Cuvintele si faptele necuviincioase, adresate lui Dumnezeu si lucrurilor sau persoanelor sfinte, sunt pacate contrare inchinarii
lui Dumnezeu. Orice pacat contra credintei, sperantei si dragostei crestine, precum: necredinta, deznadejdea, ura contra lui
Dumnezeu sunt pacate care lovesc demnitatea dumnezeiasca. Aceste pacate se savarsesc cu vorba, cu gandul, sau cu fapta. Cele
savarsite cu vorba sau cu gandul se numesc blasfemii. Cele savarsite cu fapta, se numesc sacrilegii.
Blasfemia sau hula este o vorba necuviincioasa contra lui Dumnezeu, prin care I se atribuie o insusire rea sau i
se tagaduieste o insusire buna, ori se injoseste numele Lui. Cand cineva spune ca Dumnezeu este nedrept, ca ar fi cauza pacatelor
sau a suferintelor omenesti, ca ar fi razbunator; savarseste o blasfemie.
Tot blasfemii sunt vorbele de ocara ca: blestemul sau sudalmile, injuriile pe care multi le adreseaza lui Dumnezeu, sfintilor
sau lucrurilor sfinte.Blasfemii sunt si glumele cu privire la lucrurile sfinte si la invataturile Sfintei Scripturi. Blasfemiile
contra lui Dumnezeu au fost mereu privite ca cele mai mari pacate. In Vechiul Testament ele erau pedepsite prin uciderea cu pietre
a celui ce le pronunta. "Hulitorul numelui Domnului să fie omorât neapărat; toată obştea să-l ucidă cu pietre. Sau străinul, sau băştinaşul, de va huli numele Domnului, să fie omorât."(Levitic 24,16)si "De aceea vă zic: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta."(Matei 12,31). Blasfemiile sunt oprite si de porunca a III-a a decalogului "sa nu iei in desert numele lui Dumnezeu".
Sacrilegiul este necinstirea cu fapta a persoanelor si lucrurilor consfintite lui Dumnezeu si in special a Sfintei Euharistii.
Daramarea unei Biserici, jefuirea bisericilor si cimitirelor; prefacerea bisericilor in adaposturi pentru animale sau depozite
cum s-a facut in timpul razboiului; transformarea bisericilor in sali de spectacole, cum s-a facut in Rusia in timpul guvernului bolsevic; toate acestea constituie sacrilegii. Blasfemiile si sacrilegiile degradeaza pe oameni chiar cand nu sunt crestini.
Juramantul
A jura inseamna sa luam pe Dumnezeu ca martor, ca spunem adevarul. Juramantul face parte din cultul public, deoarece el se spune
inaintea preotului sau judecatorilor. Prin aceasta, se recunoaste ca Dumnezeu este omniscient si ca va pedepsi pe cel care nu spune adevarul. Cand martorul, sau cel care jura, pun mana pe Sfanta Cruce; ei recunosc ca pe ea a fost rastignit Mantuitorul Hristos, fiindca a spus si a luptat pentru adevar. (Facerea 14,1-9); "Să te temi de Domnul Dumnezeul tău şi numai Lui să-I slujeşti, de El să te lipeşti şi pe numele Lui să te juri." (Deut 6, 13); " Acum dar juraţi-mi pe Domnul Dumnezeul vostru că, precum am făcut eu milă cu voi, veţi face şi voi milă cu casa tatălui meu şi daţi-mi semn de nădejde," (Iosua 2,12)
Mantuitorul Hristos, vorbind despre juramant, spune: "Aţi auzit ce s-a zis celor de demult: "Să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tale". Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, Nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat, Nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru, Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.:" (Matei 5,33-37). Cu aceste cuvinte El a condamnat juramantul practicat de iudei
Ei se jurau pe cer, pe pamantsau pe Ierusalim, ferindu-se a jura pe numele lui Dumnezeu. Se credea ca asemenea juraminte nu atrag pedeapsa dumnezeiasca, nefiind facute in numele lui Dumnezeu. Ele aveau ca scop inselarea bunei credinte a oamenilor.
Apostolul Pavel arata ca sfarsitul oricarei neintelegeri este juramantul: " Pentru că oamenii se jură pe cel ce e mai mare şi jurământul e la ei o chezăşie şi sfârşitul oricărei neînţelegeri." (Evrei 6,16).
Juramantul este de doua feluri:
Juramantul de afirmatie cand se adevereste un fapt petrecut. Este juramantul martorilor inaintea instantei judecatoresti.
Juramantul de promisiune cand cineva isi ia angajamentul de a face ceva in viitor.Acesta cuprinde fagaduintele pe care unii crestini le fac lui Dumnezeu ca vor implini anumite obligatiuni religioase, daca li se vor realiza cererile. Aceste promisiuni trebuiesc tinute ca si juramantul.
Sperjurul este calcarea juramantului. Martorul jura ca va spune adevarul; cand insa nu o face inseamna ca a calcat juramantul si a devenit sperjur. Toti martorii mincincinosi sunt sperjuri. Sperjurul are ca scop sa confirme minciuna. El este calcarea poruncii a treia a Decalogului. El reprezzinta contrazicerea adevarului asadar este pacat contra Sfantului Duh.
Votul sau Fagaduinta
Implinirea poruncilor legii cu privire la datoriile noastre catre Dumnezeu, catre noi insine si catre aproapele, sunt obligatorii
pentru orice crestin. Sunt cazuri cand crestinul isi asuma inaintea lui Dumnezeu, obligatii pe care Legea nu i le impune.
Acestea se numesc voturi sau fagaduinte pe care omul e dator sa le indeplineasca, fiindca ele au valoarea juramantului.
Voturile privesc jertfele pe care omul le are de facut. Ele pot fi sufletesti sau materiale.
Jertfele sufletesti sunt obligatiile pe care omul si le ia de a trai toata viata in curatie sufleteasca si trupeasca, de a trai in monahism. Legea morala nu obliga la asemenea jertfe, decat pe cei ce se dedica lor de buna voie.
Tot jertfa sufleteasca este obligatiunea pe care si-o iau unii crestini de a raspandi credinta printre cei necredinciosi, sau de a indruma la adevarata credinta pe cei rataciti. Jertfa sufleteasca este si aceea pe care si-o iau unii de a creste si educa copii orfani, lipsiti de mijloace, abandonati.
Jertfa materiala este fagaduinta data de unii crestini de a zidi o biserica, o scoala, un azil, un spital, sau alta institutie de binefacere. Cine isi ia asemenea obligatii, este dator sa le si implineasca.
Morala Crestina-Econom D. Georgescu
