Au trecut două mii de ani de la întruparea Fiului lui Dumnezeu, de la Răstignire şi înviere Au trecut două mii de ani de când se săvârşeşte zilnic Sfânta Liturghie pe Pământ şi de când slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt ziua şi noaptea şi gustăm din Preacuratele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos.
Începutul Creştinismului a luat fiinţă odată cu întruparea, cu patimile şi cu învierea Fiului lui Dumnezeu. Iar sfârşitul creştinismului şi al lumii va avea loc odată cu lepădarea de credinţă şi cu venirea Fiului lui Dumnezeu pe norii cerului, să judece pe oameni şi pe îngerii căzuţi.

Să mulţumim Tatălui Ceresc că ne-a creat. Să mulţumim Fiului lui Dumnezeu că ne-a mântuit prin Cruce şi prin înviere. Să mulţumim şi Preasfântului Duh că
ne-a sfinţit prin har şi prin Botez. De asemenea, se cuvine să mulţumim Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor că ne-au călăuzit pe calea mântuirii spre Hristos. Apoi să ne împăcăm cu semenii noştri să ne rugăm cât mai mult şi să facem o cercetare generală a vieţii noastre, ca să ştim ce am făcut bun
până acum, ce mai putem face pe viitor, spre slava lui Hristos, şi cum ne putem izbăvi cât mai curând de păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie.

Dintre numeroasele păcate şi semne apocaliptice care se văd cu ochiul liber acum la începutul celui de al treilea mileniu, amintim pe cele mai importante:
1. Slăbirea credinţei în Dumnezeu la majoritatea creştinilor. Despre aceasta zice însuşi Hristos în Sfânta Evanghelie: Când va veni Fiul Omului, va găsi oare credinţă pe pământ? Se constată astăzi că o bună parte de credincioşi sunt indiferenţi de viaţa religioasă de zi cu zi, nu participă regulat la sfintele slujbe ale Bisericii, nu se spovedesc, nu cer Sfânta împărtăşanie şi nu ţin sfintele posturi, deşi unii fac donaţii pentru noile biserici; iar acasă nu citesc Sfânta Scriptură sau alte cărţi sfinte.

2. Îndoiala în credinţă şi nepăsarea pentru mântuirea sufletului, datorită lipsei de educaţie religioasă. Nu puţini creştini se îndoiesc în dreapta credinţă,colaborează cu sectele, amână pocăinţa, caută semne şi minuni. Dacă nu pot înţelege cu mintea tainele credinţei, se prăbuşesc în prăpastia
indiferentismului religios spre a lor pierzare.

3. Alcoolismul. Această patimă cumplită distruge fizic şi psihic fiinţa umană, familia şi societatea, şi este un adevărat demon, care stăpâneşte multă lume, mai ales în ultimii zece ani, aproape fără nici o speranţă de izbăvire. Numai credinţa în Dumnezeu şi voinţa hotărâtă a fiecăruia mai poate salva oamenii de la această patimă care duce în iad multe suflete spre veşnica lor pierzare. Căci zice Sfântul Pavel: Nu vă înşelaţi, că nici desfrânaţii, nici prea-desfrânaţii, nici beţivii... nu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu! Alcoolismul este unul din cele mai diabolice droguri pentru români, de
care multe persoane, bărbaţi şi tot mai multe femei, sunt dependenţi. Această patimă întreţine şi alte păcate cumplite, ca: desfrâul, crima, divorţul, sinuciderea, bolile psihice, etc.

4. Desfrâul este cea mai cumplită patimă trupească, legată de firea umană moştenită care dezbină şi ucide familia creştină. Ca şi celelalte patimi, desfrâul umple iadul de suflete şi numai prin rugăciune, prin post şi spovedanie se poate scăpa de acest prea greu păcat.

5. Avortul face ravagii în societatea creştină de astăzi. El formează cea mai mare crimă în faţa lui Dumnezeu, prin uciderea pruncilor din motive pământeşti: comoditate, lipsă de cele materiale, nefrica de Dumnezeu şi nepăsarea faţă de cele veşnice. Acest cumplit păcat strigător la cer, răspândit astăzi în toată lumea creştină, şi nu mai puţin la noi, românii, lipseşte pe cei ce l-au comis de împărăţia lui Dumnezeu, de nu se vor pocăi cu lacrimi toată viaţa, întrucât avortul este o crimă dublă, adică ucide pe prunci atât trupeşte, cât şi sufleteşte, întrucât mor nebotezaţi. Şi acest greu păcat, practicat astăzi peste tot, grăbeşte sfârşitul lumii şi aduce peste
oameni judecata lui Dumnezeu.

6. Grija exagerată de cele pământeşti este şi ea o patimă datorită lăcomiei de cele materiale, care stăpâneşte de obicei pe cei bogaţi, făcându-i să uite de Dumnezeu şi de cei săraci, lipsiţi şi bolnavi.

7. Vrăjitoria, răspândită astăzi mai ales în rândul femeilor, de asemeni este o lucrare cu totul satanică, care dezbină familii, creează certuri, divorţuri, conflicte etc. şi este numărată în rândul păcatelor împotriva Duhului Sfânt.