Despre chipul în care se arată îngerii, cunoastem de asemenea din Evanghelie: Un înger al Domnului (a cărui înfăţisare) era ca fulgerul, si îmbrăcămintea lui albă ca zăpada (Matei 28, 2-3); un tânăr îmbrăcat în vesmânt alb (Marcu 16, 5); doi bărbaţi în vesminte strălucitoare (Luca 24, 4); doi îngeri în alb (Ioan 20, 12). De-a lungul istoriei crestine, arătările îngerilor s-au petrecut întotdeauna sub aceleasi chipuri de tineri strălucitori învesmântaţi în alb . Tradiţia iconografică a înfăţisării îngerilor a fost de asemenea consecventă de-a lungul veacurilor, pictând doar astfel de tineri strălucitori (adesea cu aripi, care, de bună seamă, sunt o trăsătură simbolică, care de obicei nu se vede în apariţiile îngerilor). La al saptelea Sinod ecumenic din anul 787 s-a hotărât ca îngerii să fie zugrăviţi numai cu chip, ca al oamenilor. „Cupidonii” artei apusene a Renasterii, si ai veacurilor care au urmat, sunt de insuflare păgână si nu au nici o legătură cu îngerii adevăraţi.
Într-adevăr, nu numai cu privire la zugrăvirea artistică a îngerilor, ci în întreaga doctrină a fiinţelor spirituale, vestul romano catolic (si protestant) modern s-a îndepărtat foarte mult de învăţătura Scripturii si a vechii tradiţii crestine. Abbé Bergier a afirmat că îngerii, dracii si sufletele morţilor sunt „desăvârsite spiritual”; astfel, ele nu se supun legilor timpului si spaţiului, putem vorbi despre „înfăţisarea” sau „miscarea” lor, doar ca metafore, si „ele trebuie să fie îmbrăcate într-un trup foarte usor, ori de câte ori Dumnezeu le îngăduie să lucreze asupra trupurilor” (Episcopul Ignatie, op. cit., vol. III, pag. 193-195).
Cunoastem din cuvintele lui Hristos că sufletul este întâmpinat de îngeri la moarte. Şi a murit săracul si a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam (Luca 16, 22).
Pentru a înţelege învăţătura ortodoxă a îngerilor si a altor duhuri, trebuie mai întâi să nu luăm în seamă dihotomia modernă simplificată peste măsură, de „materie-duh”; adevărul este mult mai complex, si în acelasi timp atât de „simplu”, că cei cărora le stă în putinţă să îl creadă, vor fi probabil socotiţi în mare măsură ca „nestiutori neabătuţi”. Episcopul Ignatie scrie: „Când Dumnezeu deschide ochii (duhovnicesti ai) unui om, acela este în stare să vadă duhurile în chipul lor propriu ” (pag. 216). „Când s-au arătat oamenilor, îngerii s-au ivit întotdeauna sub chipul oamenilor” (pag. 227). La fel, „din toate înfăţisările Scripturii este limpede, că sufletul omului are chipul unui om în trup, întocmai ca celelalte duhuri zidite” (pag. 233). El citează o mulţime de izvoare Patristice pentru a dovedi această socotinţă. Să pătrundem în învăţătura Patristică pentru cugetul nostru.
Sf. Vasile cel Mare, în cartea sa despre Duhul Sfânt, spune că „firea puterilor ceresti este aceea a unui duh aerial -dacă se poate spune asa -sau un foc nematerial ... Din această pricină, duhurile sunt mărginite în spaţiu, si se fac văzute, arătându-se celor vrednici, în chipul propriilor lor trupuri”. Iarăsi, „noi credem că fiecare (dintre puterile ceresti) se află într-un loc oarecare, aceasta pentru că îngerul care stătea în faţa lui Corneliu nu se afla în acelasi timp si cu Filip (Fapte 10, 3; 8, 26); si îngerul care vorbea cu Zaharia si stătea lângă altarul tămâierii (Luca 1,11) nu se afla în acelasi timp în locul său din cer” (Capitolele 16, 23; Lucrările Sf. Vasile cel Mare, ediţia rusă Soikin, St. Petersburg, 1911, vol. 1, pag. 608, 622).
La fel, Sf. Grigorie Teologul ne învaţă: „Luminile mai mici după Sf. Treime, care au o slavă împărătească, sunt îngerii nevăzuţi, strălucitori. Acestia umblă slobozi în jurul marelui Tron, fiindcă ei sunt minţi, foc si duhuri dumnezeiesti care au putinţa de a se misca repede prin aer. (Predica 6, Despre fiinţele duhovnicesti, în Lucrările Sf. Grigorie Teologul, lb. rusă, Editura Soikin, St. Petersburg, vol. 2, pag. 29).
