Dorul sufletului crestinesc de a-L cunoaste pe Dumnezeu s-a aratat din vremurile cele mai indepartate. Istoria religiilor, cu documentarile sale arheologice, ne stau ele insesi marturie. Scanteia divina din sufletul omului, creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, isi indrepta continuu privirile in necunoscut, spre a-L afla, a-L cunoaste si a-L adora pe Dumnezeu. Constiinta religioasa din sufletul omului, pe care o avea de la creatia divina, il indemna pe acesta sa caute pe Dumnezeu, precum avea sa explice mai tarziu Sfantul Apostol Pavel: "Paganii, cari nu au lege, din fire fac ale legii, acestia neavand lege, isi sunt lor lege, cum arata fapta legii scrisa in inimile lor, prin marturia constiintei lor..." .

Natura universului ce-l inconjura pe om ii umplea sufletul de admiratie, dar fara sa-l poata descoperi si cunoaste pe marele Creator al acestei lumi. Astfel s-a putut petrece marele fenomen, descris cu multa intelepciune de Sfantul Vasile cel Mare, care scria in prima Omilie a Hexaimeronului, despre crearea lumii si a omului in cele sase zile, afirmand: "Universul este invatatura sufletelor rationale si scoala stiintei dumnezeiesti, privelistea fiintelor ce se vad si se misca, calauzeste ca si cu o mana sufletul omului catre contemplarea Celui ce nu se vede". Universul este insa prea mare si deosebit in elementele sale, spre a-L putea descoperi pe Creatorul lor. Omul ramane constrans in contemplarea lui Dumnezeu, impins de ceea ce vede in afara, in univers, si de aceea ce simtea ca traieste in sufletul sau si-l rascoleste, precum avea sa conchida mai tarziu marele filozof Kant: "Cerul plin de stele si constiinta morala din om umplu sufletul omului de admiratie" .

Dumnezeu, care este duh nevazut, dar iubirea suprema, din iubire pentru omul pe care l-a creat in decursul istoriei omenirii, s-a descoperit spre Sine, in mod treptat, precum ne istoriseste Sfanta Scriptura a Vechiului si a Noului Testament , precum si Sfanta Traditie. Sfantul Grigorie Teologul ne istoriseste cum Dumnezeu ca un bun Parinte, cel mai mare pedagog al omenirii si cel mai iscusit medic al omului, l-a scos pe om treptat din intunericul ratacirilor, spre a-l aduce la cunoasterea luminii celei adevarate, la insasi cunoasterea lui Dumnezeu. Cele doua Testamente, infatisate de Sfanta Scriptura, sunt cele doua mari cutremurari ale lumii si ale universului, prima, trecerea de la idolalatria pagana la legea Vechiului Testament si a doua, trecerea de la legea Vechiului Testament la Evanghelie, - la Noul Testament. Cutremurarea lumii si a omului in descoperirea divina s-a facut dupa principiile fundamentale ale pedagogiei divine, ale respectarii liberei vointe a omului, prin convingerea sa si prin bunatatea si blandetea lui Dumnezeu. Caci omul nu este o planta ce poate creste fortat, iar ceea ce porneste din libera vointa este mai temeinic si mai trainic.

