Creatia, natura si caderea ingerilor
Existenta ingerilor, "puterile cele fara de trup" - cum le numeste Biserica noastra, - este obiect al credintei religioase. Prezenta lor ca fiinte active in lumea creata, ca slujitori ai providentei divine, este un adevar care face parte integranta din religia crestina. In doctrina crestina a primelor veacuri, acest adevar de credinta ocupa un loc considerabil, indicand premizele unei angelologii care se va contura ulterior, in operele celor trei mari ierarhi ai Bisericii si a Fericitului Augustin, pentru ca sa se afirme apoi in opera capitala a lui Dionisie Areopagitul. Plecand de la afirmatiile Sfintei Scripturi, ale Sfintilor Parinti si scriitorilor bisericesti, ale Sfintei Traditii, vom urmari: crearea ingerilor, firea ingereasca si caderea ingerilor.
Crearea ingerilor
In Sf. Scriptura se afla nenumarate locuri care vorbesc despre puterile ceresti. Cartile filosofice ale Vechiului Testament pomenesc despre ingeri; in cartea Iov (4, 18), un glas - care pare a fi chiar a unui duh slujitor - vorbeste: "Iata ca El n-are incredere nici in slujitorii Sai si gaseste greseli chiar in ingerii Sai". Deasemenea in Psalmi, ei sunt pomeniti foarte frecvent la inceputul cantarilor: "Laudati pe Domnul din inaltimea cerurilor... laudati-L totii ingerii Lui"). Sau, in alte carti, ca Daniil (8,13), Ezechil (10, 1-20), Isaia (6, 2-6).
In Noul Testament, este adevarat, ingerii nu mai apar cu aceeasi frecventa ca in Vechiul, caci rolul lor - de pregatitori ai revarsarii revelatiei totale - trecuse. Nenumarate sunt si aici locurile in care se vorbeste de ei, fie in epistolele Sf. Petru, sau Iacob, fie in cele pauline (1Coloseni, 16; EfeseniI, 21.) fie in Faptele Apostolilor, dar chiar in Evanghelii, insusi Mantuitorul atesta existenta lor. Asa de pilda, la Matei 22, 30 spune Domnul ca "cei ce inviaza nu se insoara, nici nu se marita, ci sunt ca ingerii lui Dumnezeu, in cer". Mai vorbesc si locuri ca: Matei 18, 10; (8, 2; Luca 24, 39.
Crearea ingerilor este localizata in textul Genezei abia dupa aparitia unor alte carti ale Vechiului Testament, ca de pilda cartea lui Iov, cu ajutorul careia se interpreteaza primele versete ale Genezei; deasemenea, caderea ingerilor rai se precizeaza cu ajutorul cartilor profetice (Ezechiil si Isaia) si cu unele afirmatii ale Mantuitorului, cuprinse in Evanghelii. Cat despre firea lor, aprecierile apar si mai tarziu, precizandu-se in epistolele pauline si in operele Sfintilor Parinti.
Explicatia acestei taceri a Genezei, ne-o da Teofan Cherameul, prin aceea, ca, daca Moisi ar fi numit pe ingeri, duhuri, "mintea tocita" a Iudeilor ar fi considerat pe ingeri, una cu Dumnezeu". Prin urmare simbolismul intrebuintat in istorisirea creatie lumii, este valul necesar ochilor neduhovnicesti. Mai tarziu insa, prin coroborare de texte, Sfintii Parinti au reusit a situa in text aparitia ingerilor in viata cosmosului. bCu totii sunt de acord ca ingerii au fost creati inaintea omului. Lucrul e clar, caci omul e ultima faptura creata. Dar cand e vorba sa se fixeze locul din Geneza al momentului creatiei lor, lucrul e mai greu; unii afirma ca ingerii ar fi fost creati dupa crearea primului cer, dar parerea dominanta este ca ingerii au fost primul act de creatie. Dumnezeu a echilibrat astfel creatia Sa, cum spune Sf. Ioan Damaschin, incat a creat intai fapturile spirituale, apoi lumea materiala si in urma pe om, "din celelalte doua". La fel Sf. Grigorie Teologul, in Cuvant la Nasterea Domnului, spune: "La inceput Dumnezeu gandeste puterile ceresti si gandul Lui s-a facut fapta". Prin urmare, primul act de creatie da viata ingerilor.
