Biserica ortodoxa socoteste ca mantuirea nu se finalizeaza în moartea lui Hristos pe cruce, ca echivalent juridic al jignirii ce a adus omenirea lui Dumnezeu, ci în unirea lui Hristos cel rastignit si înviat cu oamenii ce cred în El, pentru ca si ei sa poata muri pacatului si învia.
Ea acorda Tainelor un loc de mare importanta în iconomia mantuirii ca mijloace prin care se înfaptuieste aceasta unire a oamenilor cu Hristos. În aceasta se deosebeste de ea protestantismul, în care e aproape suficient cuvantul despre Hristos pentru ca omul sa se poata decide sa creada ca Hristos a exoperat prin moartea Lui mantuirea noastra, ca prin aceasta credinta sa beneficieze personal de aceasta mantuire.
Neîncrederea în putinta unirii lui Hristos cu omul, deci în importanta Tainelor, a mostenit-o protestantismul de la catolicism, care nu mai vedea în Taine decat mijlocul vizibil prin care se acorda un echivalent al meritului dobandit de Hristos prin moartea Lui, în forma unei gratii create, depozitate si administrate de Biserica.
La baza conceptiei despre Taine a Bisericii ortodoxe sta încrederea în putinta lucrarii Duhului dumnezeiesc al lui Hristos printr-un om asupra altui om, prin mijlocirea trupurilor si a materiei dintre ele, în ambianta Bisericii, ca trup tainic al Iui Hristos.
E încrederea ca Duhul dumnezeiesc poate lucra prin mijlocirea spiritului omenesc asupra materiei cosmice în general si asupra altor persoane. Prin mana omului se scurg puteri spirituale asupra altui om fie direct prin trup, fie prin alta materie. Caci trupul omenesc e constituit din simturi, în care spiritul si trupul sunt nedespartite. Cel ce transmite aceasta putere ce se scurge prin mana este subiectul care gandeste si voieste, adica un subiect cu o baza spirituala; si puterea ce se scurge prin trupul celui ce actioneaza asupra altuia merge pana la spiritul celui din urma. Cei doi întalnindu-se prin simturi se întalnesc prin spirit. Dar puterea ce o transmite omul prin trupul sau nu e numai a spiritului si a trupului sau, ci e si o putere cu mult mai mare ce strabate prin ele. Este puterea Duhului dumnezeiesc.
Taina se savarseste la întalnirea a doua subiecte umane deschise prin credinta Duhului Sfant lucrator în ambianta Bisericii, întalnire care se prelungeste si în atingerea trupeasca directa între ele, sau prin mijlocirea unei materii.
Baza generala a Tainelor Bisericii este credinta ca Dumnezeu poate lucra asupra creaturii în realitatea ei vizibila. În acest sens, întelesul general al Tainei este unirea lui Dumnezeu cu creatura. Cea mai cuprinzatoare taina în acest înteles este unirea lui Dumnezeu cu întreaga creatie. Aceasta e o taina care cuprinde totul.
Unirea aceasta începe odata cu actul creatiei si a fost menita sa se desavarseasca prin miscarea createi spre starea în care Dumnezeu va fi totul în toate (1 Cor. 15 ,28).
În taina aceasta atotcuprinzatoare, fiecare component are caracter de taina, caci e legat cu toate celelalte componente si toate împreuna, cu Dumnezeu. Nici una nu e confundata cu celelalte, dar e tinuta într-o legatura cu toate, prin Logosul dumnezeiesc.
O pozitie deosebita în aceasta mare taina are omul. El e chipul si organul principal al tainei celei mari si dinamice a unirii Logosului cu întreaga creatie.

Spiritul uman transfigureaza materia cu care e unit de la început, organizand-o în trup, ca mediu de lucrare a spiritului. Omul are în sine elementele întregii creatii, dar si uneste în sine în mod deosebit întreaga creatie. Prin om se accentueaza în mod special lucrarea lui Dumnezeu asupra creatiei, în vederea transfigurarii si spiritualizarii ei.

(Fragment din Teologia Dogmatica Ortodoxa de Dumitru Staniloae)