Mesajul divin al ingerilor, cu graiul cerului catre pamant avea sa rasune de aproape doua mii de ani in Biserica crestina, catre Sfarsitul Utreniei, inaintea Sfintei Liturghii, cand Preotul deschizind usile imparatesti ale Sfantului Altar, rosteste cu glas solemn, cu fata catre credinciosi: "Slava Tie, Celui ce ne-ai aratat noua Lumina". Iar la strana se repeta cantarea ingerilor deasupra Betleemului: "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire", cu toate cele ale Doxologiei. Fiul lui Dumnezeu se intrupa in atmosfera luminoasa, luminata de steaua luminoasa deasupra Betleemului si in cantari despre lumina, pentru ca insusi El era Lumina, precum avea sa rosteasca mai tarziu: "Eu sunt Lumina lumii". Lumina, Lumina si Lumina, dar o singura Lumina, un singur Dumnezeu, precum scria Sfantul Grigorie Teologul, cand explica unitatea lui Dumnezeu in cele trei perioade ale Sfintei Treimi. Dupa cum unitatea lucrarii dumnezeirii, ca Lumina, se poate compara cu unitatea dintre soare, raza lui si lumina pe care o revarsa .
Asa ne explicam cum la formularea Simbolului de Credinta prin Sinodul intai ecumenic al Sfintilor Parinti, privitoare la dumnezeirea Domnului Iisus Hristos, s-a hotarat marturisirea cunoscuta: "Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, nu facut, Cel ce este de o fiinta cu Tatal, prin carele toate s-au facut".

Intreaga misiune luminatoare, binefacatoare, tamaduitoare, sfintitoare si mantuitoare a Domnului Hristos, de la Nasterea pina la Jertfa pe Cruce de pe Golgota, culminand cu dumnezeiasca Sa Inviere si Inaltare la ceruri, este infatisata in Ortodoxie precum stim nu numai prin citirea cuprinsului Sfintelor Evanghelii si al Epistolelor apostolice in Biserica, ci si prin cantarile respective ale tuturor imnologiilor bisericesti din Minei, Octoih, Triod si Penticostar si infatisata si prin icoanele picturilor din interior, precum si prin cuprinsul simbolic si mistic-religios al Sfintei Liturghii. De aceea Sfinta Liturghie ocupa locul de cinste al invataturii pentru explicarea credintei crestine ortodoxe. Caci prin Sfinta Liturghie se desfasoara inaintea sufletelor noastre intregul fir dumnezeiesc al Evangheliei, culminind in jertfa mantuitoare. Asemenea si la infatisarea celorlalte Sfinte Taine. Dupa cum, toate articolele Simbolului de Credinta se desfasoara, cu evlavia cuvenita in Biserica, inaintea tuturor credinciosilor, in lumina istorisirii Evangheliei.

De fapt unul din motivele fundamentale ale intruparii Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost acesta, de a restaura cunoasterea adevaratului Dumnezeu, afirma Sfantul Parinte bisericesc, Atanasie cel Mare, in cuvantarea sa "Despre Intruparea Cuvantului". Oamenii indepartati de la adorarea lui Dumnezeu si cu privirile indreptate in jos, ca si cum s-ar afla in adincimea unei pesteri, cautau pe Dumnezeu, in creatura, in lucruri vazute, facandu-si zei din oameni muritori si din demoni. Atunci bunul si obstescul nostru Mantuitor, Cuvantul lui Dumnezeu, isi ia pentru Sine un corp si traieste ca om printre oameni, atragand toate privirile celor ce gandesc ca Dumnezeu este in lucruri trupesti, catre El, ca invataturile si faptele Sale, spre a recunoaste Adevarul Divin si prin El sa se ridice cu cugetarea catre Tatal Sau.

Credinta, nadejdea si dragostea, virtutile religioase supreme, au fost intotdeauna si au ramas intru vesnicie coloanele de sustinere a invataturii Bisericii crestine ortodoxe. Astfel cunoasterea crestina ortodoxa isi pastreaza si-si intareste unitatea sa, tocmai prin aceasta vietuire si inviorare a ramurilor sale, infloritoare si roditoare. Deci prin Biserica se poate infatisa, inviora si implini cunoasterea crestina ortodoxa, in adevarata lumina a Domnului Hristos, prin toate ramurile sale vii si nemuritoare. Aceste virtuti religioase, impreuna cu virtutile morale, se impletesc si se imbina armonic in lumina cunoasterii Domnului Iisus Hristos si deci a cunoasterii crestine prin Ortodoxie.

Pr. Prof. Mihail Bulacu