Astfel, îngerii, în vreme ce sunt „duhuri” si „flacără de foc” (Psalmi 103, 5; Evrei 1, 7) si sălăsluiesc într-un loc unde legile pământesti ale timpului si spaţiului nu lucrează, sunt totusi mărginiţi în timp si spaţiu, si lucrează în asemenea chipuri „materiale” (dacă se poate spune asa) încât unii Părinţi nu sovăie să vorbească despre „trupurile subţiri” ale îngerilor. Sf. Ioan Damaschin, în sec. al VIII-lea, strângând învăţătura Părinţilor dinaintea lui, spune: „Dacă îl asemuim cu noi, se spune că îngerul este duhovnicesc si nematerial, desi asemănându-l cu Dumnezeu, Care este singurul fără de asemănare, totul dovedeste a fi trupesc si material -pentru că numai Dumnezeu este cu adevărat nematerial si duhovnicesc”. Şi el spune iarăsi: „Îngerii sunt mărginiţi, pentru că atunci când se află în cer, ei nu sunt si pe pământ, si atunci când sunt trimisi de Dumnezeu pe pământ, ei nu rămân si în cer. Oricum ei nu sunt mărginiţi de ziduri sau porţi sau zăvoare, pentru că sunt nemărginiţi. Spun că sunt nemărginiţi pentru că ei nu se arată întocmai asa cum sunt. Îngerii se arată celor drepţi si celor cărora Dumnezeu doreste să li se arate. Dimpotrivă, ei se arată în chipuri felurite celor care îi pot vedea.” (Arătarea cea adevăratăa credinţei ortodoxe, II, 3, în Părinţi bisericesti, New York, 1958, vol. 37, pag. 205-206).
Spunând că îngerii „nu se arată asa cum sunt”, de bună seamă că Sf. Ioan Damaschin nu se împotriveste Sfântului Vasile, care spune că îngerii se arată „în chipul propriilor lor trupuri”.
Amândouă zicerile sunt adevărate, asa cum pot ele fi văzute cu limpezime, în numeroasele lucrări ale îngerilor din Vechiul Testament. Astfel, Arhanghelul Rafail îl însoţea pe Tobie vreme de multe săptămâni, fără a fi vreodată bănuit că nu ar fi fost om. Totusi, când Arhanghelul s-a descoperit singur în sfârsit, el a zis: În toate aceste zile eu am fost vizibil pentru tine, dar eu nu am mâncat, nici nu am băut, dar ţie numai ţi s-a părut că a fost asa (Tobie 12, 19). Cei trei îngeri care s-au arătat lui Avraam, au lăsat de asemenea părerea că mâncau si se credea că erau oameni (Facerea 18, 19). La fel, Sf. Chiril al Ierusalimului, în Cateheze, ne spune în legătură cu îngerul care i s-a arătat lui Daniil, că „la vederea lui Gavriil, Daniil s-a înfiorat si, desi era prooroc, nu a cutezat să-i răspundă, până când îngerul s-a schimbat el însusi în chipul fiului omului”. (Cateheze IX, 1, Eerdmans, Părinţi niceeni si post-niceeni, vol. VII, pag, 51). Totusi, în cartea lui Daniil, (Cap. 10), citim că si în cea dintâi arătare uimitoare a lui, îngerul era ca un om, doar cu o oarecare strălucire (faţa sa ca înfăţisarea fulgerului, ochii lui ca torţi arzând, braţele si picioarele luicaniste scânteieri de bronz lustruit) care nu putea fi îndurată de ochi omenesti. Astfel, arătarea unui înger este aceeasi ca si arătarea unui om; dar pentru că „trupul” îngeresc nu este material, până si simpla vedere a arătării de foc, strălucitoare, este de ajuns pentru a uimi pe oricare om viu. Arătările îngeresti trebuie din nevoie să fie potrivite privirilor omenesti, arătându-se mai puţin strălucitori decât sunt ei cu adevărat, insuflând mărire. Dacă alcătuirea firii îngeresti este cunoscută numai lui Dumnezeu, înţelegerea lucrărilor îngerilor (cel puţin în această lume) este pe măsura tuturor, despre aceasta aflându-se multe mărturii atât în Sfânta Scriptură, cât si în scrierile Patristice, ca si în Vieţile sfinţilor.
