Biserica invata ca acelor oameni care in timpul vietii pamantesti s-au aratat plini de desavarsire in viata religioasa si morala, li se cuvine o cinstire si o inchinare relative manifestata in: sarbatorile si slujbele randuite lor; venerarea moastelor si a icoanelor lor; rugaciunile adresate lor, spre a mijloci in fata lui Dumnezeu pentru noi.
Acesti oameni, impreuna cu ingerii, formeaza ceata sfintilor, intre care cea mai vrednica de cinstire este Maria – Maica Domnului, careia Biserica ii aduce un cult de supravenerare sau preacinstire (iperdulia).
CINSTIREA LUI DUMNEZEU SI CINSTIREA SFINTILOR
Cinstirea care se aduce lui Dumnezeu se numeste adorare (latria). Adorarea este o cinstire absoluta care se cuvine doar lui Dumnezeu. Prin adorare, noi dam expresie dependentei si supunerii noastre totale fata de Dumnezeu.
Cinstirea care se aduce sfintilor se numeste venerare (dulia). Prin venerare, noi ii cinstim pe sfinti pentru vrednicia lor deosebita. Prin cinstirile aduse sfintilor, noi Il cinsim in mod indirect pe Dumnezeu, Care le-a dat acestora harul Sau, cu ajutorul caruia si prin osteneala proprie s-au facut bineplacuti lui Dumnezeu, devenind prieteni sau casnici ai Sai. De asemeni cinstim ingerii, caci ei sunt duhuri slujitoare si soli ai lui Dumnezeu, contribuind la mantuirea noastra. Prin cinstirea cetei sfintilor, noi aducem lauda lui Dumnezeu, dupa cuvantul psalmistului David: „Laudati pe Domnul intru sfintii Lui” (Ps. 150.1)
TEMEIURILE CINSTIRII SFINTILOR
1. Sfintii sunt oameni, care inca din viata lor pamanteasca au bineplacut lui Dumnezeu, iar dupa moarte au fost invredniciti de o parte din fericirea vesnica, pe care in mod deplin o vor primi dupa obsteasca judecata. Pentru viata lor virtuoasa si pentru dragostea lor fata de Dumnezeu si fata de semeni, au fost numiti in Sfanta Scriptura „prieteni ai lui Dumnezeu” (In. 14.15), „casnici ai lui Dumnezeu” (Ef. 2.19), sau chiar judecatori ai lumii (Mt. 19.28). Inca din viata pamanteasca, acesti oameni au fost inzestrati cu daruri diferite, fapt pentru care oamenii le-au dat o cinstire deosebita. Astfel, Sf. Ap. Pavel, in insula Malta, dupa mai multe vindecari pe care le-a facut, a primit o cinstire deosebita din partea locuitorilor insulei (FA. 28.9), iar in Vechiul Testament, Ilie era venerat pentru minunile pe care le facea. (3. Rg. 18.7)
2. Atat in aceasta viata, cat si dupa moarte, sfintii se roaga atat pentru cei vii cat si pentru cei morti. Pentru ca se afla in apropierea lui Dumnezeu, sfintii intervin pe langa Dumnezeu ca cererile noastre sa fie implinite. In ce masura cererile noastre sunt indeplinite nu putem sti, insa dupa indemnul Sf. Ap. Pavel: „Va indemn deci, inainte de toate, sa faceti cereri, rugaciuni, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii...caci acesta este lucru bun si primit inaintea lui Dumnezeu” (1 Tim. 2.1, 3), precum si din incredintarea Sfantului Iacob: „ca mult poate rugaciunea staruitoare a celui drept” (Iac. 5.16), avem credinta ca prin mijlocirile sfintilor, rugaciunile noastre catre Dumnezeu nu raman neascultate.
3. In viata pamanteasca, sfintii s-au straduit sa intrupeze in persoana lor sfintenia lui Iisus Hristos, devenind astfel urmatori Lui. Din acest motiv, ei sunt pentru noi exemple demne de urmat. Astfel Sf. Ap. Pavel, scrie celor din Corint: „Fiti urmatori mie, precum si eu ii sunt lui Hristos” (1 Co. 11.1). Sfantul Ian Gura de Aur spune ca cel mai bun mod de a cinstii sfintii este imitarea lor, iar Fericitul Augustin indeamna si el crestinii la imitarea sfintilor: „Daca-i iubim pe sfinti, sa-i imitam. Sfintii mucenici L-au urmat pe Hristos pana la a-si da propriul lor sange, pana la a suferi dupa pilda Lui cele mai mari chinuri. Dar ei nu sunt singurii; dupa ei izvorul sfinteniei nu a secat. Deci in gradina Domnului nu sunt numai trandafirii martirilor, ci si crinii fecioarelor, idedera sotilor, violetele vaduvelor. Sa invatam dar de la acesti sfinti cum, fara a infrunta suferintele martiriului, un crestin trebuie sa-L imite pe Hristos”
Pentru toate aceste motive, Sinodul VII Ecumenic de la Niceea, a hotarat: „Noi pazim cuvintele Domnului, cuvintele apostolesti si proorocesti, prin care am invatat sa cinstim si sa preamarim, mai intai pe cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, sfintele puteri ingeresti, pe apostoli, pe prooroci, pe martirii cei mariti, pe sfintii parinti purtatori de Dumnezeu si pe toti barbatii cei sfinti si sa cerem mijlocirea lor, pentru ca ei ne pot face placuti lui Dumnezeu, imparatul tuturor”, tot acest sinod a mai hotarat ca cei ce nu marturisesc ca toti sfintii de dinainte de lege cat si cei de sub har, sunt vrednici de cinstire dupa trup si dupa suflet, sau cei ce nu fac rugaciuni catre sfinti, ca acestia sa mijloceasca pentru lume, potrivit Traditiei, sa fie anatema.
Protestantii si unele denominatiuni, resping cu desavarsire cultul sfintilor, negand posibilitatea acestora de a mijloci pentru noi inaintea lui Dumnezeu. Pe baza textului: „Pentru ca unul este Dumnezeu, unul si mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni: Omul Iisus Hristos” (1 Tim. 2.5), ei sustin ca nimeni altcineva, deci nici sfintii, nu pot mijloci pentru mantuirea noastra.
Insa, in acest text este vorba despre Mijlocitorul impacarii dintre Dumnezeu si om, prin jertfa Caruia s-a savarsit mantuirea obiectiva. Aceasta mijlocire a impacarii, cu adevarat nu a putut-o face nimeni altcineva decat Iisus Hristos, fiind realizata o singura data pentru toti oamenii. Prin ea s-a dat posibilitatea fiecarui om sa se mantuiasca subiectiv (personal). Imnologii crestini Il numesc pe Hristos: „Cel ce ne-a deschis noua usile raiului”, dandu-ne posibilitatea ca prin redobandirea harului sa castigam raiul.
Mantuirea subiectiva sau indreptarea, trebuie sa si-o insuseasca fiecare credincios, prin improprierea roadelor jertfei Mantuitorului pe Cruce. La dobandirea acestei mantuiri, in afara de harul castigat prin Sfintele Taine, sunt neceasare credinta si faptele bune venite din parea omului la care se adauga mijlocirea facuta de sfinti prin rugaciunile lor catre Dumnezeu.
