri de bine ale lui Dumnezeu catre om, cunoasterea prin har a Rascumparatorului, urmarea Lui cu lepadare de sine, vederea adancului pierzaniei in care a cazut neamul omenesc - iata semnele nevazute ale smereniei, iata primele trasaturi ale acestei camari duhovnicesti zidite de catre Dumnezeul-Om.
Smerenia nu se vede pe sine smerita. Dimpotriva, ea vede in sine multa trufie. Ea se ingrijeste ca sa afle toate ramurile acesteia; aflandu-le, descopera ca inca au mai ramas foarte multe de aflat.
Preacuviosul Macarie Egipteanul, pe care Biserica il numeste cel Mare, pentru virtutile sale cele covarsitoare si mai ales pentru adanca lui smerenie, Parinte purtator de semne si purtator de Duh, a spus in inaltele, sfintele si tainicele sale omilii ca cel mai curat si mai desavarsit om are in sine ceva trufas. (Omilia 7, cap. 4).
Acest bineplacut al lui Dumnezeu a atins cea mai inalta treapta a desavarsirii crestine, a trait intr-o vreme imbelsugata in sfinti, 1-a vazut pe Antonie cel Mare, cel mai mare dintre sfintii monahi, si a spus, totusi, ca el nu a vazut nici un om care sa poata fi numit desavarsit pe deplin si in adevaratul inteles al cuvantului (Omilia 8, cap. 5). Smerenia cea mincinoasa se vede pe sine smerita: se mangaie in chip caraghios si jalnic cu aceasta vedere amagitoare, pierzatoare de suflet.
Satana ia chip de inger de lumina; "apostolii" lui iau chip de Apostoli ai lui Hristos (Cor. 9, 13-15); invatatura lui ia chip de invatatura a lui Hristos; starile care vin din amagirile lui iau chip de stari duhovnicesti si harice; trufia si slava sa desarta, amagirea de sine si inselarea nascute din acestea iau chipul smereniei lui Hristos. Priveste mai cu luare-aminte, priveste fara patima la sufletul tau, iubite frate ! Nu este mai de nadejde oare, pentru el pocainta, decat desfatarea ? Nu este mai de nadejde, oare, pentru el, a plange pe pamant, in aceasta vale a plangerii lasata anume pentru plans, decat a nascoci pentru sine desfatari mai inainte de vreme, desfatari amagitoare, vrednice de ras si pierzatoare ?
Pocainta si plansul pentru pacate aduc cu sine vesnica fericire - acest lucru este sfant; acest lucru este vrednic de crezamant; acest lucru a fost vestit de Domnul. De ce, oare, sa nu te cufunzi in aceste stari sufletesti, de ce sa nu petreci in ele, de ce sa-ti nascocesti tie desfatari, sa te saturi cu ele, sa te indestulezi cu ele, prin ele sa nimicesti in tine fericita foame si setea de dreptatea lui Dumnezeu, fericita si mantuitoarea intristare pentru pacatele tale si pentru pacatosenie.
Foamea si setea de dreptatea lui Dumnezeu sunt martorii saraciei cu duhul: plansul este semnul smereniei, glasul ei. Lipsa plansului, indestularea cu sine si desfatarea cu parutele stari duhovnicesti dau pe fata trufia inimii. Teme-te ca nu cumva, din pricina desfatarii desarte si amagitoare, sa mostenesti vesnicul "vai" fagaduit de catre Dumnezeu celor ce se satura acum dupa bunul lor plac, impotriva voii lui Dumnezeu.
Sfantul Ignatie Briancianinov
