Va veni acel timp infricosat, va sosi acel ceas plin de groaza in care toate pacatele mele vor sta dezgolite in fata lui Dumnezeu Judecato­rul, in fata ingerilor Lui, in fata intregii omeniri. Presimtind starea sufletului meu in aceste clipe cutremuratoare, ma umplu de spaima. Sub inraurirea presimtirii vii si puternice ma grabesc cu frica sa ma adancesc in cercetarea de sine, ma grabesc sa caut in cartea constiintei mele gresa­lele insemnate si savarsite cu lucrul, cu cuvan­tul, cu gandul.
Singur Dumnezeu poate sa-i dea omului darul de a-si vedea pacatele si pacatul, caderea lui in care se afla radacina, samanta, gandurile, samburele, manunchiul tuturor gresalelor omenesti. Chemand in ajutor mila si puterea lui Dumnezeu, chemandu-le in ajutor prin cea mai calda rugaciune, unita cu post bine chibzuit, unita cu lacrimile si plansul inimii, deschid din nou cartea constiintei, din nou cercetez cu luare aminte cantitatea si calitatea pacatelor mele.
Urmarile unei vieti pacatoase sunt: orbirea mintii, inasprirea, nesimtirea inimii. Mintea unui pacatos invederat nu vede nici binele, nici raul; inima lui isi pierde puterea de a simti cele duhovnicesti.
Cand prin lucrarea Dumnezeiescului Dar i se vor descoperi nevoitorului multimea gresalelor lui, atunci e cu neputinta ca el sa nu ajunga la cea mai mare nedumerire, sa nu se scufunde in­tr-o tristete: "Inima mea s-a tulburat", din pricina unei asemenea privelisti, "parasitu-m-a taria mea si lumina ochilor mei, si aceasta nu este cu mine; ca salele mele s-au umplut de ocari", adica lucrarea mea s-a umplut de potic­neli din obisnuinta spre pacat, care ma trage cu sila spre noi pacate; "inmultitu-s-au si au putre­zit ranile mele din pricina nebuniei mele", adica patimile pacatoase s-au invechit si m-au vatamat grozav din pricina vietii mele traita fara bagare de seama; "nu este vindecare in trupul meu , adica nu este vindecare numai prin propriile mele puteri pentru intreaga mea fiinta, "lovita si molipsita de pacat" .
Prin faptul ca-mi recunosc pacatele, ma caiesc de ele, le marturisesc la preot si-mi pare rau ca le-am savarsit, rastorn toata mul­timea lor nenumarata in adancul milostivirii lui Dumnezeu. Pacatul lucreaza in mine prin gandul pacactos prin simtirea inimii si prin simtirea trupului, lucreaza prin simtirile trupesti, lucreaza prin in­chipuire.
In mine, in toata fiinta mea, traieste o vatamare pata­toasa, care consimte si ajuta pacatului ce napa­deste asupra mea, din afara. Eu sunt asemenea omului legat si infierat cu grele lanturi. Patruns-a odinioara pacatul in inaltul Rai. Acolo el le-a propus stramosilor mei sa guste din fructul oprit, i-a inselat, i-a lo­vit pe cei inselati cu moarte vesnica. El imi face si mie, -urmasului lor- neincetat aceeasi propu­nere; el se sileste neincetat sa ma insele si sa ma prinda si pe mine.
Indata dupa savarsirea pacatului, Adam si Eva au fost izgoniti din Rai si surghiuniti in tara scarbelor. Eu m-am nascut in aceasta tara a plansului si a nevoilor. Dar Raiul imi este adus aici de catre Rascumparatorul, imi este sa­dit in inima mea. Nu am alungat Raiul din inima mea prin pacat. Acum acolo este un amestec de bine si rau, acolo este o cumplita lupta intre bine si rau, este o ciocnire a nenumaratelor patimi.
Degeaba as incepe sa-i invinuiesc pe stra­mosi pentru pacatul ce mi 1-au transmis, caci eu sunt eliberat din robia pacatului de catre Rascumparatorul meu, si, de aici inainte, cad in pacate nu de sila, ci de buna voie. Stramosii au savarsit o data, in Rai, calcarea unei singure porunci dumnezeiesti, iar eu aflandu-ma in sanul Bisericii lui Hristos calc ne­incetat toate poruncile divine ale lui Hristos, Dumnezeul si Mantuitorul meu.

