Instituirea anafurei, atunci cand impartasirea obsteasca a incetat de a mai fi un uz regulat la fiecare Liturghie, a fost inspirata si s-a gasit autorizata, desigur, prin caracterul religios pe care deja il aveau in conceptia bisericeasca evloghiile sau darurile aduse pentru savarsirea Sfintei Euharistii.
Fiind pregatite cu intentia de a fi aduse ca dar lui Dumnezeu, ele erau scoase deci prin insasi destinatia lor initiala din categoria alimentelor comune. Indeosebi painea, prosforele sau prescurile aveau marcat acest caracter prin crucea si monograma Mantuitorului imprimate pe ele.
Chiar dupa ce s-a instituit ritul impartirii anafurei, la aceasta nu au dreptul, potrivit canonului 8 al lui Teofil al Alexandriei, decat credinciosii, adica cei botezati, iar nu si catehumenii, intocmai precum era regula si pentru Sfanta Impartasire.
Daca randuiala bisericeasca denumita Testamentum Domini facea totusi o exceptie, ingaduind primirea anafurei si de catre catehumenii din clasa cea mai inaintata, in ajunul botezului lor, precum s-a mentionat mai sus, aceasta nu se poate interpreta ca o nerespectare a principiului.
La baza instituirii anafurei sta deci ideea unei relatii intre ea si Painea euharistica, idee care este nu numai vie in constiinta credinciosilor, ci se afla exprimata si in cele mai de seama erminii liturgice. Pentru cei mai multi dintre autorii acestora, temeiul acestui raport il formeaza simbolismul specific painii sau prescurii din care se alege Agnetul, in momentul respectiv al Proscomidiei.
Cum aici se inchipuie cele in legatura cu nasterea si patimile Mantuitorului, aceasta paine sau prosfora simbolizeaza pe Sfanta Fecioara, din sanul careia El s-a nascut trupeste. Resturile din aceasta prescura, care se impart credinciosilor ca anafura, apar deci fata de Sfantul Agnet euharistic in raportul care se gaseste trupul omenesc al Sfintei Fecioare fata de Trupul dumnezeiesc al (Dumnezeu-Omului) Fiului ei.
Sfintenia anafurei deriva, atare, in primul rand din relatia si pozitia ei fata de Sfintele Taine Desi aceasta idee nu se afla formulata expres in Comentariul liturgic Sfantului Gherman al Constantinopolului, totusi ea nu este straina de cugetarea lui, precum reiese din urmatoarea explicatie : "Iar prescura..., din care se taie Trupul Domnului, se ia intru inchipurea pururea Fecioarei si de Dumnezeu Nascatoarei, care - dupa bunavointa Tatalui si cu voia Fiului Sau si a Cuvantului si dupa salasluirea dumnezeiescului Duh - primind in sine pe unul din Treime, pe Fiul Dumnezeu si Cuvantul, L-a nascut Dumnezeu desavarsit si om savarsit. Dupa cum iarasi Dumnezeu, cel mai presus de fire, intrupandu-se din aceasta intr-o singura ipostasa..., tot astfel si Trupul Domnului se taie..., cu un oarecare -instrument de fier, care se numeste si copie..., ca dintr-un pantece oarecare si din carnea unui corp fecioresc (zic din painea intreaga a evloghiei si a prescurii) si se scoate astfel de sine statator din mijlocul ei".
Teodor de Andida, intemeindu-se pe acest raport simbolic dintre prescura si Painea euharistica, subliniaza categorie ca din aceasta de deriva calitatea de lucru sfant si sfintitor a anafurei."Ce altceva zice el - decat inchipuirea trupului Fecioarei este partea ramasa impartirea evloghiei si a prosforei (anafurei)? Caci (Sfanta paine) se frange si se imparte ca impartasire de nespusa binecuvantare cele se impartasesc cu credinta; iar prosfora (anafura) se da inapoi plina de sfintenie de la Sfintele (Taine), celor ce au adus-o si, astfel, de la participarea la Trupul cel fara prihana si la cinstitul Sange al lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce S-a nascut din Sfanta Fecioara, sfintirea si binecuvantarea ajunge la credinciosi".
