Negarea realitatii lumii ingeresti din partea unor teologi protestanti ca Strauss sau Martensen, se bazeaza pe imposibilitatea plasarii lor in universul astrelor, in conceptia despre univers, a lui Copernic.
Este aici, fara indoiala, un defect de rationament; pentru ca, mergand pe linia de gandire a susamintitilor teologi protestanti, am putea ajunge la cautarea locului spatial in care Dumnezeu si-ar fi plasat tronul Sau pentru conducerea lumii. In rationamentul acesta se porneste de la un error fundamentalis, de la o premiza falsa si neteologica: a afirma ca duhurile ceresti au un loc spatial in lumea creata ar insemna sa ajungem la parerea ca - pe cale ierarhica - deasupra Serafimilor, Heruvimilor si Tronurilor, se afla Dumnezeu. Iata deci, pe Domnul a toata faptura, plasat undeva in spatiu, foarte sus, e drept, dar oarecum fixat!
La aceasta eroare suntem condusi daca pornim de la fixarea in spatiu a lumii ingeresti. Dupa multe, felurite si discutabile pareri, Sinodul al II-lea ecumenic hotaraste ca ingerii sunt fapturi "netrupesti". Aceasta este concluzia care se impune din scrierile celor mai multi si mai autorizati Parinti bisericesti. Dar de aici incep intrebarile: daca nu au trupuri, ce fel este imaterialitatea lor? Sunt ei totusi o materie subtila, fluidificata, sau cu totul lipsiti de materie? Daca nu au trup, atunci pot fi pretutindeni prezenti, sau nu? Iar daca nu, atunci in ce masura sunt imateriali?
Scriptura si scriitorii Bisericii au suficiente raspunsuri la aceste intrebari. Dupa Sfanta Scriptura, ei sunt duhuri - pnevma - "duhuri slujitoare", ca in epistolele pauline, duhuri nevazute, ca in Iov 4, 18. Deasemenea, Psalmii ni-i arata ca pe fiinte subtile pe care le compara cu focul. Comparatia aceasta este atrasa de puritatea fapturii ingeresti, dat fiind ca focul este curatitor. Dar, de sigur, nu este vorba de o metafora literara, ci de o prezentare reala a acestor fiinte in fata celor vrednici, caci stim ca tot sub infatisarea focului s-a pogorat si Sf. Duh, la Cincizecime, in limbi de foc. Este deci, modalitatea de exprimare sensibila a Duhului. Proorocului Daniil, ingerii se prezinta ca foc, fulger, lumina fata de care omul simte spaima neputintii.
Ingerii sunt "para de foc", pentru ca - dupa spusa lui Dionisie Areopagitul - "focul patrunde prin toate, fara sa se amestece cu ele; el este mai presus de toate"; "fiind in totul lumina si in acelasi timp ascuns, el este in sine necunoscut". Ingerii trebuie sa fie considerati ca "duhuri inteligente sau foc" - spune Sf. Grigorie Teologul - sau "o substanta in-corporala si nemateriala" , ei sunt "o lume de minti", o lume reala, dar suprareala, o lume de lumini. Ei sunt "flacara cuvantatoare a lui Dumnezeu", "muntii cei luminosi prin care ne lumineaza Dumnezeu", "prima lume supralumeasca dinainte de lume".
Cu toate acestea, unii scriitori bisericesti, ca Tertulian si Fericitul Augustin se indoiesc asupra perfectei imaterialitati a ingerilor, din pricina formei omenesti sub care s-au aratat adeseori in istoria poporului ales. Fericitul Augustin inclina sa spuna ca ei trebuie sa aiba o corporalitate oarecare, caci altfel, cum ar fi putut manca si bea? (Geneza 18, 2; 19, 1 urm.) Sf. Justin Martirul spune ca ingerii au mancat "dupa cum graim noi, cand spunem despre foc ca a inghitit totul", si ca este vorba de un limbaj figurat. Oamenii sub chipul carora cei trei ingeri au mancat, nu au consumat mancarea in mod digestiv, ci au mistuit-o ca focul. Acesta este de altfel, si sensul oferit in cartea Tobit, de ingerul Rafail, care spune: "In toate zilele am fost vazut de voi (mancand si band), dar eu n-am mancat, nici n-am baut, ci numai ochilor vostri s-a parut aceasta Ei nu au nevoie de a manca; dar pot manca pentru ochii nostri. Chiar in cantarile bisericesti, sfintenia ingerilor este laudata cu cuvintele: "Cu darul tau, Hristoase, asezand cantareti slavei tale, pre ingerii tai dupa chip i-ai facut."
