Astăzi, mai mult decât în oricare altă epocă, predicarea pocăinţei este actuală şi societatea creştină are nevoie de o reevanghelizare şi de o înnoire a legăturii cu Biserica lui Hristos. Considerăm important să insistăm aici asupra anumitor scăderi şi concepţii greşite ale oamenilor vremii noastre, pe care nu recunosc ca încălcări ale Legii Evanghelice.

1.Tinderea către viaţa lipsită de osteneli şi de dureri

O suferinţă gravă a oamenilor contemporani, chiar şi a credincioşilor, este lipsa dispoziţiei de a ridica şi de a-şi duce propria cruce şi de a-L urma pe Mântuitorul nostru Cel Răstignit.
Vrem binecuvântarea lui Dumnezeu, vrem pacea lui Dumnezeu, vrem cununile mântuirii, vrem raiul, îi cinstim pe sfinţi şi pe mucenici, dar nu vrem pătimirea celor rele, nu vrem postul şi strâmtorarea înfrânării, nu răbdăm încercările şi bolile, nu suferim plecarea din viaţa aceasta a celor dragi nouă, nu suportăm nedreptăţile şi izgonirile. Confortul şi consumismul influenţează cadrul vieţii noastre duhovniceşti.
Însă, precum scrie Sfântul Isaac Sirul, ,Nimeni nu a urcat la ceruri cu răsfăţul”. Şi înţeleptul Sirah susţine: „Fiule! Când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită.”
Ne găsim des în faţa realităţii triste în care atunci când Dumnezeu permite vreo boală gravă sau vreo altă greutate într-o familie creştină, spre înţelepţire şi întărire duhovnicească, părinţii nu întârzie să fugă în durerea şi disperarea lor la vrăjitori şi magi, la bioterapeuţi, la iluminaţi şi bio-energeticieni şi predau sufletele lor şi ale copiilor lor satanei, în loc să arate o mai adâncă căinţă şi supunere sub voia lui Dumnezeu şi să se sfinţească în mijlocul încercărilor primite.

2. Organizarea raţionalistă a vieţii

O altă caracteristică a societăţii contemporane este raţionalismul, adică o exagerată încredere în gândirea logică şi în judecata noastră. Raţionalismul este în esenţă ateism cu aparenţă de creştinism; un păcat care contravine primei porunci a credinţei, a dragostei şi a nădejdii în Dumnezeu. Raţionalistul, deoarece crede că acţionează mereu corect şi fară greşeală, nu-I lasă lui Dumnezeu dreptul de a-l judeca şi declară că nu are nici un păcat şi prin urmare nu are nevoie de spovedanie şi de mila Lui.
«Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi» (1 Ioan 1, 8)

3. Elemente neortodoxe în viata familiei

Consecinţă firească a raţionalismului este şi fenomenul prograrnării familiale, care constituie o încălcare a Legii lui Dumnezeu, lipsa încrederii în dragostea Sa şi în acelaşi timp şi o ameninţare la adresa viitorului poporului, deci a copiilor noştri.
Iisus Hristos, care a dat porunca, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”, a rezolvat unele traume sufleteşti, când a zis: „De aceea (pentru Taina Nunţii) va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa.”
Educaţia copiilor este, cu mici excepţii, egocentrică, axată pe ambiţie şi foarte puţin legată de valorile creştine. Întreaga săptămână, de obicei din ambiţia părinţilor, viaţa copiilor este umplută cu lecţii, meditaţii, limbi străine, muzică, înot, karate, dansuri, atletism, în timp ce seara cofetăriile gem de elevi, într-o nefondată explozie de divertisment, periculoasă nu numai pentru sănătatea sufletească, ci şi pentru cea trupească. Astfel că nu mai rămâne timp nici pentru odihna necesară copilului sau pentru joacă şi cu atât mai puţin pentru educaţia creştină.
Temeliile familiei de azi se clatină din pricina conflictelor personale. Şi aceasta, deoarece două egoisme nu pot convieţui într-o con jugare de-o viaţă. Diavolul nu poate destrăma familia creştină dacă soţii obişnuiesc să se ierte reciproc.
Măsura bunei purtări a soţilor nu este dată de uşurătatea legăturilor de societate sau de maniere şi preţiozitate la recepţii sau în vizite, ci în special de comportamentul inimos şi fară viclenie în preocupările zilnice din interiorul casei lor, acolo unde copiii primesc zi de zi lecţii de viaţă.
Participarea copiilor de la vârstă mică la izbăvitoarea Taină a Spovedaniei, întru cunoştinţă, îi va întări cu harul lui Dumnezeu, astfel încât să-şi clădească viitorul pe temelia durabilă a vieţii de comuniune cu Hristos.

