Sf. Ioan Gura de Aur, in Omilii la Evanghelia dupa Matei sustine, atunci cand explica versetul "N-am venit sa stric Legea, ci s-o implinesc", ca dreptii care au trait in perioada Vechiului Testament mergeau dupa moarte in imparatia Cerurilor. "Acum, dupa venirea lui Hristos, Vechiul Testament nu mai duce pe nimeni in imparatia cerurilor, dar i-a dus pe toti cei care, inainte de venirea lui Hristos au trait dupa legile Lui. Ca "multi vor veni, spune Hristos, de la rasarit si de la apus si se vor odihni in sanurile lui Avraam, Isaac si Iacov", iar saracul Lazar se bucura de mari rasplatiri, fiind in sanurile lui Avraam. Deci toti care au stralucit intr-un chip deosebit in timpul Vechiului Testament, toti au stralucit prin poruncile Vechiului Testament. In sfarsit, Hristos nu l-ar fi implinit in intregime, cand a venit pe pamant, daca ar fi fost rau si strain. Ca daca ar fi facut aceasta numai ca sa atraga pe iudei si nu ca sa arate ca este inrudit si asemanator Noului Testament, atunci pentru ce n-a implinit si legiuirile si moravurile elenilor, ca sa-i atraga pe eleni?"
Plecand de la aceasta afirmatie a Sfantului Ioan Gura de Aur, m-am intrebat cu privire la modalitatea formarii invataturii despre locuirea dreptilor Vechiului Testament in iad, pana in momentul invierii Mantuitorului (idee redata mai ales in Evanghelia apocrifa a lui Nicodim, care istoriseste cu lux de amanunte pogorarea la iad a Mantuitorului si scoaterea de acolo a dreptilor). Dupa ce am parcurs mai multe texte biblice care s-ar lega de acest subiect, am realizat ca problema este mult mai complexa. Am realizat acest impas in care ma aflam atunci cand am gasit pasaje in cartile Vechiului Testament din care nu poate reiesi ceea ce credem noi astazi despre soarta celor care au trait inainte de intruparea Mantuitorului. Din pacate, nu ni s-au pastrat scrieri care relateaza experientele mistice ale dreptilor din Vechiul Testament si, ca atare, nu putem decat sa ne imaginam felul in care acestia traiau in Dumnezeu si vorbeau cu El "fata catre fata". Unele pasaje din capitolele l si 58 de la Isaia ne relateaza fapte pe care ne-am astepta sa le intalnim in scrierile ascetice ale Sfintilor crestini (roadele iubirii, postul cel adevarat, iertarea pacatelor si transfigurarea trupului).
Din cauza lipsei unei literaturi ascetice a Vechiului Testament (desi am putea considera cartea Psalmilor ca pe o adevarata comoara de scrieri de acest fel) nu putem trata exhaustiv viata in Dumnezeu a celor care au trait inainte de intruparea Fiului lui Dumnezeu.
Se pare ca autorii sfinti ai Vechiului Testament nu aveau constiinta faptului ca sunt in afara Duhului sau ca le este destinat iadul. Ei scriau, spre exemplu: "Ca nu vei lasa sufletul meu in iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tau sa vada stricaciunea. Cunoscute mi-ai facut caile vietii; umplea-ma-vei de veselie cu fata Ta, si la dreapta Ta de frumuseti vesnice ma vei satura." sau "Jertfa de lauda Ma va slavi si acolo este calea in care voi arata lui mantuirea Mea" - zice Domnul". "Ca nu este intru moarte cel ce Te pomeneste pe Tine. Si in iad cine Te va lauda pe Tine?" Sigur ca avem drept raspuns la aceasta viziune modalitatea de interpretare a iadului pentru acea perioada ca fiind un loc de asteptare, si nu de chin, cum il vedem astazi, dar nu cred ca acest fel de a vedea lucrurile indreptateste in vreun fel aruncarea dreptilor in alta parte, decat in "sanul lui Avraam".