Exprimata in termeni generali, aproape aceeasi idee despre relatia anafurei cu Sfintele Taine o gasim invocata in talcuirea Pidalionului.
Simion, arhiepiscopul Tesalonicului, accentuand in acest raport nota de deosebire esentiala intre anafura si Sfanta Euharistie, este de acord intr-o alta forma ca sfintenia si puterea sfintitoare a anafurei provin din relatia ei cu Jertfa liturgica.
"Anafura aceasta", zice arhiepiscopul Simion, "este paine sfintita (este prescura), produsa la Proscomidie, din care se scoate partea din mijloc (Sfantul Agnet), care se jertfeste si se face Trupul Domnului.
Aceasta paine este sfintita, fiind insemnata cu copia si primind sfinte cuvinte; nu este insa impartasirea Trupului lui Hristos, caci acelea sunt Tainele.
La Nicolae Cabasila insa, motivarea caracterului de lucru sfintit al anafurei imbraca forma unei explicatii logice: "...Taind in multe particele painea proscomidita, din care s-a scos Sfantul Agnet, (preotul) o imparte credinciosilor ca pe una ce a devenit sfanta prin aceea ca a fost afierosita (randuita, destinata si prezentata ca dar de jertfa lui Dumnezeu)".
La toate aceste consideratii nu s-ar potrivi, in fine, o concluzie mai proprie si mai sugestiva decat cea sugerata de Fericitul Augustin in legatura cu alt rit. "Desi nu este Trupul lui Hristos", anafura "este, cu toate acestea, ceva sfant, si mai sfant decat alimentele cu care ne hranim, fiindca este un lucru sfant".
Precum am afirmat mai sus, unul sau altul din aspectele corelatiei anafurei cu Painea euharistica si-au gasit expresia chiar in denumirile sub care a fost desemnata anafura. In ceea ce priveste termenul anafura, daca ar fi luat in sens propriu, el ar fi mai presus de orice respect, deoarece reprezinta un termen tehnic pentru insasi Jertfa liturgica.
In sensul impropriu insa din limbajul bisericesc curent, in care cuvantul "anafura" este intrebuintat in locul termenului "prosfora", pentru painea ce se ridica sau se inalta ca dar de jertfa, in vederea scoaterii Agnetului si al impartasirii ca anafura a resturilor din ea, denumirea de anafura exprima acelasi raport fata de Painea euharistica, intocmai ca termenul "evloghie".
Anafura nu inlocuieste deci Sfanta Euharistie. Primirea anafurei este menita numai sa intretina viu in suflete simtul lipsei Sfintei Euharistii si deci aspiratia neincetata de a ne invrednici de ea printr-o viata imbunatatita: "Iara anafora nu iaste Taina, nici Trupul si Sangele lui Hristos, ci iaste paine blagoslovita, din oare se scoate Sfantul Agnet. Si au socotit Sfintii Parinti sa sa dea... intru aducerea aminte de Sfanta Cuminecatura, ca sa sa gateasca si sa sa curateasca mai inainte pana ce nu sa cuminica..." .
Autorii erminiilor liturgice descriu anafura nu numai ca pe un aliment sfintit, ci in acelasi timp si cu un efect sfintitor. Arhiepsieopul Simion al Tesalonicului se exprima limpede ca anafura "este sfintita" si "datatoare de sfintenie" si "daruitoare de dumnezeiescul dar" , iar la sfarsitul Liturghiei "se da anafura spre sfintirea noastra".
In ceea ce priveste anafura, ea este menita in primul rand sa lucreze asupra constitutiei noastre psihologice, prin semnificatia simbolului material al painii. Astfel, "anafura este un semn al dragostei fratesti, care uneste pe toti cei care o mananca, asa precum Painea euharistica arata ca toti acei care o primesc sunt uniti in Iisus". Aceasta a fost ratiunea si scopul in imediata legatura cu instituirea anafurei.
Parintele Petre Vintilescu
