Daca la caderea omului, o prima explicatie imediata oferea o justificare de moment –interventia nefasta a diavolului- la pacatul primelor creaturi dispare si aceasta incercare de justificare. Raul pe care l-a ales Satana, n-a mai fost provocat, nu a venit ca raspuns a unei incitatii din afara. Dar nici inlauntrul lui nu putea fi, caci natura lui a iesit curata din mana Creatorului. Natura ingerilor e atat de buna, ca nimic nu poate sa o strice, decat departarea de Dumnezeu.

Scriptura nu explica ultima ratiune a acestei catastrofe cosmice. Primele texte de valoare centrala in privinta aceasta sunt Isaia 14, 12 si Ezechiil 28, 14. Din punct de vedere dogmatic, ne intereseaza in primul rand afirmatia caderii Satanei si in al doilea rand motivarea ei. "Cum ai cazut din cer, Luceafar stralucitor, fiu al zorilor. Cum ai fost doborat la pamant, tu, biruitorul neamurilor!". In conformitate cu cele stabilite pana acum, ingerii fiind "lumini de a doua", stralucirea lor este reala (dar nu neaparat perceptibila fizic), zorile neinsemnand altceva decat lumina, "fiu al zorilor" - fiu al primei lumini.
Comparand locul de mai sus cu cel de la Ezechiil, Luceafarul stralucitor reiese a fi o capetenie de mare pret a ostilor ceresti: ,,Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile intinse; te pusesem pe muntele cel sfant al lui Dumnezeu; ai fost fara prihana in caile tale, din ziua cand ai fost facut, pana in ziua cand s-a gasit nelegiuire in tine". Aceste texte, impreuna cu afirmatia Mantuitorului: "Vazut-am pe Satana ca pe un fulger cazand din cer", stabilesc indiscutabil o devolutie partiala in mersul firesc al vietii primei lumi. Momentul dezbinarii este situat, dupa cum am vazut, inaintea aparitiei oricarei lumi materiale, si chiar a timpului.

Nelegiuirea care se naste in Satana, este deci o problema pur spirituala. "Ti s-a ingamfat inima din pricina frumusetii tale, ti-ai stricat intelepciunea cu stralucirea ta". "Tu ziceai in inima ta: "Ma voi sui in cer, imi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi sedea pe muntele adunarii dumnezeilor, voi fi ca Cel Prea Inalt". Pacatul pentru care Satana se desprinde de lumina, este deci mandria si invidia. Frumusetea pe care Dumnezeu a pus-o in luminatorii Sai, a fost prilej de ingamfare pentru unii, pentru cei care nu au stiut sa-si "pastreze vrednicia". Si iata, lumina lor s-a intunecat, transparenta lor dispare si ei parasesc cerul.
2Petru 2, 4, arata ca a urmat acestei intunecari, o interventie directa din partea Creatorului, "Dumnezeu nu a crutat pe ingerii care au pacatuit, ci i-a aruncat in iad si i-a dat pesterilor intunericului". Locul acesta corespunde celui din Geneza, in care se spune: "Dumnezeu a despartit lumina de intuneric". In momentul cand s-a conturat precis o intunecare a unei parti din duhuri, iata mana Celui Prea Inalt apare pentru a face ordine si a pune capat razboiului. Pentru ca, dupa cum reiese din Apocalipsa lui Ioan, Puterile inaintate in bine au luat atitudine: "Si s-a facut razboi in cer: Mihail si ingerii lui au pornit razboi, cu Balaurul. Iar Balaurul si ingerii lui au stat in lupta. Dar n-au izbutit, nici nu s-a mai gasit pentru ei loc in cer. Si aruncat a fost Balaurul cel mare care se chiama diavol si Satan".

Prabusirea definitiva a Satanei produce o liniste in lumea cereasca. "Pentru aceasta, bucurati-va ceruri si cei ce locuiti intr-insele". Veselie apare in cer fiindca, in primul rand, prin aceasta lupta, ingerii buni facusera dreptate lui Dumnezeu stabilind raporturile normale intre creatura si Creator. " Razboiul cu Satana a insemnat un risc pentru cei buni, o angrenare a personalitatii lor in combaterea raului, intr-o masura care ar fi putut sa-i coste viata. Dar ei nu si-au "iubit viata lor pana la moarte", ceea ce presupune un act de mare curaj, sustinut de afirmarea unei mari iubiri: ei nu si-au iubit viata lor, dar au iubit altceva mai mult, ca sa-si fi putut pune in joc sufletul lor. Acesta a fost si motivul biruintei lor: in momentul renuntarii la viata proprie, au castigat biruinta asupra raului.