Dar exegeza cea mai minutioasa in aceasta privinta, o face Fericitul. Augustin. El fixeaza - procedand prin eliminarea ultimelor zile - crearea ingerilor inainte de ziua a IV-a, in care sunt creati astrele si soarele, pentru motivul ca se vorbeste de lumina inainte de aparitia soarelui, in versetele 3 si 4 ale Genezei. In afara de acestea, cartea lui Iov (38,7) spune:: "Cand stelele au fost facute, toti ingerii mei au ridicat glas ca sa cante lauda mea" - reiesind de aici ca duhurile ceresti aveau fiinta inaintea astrelor. In ziua a 3-a si a 2-a, fiind vorba de crearea cerului material si de despartirea apelor de pamant, ramane numai posibilitatea ca ingerii sa fi fost creati in prima zi. Ei sunt "cerurile" pe care le-a facut Dumnezeu la inceput, ei sunt "lumina" care a aparut la zisa Domnului: "Sa fie lumina!", stralucirea care a aparut inaintea soarelui, cetatea ingereasca cea vesnica.
In versetul 3 din cap. I Geneza, apare interventia brusca a Creatorului, care desparte lumina de intuneric. Daca - in conformitate cu cele de mai sus - admitem ca prima lumina creata este cea nemateriala, inseamna ca si primul intuneric de care ea este despartita, este tot nematerial. Prin urmare, in versetul 4, este precizata si dezbinarea in lumea spirituala, care se concretizeaza, in caderea ingerilor si in despartirea celor rai de cei buni. Aceeasi este si interpretarea Fericitului Augustin.
Deci, intre versetele 3-4 cu care incepe Geneza, este concentrata povestirea intregei vieti a ingerilor in prima perioada din viata cosmosului: nastere, progres, dezbinare, lupta, biruinta si cadere. E greu de admis ca toata aceasta framantare sa se fi petrecut atat de repede, cand pentru restul referatului - crearea lumii materiale - urmeaza inca alte 5 zile. Chiar tinand seama de interpretarea celor 6 zile ca perioade, sau ca simpla desfasurare a unei potentialitati semanate in univers, totusi, pastrand proportia, aceasta prima zi in care se creaza cerul spiritual si se desparte binele de rau, este mult prea restransa ca relatare.
Aceasta, pe de o parte, s-ar explica prin interpretarea lui Teofan Cherameul, amintita mai sus, si care aici indica lipsa de necesitate a unei angelologii la acea vreme, din lipsa de pregatire a poporului caruia se adresa, ingerii nu apar in cosmologia iudaica; ei intervin insa mereu in viata poporului evreu, pana cand - dupa "plinirea vremii" - incep a fi plasati si intr-un sistem doctrinal, acela al noii cosmologii crestine. Dar mai este o explicatie: Fericitul Augustin spune ca lumea spirituala fiind creata la inceput, este mai inaintea timpului. Argumentul pe care se bazeaza aceasta afirmatie este ca timpul, masurandu-se prin zile si nopti, este legat de aparitia soarelui care sa-l masoare; or, cum soarele este creat in ziua a 4-a, inseamna ca anterior nu putea fi timp.
Am putea spune ca, in acea prima zi nu era creat inca spatiul pe care sa-l parcurga ingerii; calitatea lor de angelos - vestitori si pazitori ai oamenilor - inca nu aparuse, caci nu aparuse lumea cealalta. Pentru acea perioada trebuie sa presupunem ca viata ingerilor era numai cantarea de lauda a Domnului, in contemplarea Plinatatii. Insinuarea raului - alegerea acelui "altceva" decat Dumnezeu - se presupune deci ca un proces tot in afara de timp. Termenul de "miscare spre rau" a ingerilor si toata gama de pervertire a locuitorilor ceresti grupati in jurul Satanei, poate fi inteleasa, in sens de intensitate, de reflexiune a persoanei asupra ei insasi, de proces spiritual. Imaterialitatea totala a celor ce sunt numiti "lumini de a doua", poate presupune desfasurarea acestui proces de perfectionare a unora, de intunecare a altora, de ciocnire si de despartire pentru vesnicie, inainte de incepere timpului.
Astfel, departe de a fi "o lume de idei", cum vrea sa rezolve problema angelologica teologul protestant Martensen, lumea nevazuta a ingerilor este o lume reala, a carei existenta este atestata de Scriptura, de Sfintii Pa rinti, si a caror creare este aratata in primele trei versete ale Genezei, termenul de "cer" echivaland cu puritatea fapturilor ingeresti.
Anca Manolache
