Sufletul se afla in lume fiind nascut. Mintea este mai presus de lume fiind nenascuta. Sufletul care intelege lumea si vrea sa se mantuiasca in fiecare ceas are o lege pe care nu o calca. El cugeta intru sine ca acum e vreme lunga si de cercetare si nu asteapta sa o faca aceasta judecatorul. El stie ca-si poate pierde mantuirea primind cea mai mica placere urata. Sufletul cu adevarat rational vazand fericirea celor rai si bunatatea celor nevrednici nu se sminteste, dorindu-si fericirea lor in viata aceasta, cum fac oamenii nesocotiti. El cunoaste lamurit nestatornicia lucrurilor, ascunsurile vietii cu vremelnicia ei si judecata care nu poate fi mituita. Un suflet ca acela crede ca Dumnezeu nu-l va trece cu vederea nici despre partea hranei trebuitoare. Mintea vede toate, chiar si cele din Ceruri. Si nimic nu o intuneca fara numai pacatul. Prin urmare celui curat nimic nu-i este neinteles, iar cuvantului sau nimic nu-i este cu neputinta de exprimat.
Prin trup omul este muritor. Dar prin minte si cuvant nemuritor. Tacand intelegi si dupa ce ai inteles graiesti. Caci in tacere naste mintea cuvantul. Si rostind cuvant de multumita lui Dumnezeu, iti lucrezi mantuirea. Cel ce vorbeste fara socoteala nu are minte, caci graieste fara sa inteleaga nimic. Cerceteaza dar ce-ti este de folos sa faci pentru mantuirea sufletului.
Numai omul este in stare sa primeasca pe Dumnezeu, caci numai acestui animal ii vorbeste Dumnezeu noaptea prin visuri, iar ziua prin minte. Si prin toate prevesteste oamenilor vrednici de el bunatatile viitoare. Omului credincios si celui ce vrea sa inteleaga pe Dumnezeu nimic nu-i este anevoie. Iar daca vrei sa-L si vezi, priveste podoaba si pronia tuturor celor ce au fost facute si a celor ce se fac cu cuvantul Lui. Si toate sunt pentru om; iar omul aducandu-si aminte de binefacerile si de marea purtare de grija a lui Dumnezeu si umplandu-se de intelegerea cea buna, se vei veseli si mai mult, iar somnul trupului se va face trezvie a sufletului si inchiderea ochilor sai, vedere adevarata a lui Dumnezeu. Atunci tacerea sa, umplandu-se de bunurile primite, va da din tot sufletul si puterea o adanc simtita slava Dumnezeului a toate. Caci de va lipsi pacatul din om, o singura multumire cumpaneste mai mult decat toata jertfa cea de mare pret inaintea lui Dumnezeu.
Fa bine celui ce te nedreptateste si-ti vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grai de rau pe vrajmasul tau catre nimeni. Deprinde-te cu dragostea, cu neprihanirea, cu rabdarea, cu infranarea si cu cele asemenea. Caci aceasta este cunostinta de Dumnezeu: sa-i urmezi Lui cu smerita cugetare si printr-unele ca acestea. Iar lucrarea aceasta nu este a celor de rand, ci a sufletului care are minte.
Necunostinta lui Dumnezeu este o nesimtire si nebunie a sufletului, caci raul se naste din nestiinta, iar binele, care mantuieste sufletul, din cunostinta lui Dumnezeu. Prin urmare daca te vei sargui sa nu faci voile tale, petrecand cu trezvie si cunoscand pe Dumnezeu, mintea ta va fi cu grija la virtuti. Daca insa te vei sili sa faci voile tale pentru placere, ametit de necunostinta lui Dumnezeu, te vei pierde ca dobitoacele, necugetand la relele ce ti se vor intampla dupa moarte. Ochiul priveste cele vazute, iar mintea intelege cele nevazute caci mintea care iubeste pe Dumnezeu este faclie care lumineaza sufletul. Cel ce are minte iubitoare de Dumnezeu si-a luminat inima sa si vede pe Dumnezeu prin mintea sa. Cel care are minte se stie pe sine ca este om stricacios iar cel ce se stie pe sine pe toate le stie ca sunt fapturile lui Dumnezeu si s-au facut pentru mantuirea omului. Caci sta in puterea omului sa inteleaga toate si sa creada drept. Iar un asemenea barbat cunoaste sigur ca cei ce nu pun pret pe cele lumesti au osteneala foarte putina, iar dupa moarte dobandesc de la Dumnezeu odihna vesnica. Precum trupul fara suflet este mort, asa si sufletul fara puterea mintii este nelucrator si nu poate mosteni pe Dumnezeu.
Cel ce urmareste vietuirea virtuoasa si placuta lui Dumnezeu grijeste de virtutile sufletului, caci acestea sunt bogatia si hrana sa vesnica. De cele vremelnice se impartaseste numai pe cat se poate, dupa cum da si voieste Dumnezeu, folosindu-se cu multumire si bucurie de ele oricat de smerite ar fi. Mancarea scumpa hraneste numai trupul; cunostinta lui Dumnezeu insa, infranarea, bunatatea, facerea de bine, buna cinstire si blandetea, acestea indumnezeiesc sufletul.
Cei ce socotesc nefericire pierderea banilor, a copiilor, a slugilor, sau a oricarui alt lucru, sa stie intai ca trebuie sa se multumeasca cu cele date de Dumnezeu; iar cand trebuie sa le dea inapoi, sa fie gata a face aceasta cu recunostinta, intru nimic scarbindu-se pentru lipsirea de ele, mai bine zis pentru inapoierea lor. Caci dupa ce s-au folosit de cele ce nu erau ale lor, le-au dat iarasi inapoi. Nu se cuvine ca cei mai slabuti cu firea sa deznadajduiasca si sa paraseasca vietuirea virtuoasa si placuta lui Dumnezeu si sa o dispretuiasca ca una ce nu ar putea fi ajunsa nici inteleasa de ei. Caci unii chiar de nu vor putea ajunge la culmea virtutii si mantuirii, prin sarguinta si dorinta, totusi se fac mai buni sau in nici un caz mai rai. Iar acest folos al sufletului nu este mic.
Daca intrebuintam orice sarguinta si iscusinta ca sa scapam de moartea trupeasca, cu atat mai vartos suntem datori sa ne straduim ca sa scapam de moartea sufleteasca, pentru ca cel ce voieste sa se mantuiasca nici o piedica nu are, fara numai negrija si lenea.
Sfantul Antonie cel Mare, scrieri filocalice
Sursa imagine: http://miriamturism.ro
