Raul e una din cele mai vechi si mai generale probleme care framanta pe om aproape de la aparitia lui si viata insasi este o forma a luptei duse impotriva raului. Daca, asa cum s-a zis, el e numai in om, iar binele e in tot restul creatiei, atunci Dumnezeu ramane in afara problemei raului. In cazul acesta, raul lucreaza dupa capriciile sau legile sale, prezentandu-se ca o forta independenta si nestavilita de nimic, in fata careia Dumnezeu ramane neputincios. Daca, insa, ca in cazul lui Iov si altele asemanatoare, raul a fost permis ca o incercare cu scop bun, aceasta inseamna ca nu numai binele, dar si raul, depind, intr-un anumit fel, de Dumnezeu.
Unii pagani si eretici dualisti, au prezentat raul ca o substanta, ca o esenta de sine statatoare. Dupa Plotin, raul nu exista prin sine insusi. Raul e o lipsa care se afla totdeauna in altcineva si nu are o realitate substantiala prin ea insasi. Se militeaza pentru ideea ca binele echivaleaza cu existenta si raul cu non-existenta. "Fiinta e binele, nefiinta e raul", zice Sf. Atanasie. "Numesc binele fiinta, pentru ca el are arhetipul sau in Dumnezeu, care este Fiinta. Numesc raul nefiinta, pentru ca neexistand, aceasta nefiinta nu e decat o fictiune a "imaginatiei omenesti". Facand un pas mai departe si nemultumindu-se cu definitia care prezenta raul ca pe o negatie a existentei, Sf. Vasile afirma ca "raul nu este o esenta vie si insufletita, ci o dispozitie in suflet opusa virtutii, dispozitie nascuta in cei usurateci din cauza caderii lor de la bine". Raul este lipsa binelui; el e fata de bine ceea ce e orbirea fata de ochii sanatosi. El se adauga ca stare de paralizare a sufletului. El e o iesire din starea naturala a elementelor pe care le afecteaza.
Dumnezeu a facut trupul, nu boala, El a creat sufletul, nu pacatul; dar sufletul s-a alterat pentru ca a iesit din starea naturala. Prin urmare, raul nu e numai o lipsa a binelui, ci mai ales o dispozitie sufleteasca proprie omului, caracterizata prin iesirea din starea naturala. Fericitul Augustin precizeaza ca acesta este un accident, o stare de dezordine, care produce suferinta, piericiune si atatea altele. Orice natura e buna, fiindca in acelasi lucru se gasesc si elemente de criticat si elemente de laudat. Daca din natura respectiva se elimina cele bune, natura nu mai exista. Raul are o existenta prin accident, fiindca "o are prin altceva si nu din propria lui obarsie. Raul este alaturea de drum, alaturi de scop, alaturi de natura, alaturi de cauza, alaturi de inceput, alaturi de tinta; el e contra legii, a vointei, a substantei". El este fara tinta, fara frumusete, fara minte, fara ratiune, imperfect, fara temei, fara cauza, nedeterminat, steril, inert, fara putere, dezordonat, neasemanator, nedefinit, tenebros, nesubstantial, neavand existenta de sine nici cand si sub nici o forma. Binele e sinonim cu existenta, raul cu non-existenta. Raul e o lipsa a virtutii, o lipsa a bucuriei, adica a obiectului dorit, dar este mai ales ceea ce se opune legii Creatorului. Raul e minciuna prin excelenta, fiindca el caricaturizeaza, deformeaza si imbolnaveste existenta.
Diavolul imprumuta totul de la altii, denaturand si caricaturizand. Raul nu poate crea o imparatie a vietii, pentru ca el e izolat de izvorul vietii. Ura, orgoliul, egoismul si alte patimi duc la moarte, pentruca omul deplasand centrul vietii sale din existenta propriu zisa, adica din Dumnezeu, in propria sa periferie, se lipseste de toate bogatiile existentei.
Originea sa nu sta in Dumnezeu. Sfantul Vasile cel Mare releva ca "nu e permis sa se spuna ca raul isi are originea de la Dumnezeu, pentru ca nimic din cele contrarii nu vine din contrariul sau. Nici viata nu naste moartea, nici intunericul nu este principiul luminii, nici boala nu e cauza sanatatii, ci, pe cand, in schimbarile dispozitiilor, au loc trecerile de la un contrariu la contrariul sau, in nasteri fiecare fiinta vine nu din contrariul sau, ci din cel asemenea cu el. Daca raul nu e nici nenascut, nici nu deriva din Dumnezeu, de unde are el natura lui? Raul nu se trage din bine, zice Dionisie Areopagitul, pentru ca pomul bun nu poate sa produca roade rele.