Mantuitorul Iisus Hristos a vorbit in duhul profetilor si nu i-a depasit pe acestia in ceea ce priveste discursul teologic, vorbirea despre vietuirea desavarsita, urmand voia lui Dumnezeu. Predica Mantuitorului porneste, in mare parte, si de la citarea scrierilor vetero-testamentare, de unde rezulta cat de mult le pretuia El.
Ar putea fi oare pusa la indoiala doctrina despre hristocentrismul vietii crestine, in cazul in care s-ar vorbi despre mantuire inainte de intruparea, in cadrul istoriei materiale, a lui Iisus Hristos? S-ar putea intelege ca a existat candva mantuire fara Hristos? Cred ca este necesara o fundamentare a raspunsului la aceasta reala provocare pe scrierile Sfintilor Parinti, deoarece ei au "simtit" acelasi Duh Care i-a inspirat pe autorii biblici si ca ar trebui analizat modul in care intelegeau evreii din vechime notiunile de iad, rai sau mantuire si in ce masura erau ei influentati, in privinta acestor concepte, de popoarele vecine. In ce masura jertfa de mantuire era considerata intr-adevar eficace, atunci cand era facuta din inima curata? Simplul fapt ca in Vechiul Testament nu se dezvolta notiunea de "rai" (viata in comuniune cu Dumnezeu, dupa moartea trupeasca) nu inseamna neaparat ca raiul nu exista, ci poate doar faptul ca nu se specula pe marginea existentei acestuia.parintii sai". Notiunea de timp liturgic, atat de mult dezbatuta si, cum se crede, inteleasa, nu este traita. Bisericile noastre sunt, pentru foarte multi, simple teatre, unde se produc opere dramatice. Tocmai de aceea cred ca au aparut atatea superstitii legate de slujbele bisericesti: noi nu intelegem discursul post-inviere al cantarilor liturgice. Superstitiile au semnificatie clara pentru noi, pe cand cantarile (in continutul lor tainic)... nu sunt luate in seama.
Obisnuim, in virtutea notiunilor despre lume si istorie pe care ni le-am asumat, sa demarcam printr-o linie imaginara perioada vietuirii in trup a Mantuitorului, linie pe axa istoriei care stabileste hotarul de inceput al mantuirii. Vreau sa amintesc, legat de nedumerirea mea, o cantare a Utreniei, care consider ca trece peste aceasta linie de demarcare temporala si care evidentiaza libertatea harica a celor ce traiesc in Dumnezeu, indiferent de momentul "efectiv" al trecerii lor prin viata: "Pre tinerii cei binecredinciosi, in cuptor, nasterea Nascatoarei de Dumnezeu i-a mantuit; atunci fiind inchipuita, iar acum lucrata". Deci, spre stupoarea noastra, Mantuitorul I-a mantuit din cuptor pe tinerii prieteni ai lui Daniel inca inainte de a se naste! Putem intelege, cu mintea noastra scolastica, astfel de minune?
In iconografie, conform erminiei bizantine, singura reprezentare "admisa" a minunii invierii Domnului este aceea care arata invierea descrisa in Evanghelia lui Nicodim. Dar cand s-a stabilit aceasta practica si ce anume a impulsionat perpetuarea ei, ramane de cercetat.
Sa fi ajuns dreptii Vechiului Testament in preajma diavolilor cu care s-au luptat atat de aprig in timpul vietii lor pamantesti? Ce s-a intamplat cu Enoh si Ilie? Cum se face ca Moise, "robul Domnului", cel caruia ii stralucea fata ca soarele, dupa ce vorbise cu Dumnezeu, a ajuns in iad dupa ce a murit? Sau proorocul Elisei, a carui viata parca ar fi desprinsa din Evanghelii si ale carui oseminte au inviat un mort, sa fi avut aceeasi soarta cu a lui Ahab?
Acestea sunt doar cateva dintre intrebarile ce isi asteapta raspunsul. Este adevarat ca nu putem patrunde tainele mantuirii, dar as vrea sa fiu sigur ca acestea sunt cu adevarat mistere si nu doar o simpla lipsa de informare in ceea ce priveste Scriptura si scrierile Sfintilor Parinti.
Diacon Eugeniu ROGOTI