Ingerii sunt Dumnezei prin indumnezeire de la Dumnezeu, dar nu prin fire", spune Teodor Studitul, in acord cu ceilalti mari Parinti bisericesti. Deci in firea lor exista o posibilitate, o eventualitate de intoarcere spre rau. Dar nu ei sunt creatorii vointei bune, ci ei au staruit in a se apropia de Dumnezeu si asa au devenit mai buni in vointa lor. Ingerii buni consimt la dragostea lui Dumnezeu si prin aceasta sunt buni; ceilalti refuza si prin aceasta sunt rai."A cauta cauza caderii, inseamna a voi sa vezi tenebrele, sau sa auzi tacerea", spune fericitul Parinte al Bisericii.
Originea pacatului e surprinzatoare si in diavol si in om pentru ca el, desi cunoaste cele placute ale lui Dumnezeu, alege cele neplacute Lui. Astfel e fiinta libertatii. Fiinta libera este principiul-sursa al faptelor despre care nu putem raspunde totdeauna, de ce? Pur si simplu pentru ca vreau; si vreau, pentru ca asa vreau". Pentru prima data, libertatea creaturii a dat un raspuns negativ dragostei divine.
"Creatia s-a angajat pe calea izolarii, a dezbinarii si a urii, in momentul cand a vrut sa afirme prin ea insasi". Ingerii au fost liberi in a-L iubi sau nu pe Dumnezeu. Lucifer cu cei ai lui au preferat dragostea de sine, au avut libertatea de a alege intre sine si Dumnezeu. Si au ales moartea. Intoarcerea fiintei creaturale asupra sinei sale, inseamna intoarcerea cu spatele catre izvorul vietii, catre izvoratorul propriului eu. Iubirea sine, pentru ingeri, a insemnat o sinucidere ontologica. Intreruperea contactului cu centrul de energie, inseamna pentru creatura stingerea luminii, deci si a frumusetii ei creaturale.

In fiinta libertatii deci, se afla posibilitatea pacatului.Eu-ul nostru chemat spre existenta de Dumnezeu ca un chip al Sau... se rosteste pentru prima data de buzele noastre proprii, de noi insine...". Cu alte cuvinte, in clipa creatiei sale primul gest, miscare, tendinta a fiintei, este multumirea, consimtirea la propria-i creatie, devenirea unui eu-insumi". Fiinta consimte la propria ei viata, acceptarea este un act al propriei sale libertati.
Libertatea este mereu in functiune, posibilitatea alegerii - perfect garantata, dar posibilitatea greselii dispare, caci sfintenia inseamna si cunoasterea mai adanca a lui Dumnezeu, iar cunoasterea mai adanca inseamna si dragoste mai deplina. "Gustati si vedeti ca bun este Domnul ". Dupa ce L-au gustat, ingerii cei intelepti au cunoscut ca nu se mai pot desparti de dragostea Lui. Al doilea aspect al libertatii n-a mai functionat la Lucifer; el a fost anihilat de planurile geloziei si orgoliului: "voi sedea pe muntele adunarii dumnezeilor, voi fi ca Cel Prea Inalt".
Dupa doborarea lui Satan, ingerii buni s-au intarit inca in virtute: "ei si-au depasit libertatea lor creaturala lasand-o pe unica- deplina ascultare fata de Creator. Cu vrednicie ei au realizat-o si prin aceasta ei au ajuns; mai sus, dincolo de libertate". Iata paradoxul: Libertatea este darul suprem facut de Dumnezeu fiintei, persoanei, cu scopul de a se depasi pe sine, de a depasi deci insasi libertatea, pentru a ajunge la suprema fericire, la izvorul libertatii insusi.

Intrebarea care se poate naste: de ce a creat Dumnezeu niste fiinte despre care atotcunoasterea Lui stia ca vor cadea, ca vor ramane niste coji goale de consistenta, care-si vor trai vesnic agonia?, - este o intrebare care nu cauta neaparat sa scruteze planurile lui Dumnezeu, sa-L ispiteasca. Fericitul Augustin vede in planul Providentei utilitatea acestor fapturi pentru procesul desavarsirii ulterioare a lumii create, ca exemplu de bine si de rau. "Caci Dumnezeu n-ar fi creat un singur inger, un singur om a carui cadere o prevazuse, daca nu ar fi stiut si in ce masura va fi de folos celor buni, si astfel, facand sa straluceasca prin aceste antiteze, poezia seculara a ordinei veacurilor".
Anca Manolache