Pazeste-ti mintea de vedenii, alunga toate in­chipuirile si parerile ce se apropie de ea, prin care caderea in inselarea diavoleasca ia locul adevarului. Infasurat cu pocainta, stai cu frica si cu evlavie inaintea Marelui Dumnezeu, Care poate curati pacatele tale si te poate innoi prin Duhul Sau Preasfant. Duhul care va veni, te va povatui spre "toata dreptatea". Simtamantul plansului si al pocaintei pentru pacate este singurul care e de mare nevoie sufletului, care s-a apropiat de Dumnezeu cu gandul ca sa primeasca de la E1 iertarea pacatelor sale. Sa nu te pierzi prin lingusirea de sine. "Daca unii Parinti au scris despre ceea ce este curatenia sufleteasca, ce este sanatatea ei, ce este nepatimirea, ce este vederea duhovniceasca, asta nu inseamna ca ei au scris-o pentru ca noi sa le cautam inainte de vreme si cu asteptare. S-a si spus in Scriptura: ŤImparatia lui Dumnezeu nu vine in chip vazutť (Lc 17,20). Aceia care traiesc in asteptarea Imparatiei Cerurilor, au dobandit mandria si caderea.
"Toti sfintii s-au recunoscut ca sunt nevred­nici de Dumnezeu si prin acest lucru ei si-au aratat vrednicia, care consta in smerenie."
Toti inselatii de sine s-au socotit vrednici de Dumnezeu, prin acest lucru au aratat ca sufletul lor este cuprins de mandrie si de inselaciune draceasca. Unii din ei i-au primit pe demoni, care s-au infatisat in chipul ingerilor si le-au ur­mat; altora li se aratau demonii in propriul lor chip si se inchipuiau ca unii ce sunt biruiti prin rugaciunea lor, lucru prin care ii ducea la inalta­rea mintii; unii isi atatau imaginatia, isi infier­bantau sangele, produceau in sinea lor miscari nervoase, si luau aceasta drept placere harica si au cazut in inselarea diavolilor, intr-o desavar­sita intunecare, s-au numarat dupa duhul lor cu duhurile lepadate.
Daca ai nevoie sa stai de vorba cu tine in­suti adu-ti inaintea ta nu lingusirea ci defaimarea de sine. "Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea" (Ps 50, 4).
Cand Sfintii Parinti ai Bisericii de Rasarit si indeosebi vietuitorii pustiei atingeau inaltimile starilor duhovnicesti, atunci toate aceste nevointe se contopeau la ei numai intr-una singura, in pocainta. Pocainta cuprindea toata viata lor, toata activitatea lor, ea era urmarea vederii pacatului lor.
Un oarecare mare Parinte a fost intrebat in ce trebuie sa se cuprinda lucrarea unui calugar singuratic? Si el i-a raspuns: "Sufletul tau sta mort inaintea ochilor tai si tu mai intrebi care trebuie sa-ti fie lucrarea?!" Plansul este lucrarea esentiala a adevaratului nevoitor al lui Hristos, plansul sa fie lucrarea lui, din clipa inceperii nevointei si pana la savar­sirea nevointei!
Vederea pacatului nostru si pocainta ce se naste dintr-insa este lucrarea ce nu trebuie sa ia sfarsit pe pamant. Prin vederea pacatului, se trezeste poca­inta; prin pocainta se dobandeste curatenia; ochiul mintii curatit treptat incepe sa vada astfel de neajunsuri si vatamari in toata fiinta ome­neasca, pe care mai inainte din pricina intuneca­rii sale el nu le zarea deloc. Doamne! Daruieste-ne sa ne vedem gresa­lele noastre, pentru ca mintea noastra atrasa in intregime de catre luarea aminte de propriile pacate, sa inceteze de a mai vedea pacatele aproapelui si in felul acesta, sa-i vada pe toti oamenii buni. Daruieste inimii noastre sa lase grija pierzatoare de neajunsurile aproapelui, ci toate grijile sa si le uneasca intr-o singura grija, aceea pentru dobandirea curateniei si sfinteniei poruncite si pregatite noua de Tine. Daruieste-ne, noua, celor care ne-am spurcat vesmintele sufletului, sa le albim din nou, ele au fost deja spalate de apele botezului, dar acum,dupa ce au fost spurcate, au nevoie sa fie spalate de apele lacrimilor. Daruieste-ne sa vedem, in lumina Darului Tau, feluritele neputinte ce traiesc in noi, care distrug in inima miscarile cele duhovnicesti, care introduc in ea miscari trupesti vrajmase Imparatiei lui Dumnezeu. Daruieste-ne, Marele Dar al pocaintei, care se naste ca urmare a vederii pacatelor proprii.
Pazeste-ne, cu aceste mari daruri, de prapas­tia inselarii de sine, care se deschide in suflet din cauza neluarii in seama si neintelegerii paca­toseniei noastre.
Sfantul Ignatie Briancianinov