Iata deci confirmarea unei spiritualitati desavarsite. Totusi, poate aparea un echivoc in privinta imaterialitatii puterilor ceresti. Sf. Teodor Studitul sesizeaza aceasta problema, care mijeste sub intrebarea daca ingerii, prin perfecta lor imaterialitate, nu cumva au si ubicuitate. In fata acestei eventualitati, Teodor Studitul este gata sa afirme ca, desi "munti de lumina" si "flacara cuvantatoare" a lui Dumnezeu, ingerii au totusi o oarecare corporalitate, pentru ca ei nu au ubicuitate.
Intr-adevar, in cartea lui Iov Satana urca si coboara intre cer si pamant; in Evanghelia dupa Luca 2, 15 se spune: "dupa ce ingerii s-au departat de la ei, la cer..."; iar la Matei 28, 2 citim: "...ingerul Domnului, pogorand din cer, a venit". Asadar,reiese faptul ca ingerii nu pot fi in acelasi timp in doua locuri. Naturi acorporale si aspatiale, ei intrebuinteaza totusi timp ca sa ajunga, dintr-un loc in altul chiar daca se deplaseaza foarte repede. Explicatia este faptul ca, desi nemateriali, ei sunt marginiti, circumscrisi, ei nu pot fi peste tot in acelasi timp, caci numai Dumnezeu poate aceasta, Hristos fiind la zamislirea Sa, si in Fecioara si pretutindeni.
Fericitului Augustin precizeaza: "El le-a dat fiinta dar nu fiinta suprema care este a Sa", de aceea ingerii sunt schimbatori, pentru ca sunt luati "nu din substanta Sa, ci din nimic".
Sf. Vasile cel Mare, arata ca puterile cerului nu sunt sfinte prin fire, ci au masura sfinteniei de la Duhul ; ei au posibilitatea desavarsirii, dar o obtin prin Sfantul Duh, in care traiesc. Sfintenia este deci, din afara de fiinta lor, ca fiindu-le impartasita de Persoanele Sfintei Treimi - in speta, de Duhul.
In acelasi spirit, Sf. Ioan Gura de Aur, care afirmase totala incorporalitate a ingerilor, precizeaza ca imaterialitatea lor nu presupune cufundarea lor in insasi esenta Dumnezeirii, in lumina divina, care este inaccesibila. Esenta lui Dumnezeu este nu numai greu de cuprins, de inteles, dar ea este de neatins in vreun mod specific naturii create, nici chiar ingerilor, spune marele comentator, caci "nimeni nu a vazut pe Dumnezeu vreodata", ceea ce inseamna ca si ingerii vad pe Dumnezeu numai prin pogoramantul lui Dumnezeu din mila si dragoste pentru lucrul mainilor Sale.
Am vazut ca in actul creatiei, ingerii - "cerul" - se nasc la un singur cuvant, sau numai la gandul lui Dumnezeu- dar toti deodata. Aceasta aparitie - deodata si definitiva pentru intreaga lume angelica de la inceputul timpului pana in vesnicie - implica inutilitatea inmultirii lor, dupa cum natura lor spirituala implica imposibilitatea procreatiei, deci, a inmultirii lor intre si prin ei. Prin urmare, ei nu au posibilitatea de a comunica fiintial intre ei; ei sunt fiecare un modus oarecare al naturii lui.In cantarile bisericesti, in acatiste, imne, se pomeneste de un "cin", de un "sobor" ingeresc. Ei nu sunt un neam, cum santem noi oamenii, ci traesc uniti prin dragostea lor si viata lor participanta la Duh; unirea lor insa nu este o unire naturala - cum ar fi cea omeneasca - ci una "ipostatica".
Daca in neamul omenesc pacatul a intrat printr-un singur om, in soborul ingeresc, pacatul unuia nu poate angrena celelalte fiinte din punct de vedere ontologic, decat doar din punct de vedere moral. Dar in acelasi timp si mantuirea, pentru ingeri, capata un caracter acut subiectiv, deontologic.
Dar aceasta viciere, data fiind firea ingereasca, este mult mai grava pentru cei atinsi de coruptie, decat a putut fi pacatul stramosesc pentru neamul omenesc luat ca intreg. Prin intruparea Mantuitorului, natura omeneasca a putut fi centrata din nou pe coordonatele sale firesti. Daca moartea a intrat in neamul omenesc prin pacat, in schimb invierea e daruita prin sfintirea firii. Pe cand moartea duhurilor netrupesti, este ireversibila. Pentru diavol, reintoarcerea nu mai este posibila, inviere nu exista.
Niciodata Satana nu va mai putea reveni la viata, el isi va trai continuu propria moarte, pe care a ales-o din proprie initiativa, cu proprii puteri si in virtutea liberei sale alegeri.
Anca Manolache
