După căderea protopărinţilor noştri din Rai oamenii au petrecut după poftele trupului, făcând voile trupului şi ale simţurilor: "după dumnezeul acestei lumi, după stăpânitorul puterilor văzduhului, adică duhul care lucrează acum în fii neascultării".
Despre duhul lumesc, Sfântul Simeon Metafrastul spune că:
„După căderea lui Adam din Rai, cugetele omului s-au făcut pământeşti şi tind în jos, iar cugetul omului care în Rai era simplu şi bun s-a amestecat cu cugetul trupesc al păcatului. De atunci în jurul inimii omului roteşte acoperământul întunericului adică focul duhului lumesc, care nu lasă mintea să creadă sau să iubească pe Dumnezeu şi nici să împlinească Voia Lui cea Sfântă".

Pentru aceasta Biserica Ortodoxă se roagă prin rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, ca să ne dea Dumnezeu duhul gândului smerit. Pentru că de nu vom avea gândul smerit la sfârşitul vieţii pământeşti vom merge unde ne va trage duhul lumesc, în iad.
„Duhul lumesc devine prin păcate duh diavolesc. Când diavolul aruncă seminţele faptelor rele în inima creştinului, iar acesta le primeşte cu bucurie, ele vor începe să încolţească şi să prindă rădăcină. Iar dacă nu suntem atenţi ca să curăţim inima noastră cu darul Duhului Sfânt şi prin faptele bune creştine, ele se vor înmulţi şi vor creşte. Din acest moment diavolul se poate îndepărta de la noi pentru că de acum este sigur că ne vom conduce după patimile noastre la tot lucru rău şi pierzător de suflet.
Deci, dacă facem păcate de moarte, duhul patimii respective ne va conduce la tot lucru rău. Dar mai grav este faptul că păcatele le vom considera ca fireşti şi sub nici un motiv nu vom putea renunţa la ele sau să gândim că putem trăi o viaţă curată şi sfântă. De aceea trebuie să ne păstrăm curăţia sufletească şi trupească. Pentru că nimic spurcat şi necurat nu va putea intra în împărăţia Cerurilor". Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă:
,,Să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi al fostului vostru fel de viaţă, care se strică prin poftele înşelăciunii, să vă înnoiţi în duhul minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel zidit după Dumnezeu în dreptatea şi sfinţenia adevărului". Pentru că că noi cei botezaţi: .. "nu duhul lumii l-am primit, ci Duhul cel de la Dumnezeu ca să cunoaştem cele prin har dăruite de Dumnezeu".
„Cel mai mare duşman al sufletului nostru, nu este diavolul ci duhul lumesc, pentru că ne atrage în chip plăcut şi în cele din urmă ne amar este veşnic".
Cu timpul, duhul lumesc devine în inima noastră ca un drog de care devenim dependenţi.
Pentru că dacă îl vom vedea pe diavol, ne vom cutremura de frică şi ne vom ruga lui Dumnezeu ca să ne scape. In schimb, duhul lumesc ne înfăşoară tainic şi plăcut în mrejele sale şi pentru aceasta nu dorim să scăpăm de el. Răul înaintează puţin câte puţin şi pune stăpânire pe noi. In epoca contemporană, datorită modernismelor şi a progresului tehnic, mult duh lumesc a pătruns în inimile oamenilor, în toate domeniile de activitate şi a alungat de acolo pe Mântuitorul lisus Hristos.
Dacă în societatea comunistă duhul lumesc era semănat în inimile creştinilor prin educaţie, propagandă şi idolatrizare, în societatea capitalistă el este semănat prin confort, belşug material, proprietate, concurenţă, goană după bani, reclame, libertatea păcatelor, mass media etc.
In primii ani ai creştinismului oamenii erau chemaţi la credinţă prin propovăduire.Intrarea noastră în creştinism şi înrădăcinarea credinţei ortodoxe în inima noastră are loc încă din copilărie. „Credinţa noastră, ne-am simţi îndemnaţi să credem, ar trebuie să fie cu atât mai puternică, iar viaţa noastră cu atât mai vrednică de chemare. Aşa a şi fost, însă de la o vreme lucrurile s-au schimbat la noi. In educaţia şcolară sunt îngăduite principii necreştine, care îi strică pe tineri; în, societate au pătruns obiceiuri necreştine, care pervertesc în continuare, după ieşirea din şcoală, şi nu este lucru de mirare dacă aleşii fiind dintotdeauna puţini", după cuvântul Domnului (Lc. 14.16-24), în vremea noastră ei sunt şi mai puţini.