4. Egoism - iubire de sine – mândrie

O altă boală gravă a vremii o constituie egoismul şi iubirea de sine. Egoismul şi mândria sunt cauzele căderii lui Lucifer şi a cetei sale, precum şi ale celor mai multe dintre căderile noastre şi ale lipsei harului lui Dumnezeu. Conform Sfintei Scripturi „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har" (Iacov 4, 6), iar „Toată inima semeaţă este urâciune înaintea Domnului" (Pilde 16, 5).

5. Autojustificare

La polul opus smeritei recunoaşteri a păcătoşeniei noastre se găseşte cel mai mare şi mai periculos vrăjmaş al pocăinţei: autojustificarea, născută din mândrie. Rătăcirea în zilele noastre este aşa de mare, încât până şi oamenii înglodaţi literalmente în păcat rămân neruşinaţi şi nepocăiţi, justificându-se pe sine pe deplin.

6. Judecarea (critica) celorlalţi

Omul de astăzi, din cauza multelor activităţi (uneori două servicii, şedinţe, conferinţe, întruniri, sport şi multe altele), dispune de foarte puţin timp pentru cercetarea Legii lui Dumnezeu, pentru participarea la viaţa de taină (sacramentală) a Bisericii, pentru cercetarea sinelui, pentru amintirea de moarte - care e adevărata filozofie despre viaţa veşnică -, şi pentru mântuirea sufletului său.
În paralel, toate mijloacele mass-media, cu modul lor provocator, bazat pe impresii, vin şi umplu mintea şi sufletul cu ştiri, comentarii şi informaţii despre tot felul de teme şi în special despre delicte, greşeli, eşecuri, scandaluri şi păcate ale altora. Şi, dacă ia cineva în consideraţie că omul contemporan urmăreşte până noaptea târziu cu o atracţie ferventă programele acestea, pierzând astfel şi puţinul timp ce l-ar fi putut destina îndeletnicirii cu sine şi cercetării sinelui, atunci înţelege de ce am ajuns judecători şi cenzori ai tuturor şi ne ignorăm propria boală, justificându-ne pe noi în toate.
De aceea, grija de cele străine nouă, cu cele trei forme ale sale (bârfa, judecarea şi denigrarea aproapelui), a luat forma unei epidemii globale, creând între oameni răceală, vrăjmăşie, ură, amintirea de rău şi părăsirea de către harul lui Dumnezeu.
Judecarea este rezultatul multor patimi. După Sfântul Dorotei: "[...] nimic nu-l dezgoleşte într-atât pe om şi nu-l conduce către părăsirea de Dumnezeu ca judecarea, vorbirea de rău şi cleveteala aproapelui".
Şi Sfântul Maxim Mărturisitorul se pronunţă categoric zicând: "Cel care se preocupă cu păcatele celorlalţi sau îl judecă pe fratele său chiar şi numai ca bănuială nu a pus încă început pocăinţei, nici nu a început cercetarea păcatelor sale."

Arhimandrit Atanasie Anastasiou
Staret al Sfintei Mănăstiri a Marii Meteora