Cauza imperfectiunii lucrurilor pamantesti sta in aducerea formelor lor la existenta, adica in faptul creatiunii insasi. Fiinta creaturilor este marginita si nedesavarsita si de aceea ea trebue sa comita greseli si sa rataceasca.
Gnosticii au asezat origina raului in materie impotriva careia se dezvolta procesul mantuirii, iar lupta vesnica dintre cele doua imparatii: a luminii si a intunericului, era lupta intre spirit si materie. Daca materia e necesara pentru desavarsirea intregii lumi, ea nu poate fi raul;ea nu poate sa produca si sa intretina natura. Raul din sufletele noastre nu vine din materie, ci din alta parte. Raul a fost si este atribuit diavolului si ingerilor lui. Cel mai mare scriitor bisericesc, specialist in anghelologie, Dionisie Areopagitul, sustine ca raul n-are origine propriu zisa nici in ingerii rai. Demonii, zice el, nu sunt rai prin firea lor, caci ei n-ar fi provenit din bine, n-ar fi cazut dela bine si n-ar fi printre creaturile existente. Demonii sunt rai nu prin fire, ci prin lipsa virtutilor ingeresti, prin aceea ca au incetat de a dori si a face lucrurile dumnezeiesti. Ei sunt rai prin aceea ca lucrarea lor cea fireasca a slabit.
Demonii au existenta de la bine. Ei sunt buni, doritori de frumos si de bine, pentru ca doresc sa existe, sa traiasca, sa inteleaga existenta; dar sunt rai, prin lipsa, caderea si pierderea bunurilor ce li se cuveneau. Dorinta demonilor de a exista nu e o contributie la existenta si la viata in Bine, ci o contributie la alimentarea si intensificarea raului. Pentru demon raul inseamna a fi contra gandului celui bun, iar faptul ca demonii nu se pocaiesc dupa cadere, inseamna ca ei sunt morti sub raportul existentei.
Caderea diavolului echivaleaza, la credinciosi, cu moartea. De aceea, desi el insufla patimile necurate si tot raul, el nu poate totusi forta pe nimeni, caci noi avem putinta sa primim sau sa nu primim sugestiile sale. In afara de aceasta, puterea demonului e limitata la ceea ce ii ingaduie Dumnezeu - asa cum stim din cazul lui Iov si din altele asemanatoare. Asa dar, originea raului se afla partial si in diavol, caci raul s-a instalat in el cu atata putere, incat ambii aproape se identifica.
Origina reala a raului se afla in ceea ce filosofii si teologii au numit si numesc liberul arbitru, libera alegere.
In centrul chipului lui Dumnezeu, dat omului la creatiune, straluceste acest minunat dar al libertatii de alegere si de hotarare. Gratie acestei libertati, sufletul poate inclina spre cele bune, dar se si poate abate dela acestea. Parintii Bisericii sunt unanimi in afirmatia ca primul om a cazut prin abuzul de libertatea cu care era inzestrat. Adam a cazut prin preferinta sa rea si a murit prin pacat. Nu Dumnezeu a facut raul sau moartea, ci noi insine ne-am atras-o prin hotararea noastra rea.
Dumnezeu ne-a dat libertatea, pentru ca Lui nu-I place constrangerea, ci indreptarea cea din virtute, iar virtutea vine din vointa care alege, nu din constrangere. Dupa cadere, sufletul a continuat sa abuzeze de libertatea sa, dandu-i o indrazneala care l-a abatut de la scopul sau initial.
Oamenii au inceput sa faptuiasca lucruri contrarii acestui scop: mainile furau, loveau si ucideau pe semeni, urechile nu ascultau, limba. In loc de binecuvantari prefera blesteme, insulte, picioarele se grabeau spre asasinat, iar pantecul nu se mai satura de mancare si de bautura. Sufletul omenesc inchizand ochiul prin care poate sa vada pe Dumnezeu si-a nascocit siesi cele rele si nu stie ca parandu-i-se ca face ceva, nu face nimic, fiindca el plasmueste cele ce nu sunt. Asadar, "raul isi are principiul in caderi liber consimtite.
Preot I.G.Coman