Sfântul Apostol Ioan spune că: „Lumea întreagă zace sub puterea celui rău", adică este supusă stăpânitorului lumii acesteia - diavolul. Este uşor de observat în lumea de azi o răcire a credinţei, indiferentism moral şi religios, delăsare duhovnicescă ori, slăbirea credinţei care duce la întărirea păcatului, până la robire spirituală.
Pe măsură ce lumea se îndepărtează de vremurile apostolice şi se apropie de cele apocaliptice cresc şi se înmulţesc răutăţile, păcatele, fărădelegile, pervertirile şi apostaziile. (Oare câţi dintre noi mai avem moralitate creştină ortodoxă?). In loc să ne îndemne spre asceză creştină, ne îndeamnă spre viaţă păcătoasă, în loc să ne trimită la biserică, ne îndeamnă la distracţie şi desfrânare, în loc să ne îndemne spre rugăciune şi nevoinţă, ne robesc spre huzur şi odihnă. Toate acestea sunt manifestări ale „duhului lumesc", bineplăcut stăpânitorului lui - diavolul.

„Cel ce umblă în întuneric, nu ştie unde merge".
Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, referindu-se la grija exagerată de bunurile pământeşti ne spune: „Nimeni nupoate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţul; nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona". Domnul Hristos ne spune că ne înşelăm dacă gândim că vom putea dărui mintea noastră lui Dumnezeu, iar trupul nostru deşertăciunilor, slujind astfel la doi stăpâni. El a spus în continuare: Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni, care sunt potrivnici unul celuilalt, adică lui Dumnezeu şi lui Mamona.
Mamona este un cuvât sirian, care înseamnă bogăţie, visterie cu bani câştigaţi în mod necinstit. Dumnezeu este drept şi cere de la supuşii Săi săvârşirea dreptăţii, după cum ne spune proorocul David: „De la Domnul paşii omului se îndreptează şi calea Lui o va voi foarte" (Psalm 26,23).
Mamona este nedrept şi sileşte pe supuşii săi ca să facă lucrurile nedreptăţii. Dumnezeu voieşte ca supusul Său să fie drept şi milostiv; Mamona îl voieşte să fie nedrept şi nemilostiv, Dumnezeu porunceşte supusului Său, să-şi aibă aţintită mintea şi inima la cer, iar Mamona, să-şi dea şi mintea şi inima la cele pământeşti. Pentru acesta nu poate acelaşi om să slujească la amândoi, căci sau pe unul va urâ, adică pe Mamona, şi va iubi pe Dumnezeu, sau se va Lipi de Mamona, şi va uita pe Dumnezeu. Precum însă ne lipim de Mamona şi ne depărtăm de Dumnezeu, tot aşa cu aceeaşi înlesnire, de vom vrea, vom urâ pe Mamona, căruia i-am slujit, şi vom iubi pe Dumnezeu".
„In vocabularul ascetic, „lumea" înseamnă ataşarea egoistă şi iraţională faţă de realitatea pur carnală a trupului şi pur materială a creaţiei. Lumea echivalează cu iubirea trupească de sine, adică a „tunicii de piele" sau patimile care sunt numai o expresie a egoismului, deoarece ele arată nu numai neputinţa de ane desprinde de materie, ci şi o expresie a iraţionalităţii, ele schimbă sensul lucrurilor, folosindu-le împotriva scopului lor firesc"6.
„Noi, crezând mincinoaselor făgăduinţe ale diavolului şi ale lumii cădem în felurite păcate în care nu se găseşte plăcere sau odihnă, după cum el ne-a făgăduit, ci amărăciuni, necazuri şi alte asemenea care tiranisesc şi chinuiesc inima amăgitorului păcătos, fără milă.
Urăşte dar lumea şi slujeşte Domnului nostru Iisus Hristos, Care este prea adevărat şi-ţi dă însutit plată, precum a făgăduit.

Dar lumea îşi are duhurile ei: duhul mândriei, duhul slavei deşarte, duhul mâniei, duhul iubirii de arginţi, duhul des frânării...
Duhul şi sufletul nu sunt două realităţi deosebite. Prin suflet se înţelege în general sediul afectelor, principiul vital. Duhul este partea superioară, fină a sufletului, capabilă de a se pune în contact cu Duhul Sfânt şi a-i deveni sălaş sau de a se pune în contact cu lumea devenind astfel duh lumesc.
Gând Mântuitorul lisus Hristos a spus că diavolul este: „stăpânul acestei lumi" n-a spus că este stăpân pe lume, ci că stăpâneşte deşertăciunea, minciuna şi păcatul.
(Parintele Hristofor)