Nesimțirea - Moartea Sufletului
Nesimtirea este o stare de moarte atat a trupului cat si a duhului, care sfarseste asa dintr-o boala si o nepasare indelungata. Lipsa de durere, impietrirea, este o nepasare intiparita in fire, o cugatare amortita, o fiica a gandurilor patimase si a prejudecatilor ce au pus stapanire pe om, o inghetare a ravnei, un lat al barbatiei, o necunoastere a strapungerii inimii, o poarta a deznadejdii, o maica a uitarii, si, dupa nastere, o fiica a fiicei sale.
Cel lipsit de durere, nesimtitorul, este un filozof fara minte. E un talcuitor ce se osandeste pe sine, un iubitor de cuvinte potrivnice lui, invatator orb la vedere. Vorbeste de insanatosirea ranei, si nu inceteaza a o zgandari. Graieste impotriva patimii si nu inceteaza a manca cele ce-l vatama. Se roaga impotriva patimii si porneste indata la lucrarea ei. Se manie pe lucrarea ei,impotriva lui insusi dar de cuvintele lui nu se rusineaza, nenorocitul. "Fac raul !", striga el, dar staruie cu ravna in a-l face. Se roaga cu gura impotriva patimii si cu trupul lupta pentru ea. Filozofeaza despre moarte si se poarta ca unul care nu are moarte. Suspina din pricina despartirii de viata si dormiteaza ca unul care va trai vesnic. Vorbeste despre infranare si se lupta pentru lacomia pantecelui. Fericeste ascsultarea si e cel daintai care nu asculta. Lauda pe cei neimpatimiti si nu se rusineaza sa tina minte raul. Maniindu-se se amaraste, dar iarasi se manie din pricina ca s-a amarat; si adaugand infrangere la infrangere, nu simte nimic.
Citeste despre judecata si incepe sa zambeasca. Citeste despre slava desarta si chiar in timpul citirii sufera de ea. Se rosteste pentru priveghere si indata se scufunda in somn. Lauda rugaciunea si fuge de ea ca de bici. Saturandu-se se caieste si dupa putina vreme adauga alta saturare. Fericeste tacerea, dar o lauda prin vorbarie. Invata despre blandete, dar se manie deseori chiar in timp ce invata despre ea. Trezindu-se din somn suspina, dar lasandu-si capul pe perna iarasi se supune patimii. Ocaraste rasul si invata, zambind, despre plans.
Se invinovateste pe sine in fata altora ca iubitor de slava desarta, dar urmareste sa-si castige slava prin auto-invinovatire. Priveste patimas la fete si vorbeste despre neprihanire. Lauda pe cei ce se linistesc petrecand in lume si nu intelege ca se face pe sine de rusine. Slaveste pe cei milostivi si ocaraste pe saraci. Se face totdeauna parasul si nu voieste sa vina la simtire, ca sa nu spun ca nu poate.
Am vazut pe multi asacultand cand se vorbea despre moarte si despre judecata infricosatoare si lacrimand, dar avand lacrimile in ochi porneau in graba spre masa. Si m-am mirat cum a putut aceasta stapana si vistierie a raului miros sa infranga si plansul si sa stapaneasca prin multa nesimtire.
Am dezgolit, dupa putina cunostinta si putere pe care o am, viclesugurile si ranile acestei furioase si nebune ajunse la culme. Caci nu suport sa vobesc prea mult despre ea. Dar cel ce poate sa aduca in Domnul, din cercare, leacurile acestor rani, sa nu se oboseasca a face neincetat aceasta. Eu nu ma rusinez sa recunosc neputinta mea, ca unul ce sunt stapanit cu tarie de ea. Nu as fi izbutit nici macar sa inteleg prin mine insumi viclesugurile si mestesugurile ei , daca n-as fi inteles-o si n-as fi stapanit-o cu sila si n-as fi batut-o ci biciul fricii de Dumnezeu, lovind-o cu rugaciunea neincetata. Numai asa am putut sa si marturisesc cele spuse.
De aceea a socotit si tirana si raufacatoarea aceasta sa spuna:
"Cei ce au legamant cu mine, vazand pe morti, rad. Stand la rugaciune, ei sunt cu totul impietriti, invartosati si intunecati. Vazand Sfanta Masa, raman nesimtiti. Impartasindu-se de Dar, se poarta ca si cum ar gusta paine simpla. Vazand pe cei strapunsi la inima, ei rad de dansii. Am invatat de la tatal care m-a nascut pe mine sa omor toate cele ce se nasc din barbatie si osteneala. Eu sunt maica rasului. Eu sunt hranitoarea somnului. Eu sunt prietena imbuibarii. Nu sufar o dojeneala. Sunt impletita cu evlavia mincinoasa."Uimit de cuvintele acestei nebune, am intrebat numele celui care a nascut-o. Iar ea a zis:"Eu n-am numai o nastere; zamislirea mea este amestecata si nestatornica. Pe mine ma face puternica imbuibarea. Ma face sa cresc cu timpul si ma intareste reaua obisnuinta. Cel stapanit de mine nu se va elibera niciodata. Staruieste intru multa priveghere cugetand la judecata vesnica; poate asa voi slabi putin. Ia seama la pricina mea de unde ma nasc in tine si lupta impotriva maicii mele. Roaga-te des langa cei morti, zugravind in inima ta chipul lor nesters. Dar daca nu-l zugravesti pe acesta cu pensula postului, nu ma vei birui in veac."
Sfantul Ioan Scararul