“Caci sunt incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici inaltimile, nici adancul si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea Intru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 8, 38-39)
Pentru crestini moartea nu este un sfarsit vesnic sau o cale fara de intoarcere, ci o adormire temporara intru asteptarea invierii, la sfarsitul veacurilor.
De aceea Biserica ii numeste pe morti cei adormiti intru Domnul. O dată cu înfrângerea morţii de către Hristos, starea morţilor se schimbă. Moartea fiind înfrântă, puterea ei s-a dizolvat. Acestea ni le dezvaluie si Petru, intr-una din epistolele sale, cand se refera la trupul sau ca la un "cort" temporar (2Petru 1, 13-15): "Socotesc, dar, că este drept, câtă vreme sunt în acest cort, să vă ţin treji, prin aducerea aminte, Fiindcă ştiu că degrabă voi lepăda cortul acesta, precum mi-a arătat Domnul nostru Iisus Hristos.Dar mă voi sili ca, şi după plecarea mea, să vă amintiţi necontenit de acestea."
Iar Pavel ne descrie aceasta in epistola catre Corinteni (2Corinteni 5,4): "Că noi, cei ce suntem în cortul acesta, suspinăm îngreuiaţi, de vreme ce dorim să nu ne scoatem haina noastră, ci să ne îmbrăcăm cu cealaltă pe deasupra, ca ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă. "
Moartea trupeasca nu-i desparte insa pe crestini de Hristos. Chiar si dupa moarte, ei raman uniti cu Hristos, ca membre vii ale bisericii, care este Trupul Sau. Iar prin Hristos ei continua sa ramana in stransa legatura si comuniune cu membrii cei vii ai Bisericii. Asa cum citim la Matei 22,32 : "Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov. Nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor."
Asemenea spunea Pavel (Romani 14, 8) : "Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem."
Si catre Filipeni, el se confesa (Filipeni, 1, 21-24): "Căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea un câştig. Dacă însă a vieţui în trup înseamnă a da roadă lucrului meu, nu ştiu ce voi alege. Sunt strâns din două părţi: doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos, şi aceasta e cu mult mai bine;Dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup."
De aceea Biserica, in rugaciunile ei, pomeneste atat pe cei vii, cat si pe cei adormiti. Intrucat judecata particulara nu este definitiva, ci doar provizorie, rugaciunile celor vii pentru cei morti inainte de judecata obsteasca sunt de mare folos, putand sa schimbe starea unora dintre ei si chiar sa-i scoata din locul de chin al iadului. Aceasta citim in Scriptura in pilda saracului Lazar (Luca 16,22-23).
Iata ce spune in acest sens Iustin Martirul, apologetul secolului II : “Dar eu nu spun ca sufletele mor; caci pentru cei rai aceasta ar fi cu adevarat un profit. Sufletele celor piosi raman intr-un loc mai bun, iar cele nedrepte si rele intr-unul mai rau, asteptand acolo vremea judecatii. Astfel sufletele vrednice de Dumnezeu NU VOR MAI MURI, pe cand celelalte vor fi pedepsite atata timp cat Dumnezeu voieste...”
Ca Trup al lui Hristos, Biserica are datoria sa se ingrijeasca si sa se roage pentru totii fiii si fiicele sale care au murit intru nadejdea invierii si a vietii celei vesnice.
Prin rugaciunile celor vii pentru cei adormiti si prin faptele de milostenie facute in numele lor, Dumnezeu se milostiveste spre unii dintre acestia, le alina chinurile si-i face partasi Imparatiei Sale.
Noi nu putem sti care dintre morti vor fi iertati si mantuiti, dar avem datoria sa ne rugam neincetat pentru toti, cu nadejdea ca Dumnezeu ne va asculta rugaciunile si-i va scapa de focul cel vesnic al iadului.
In afara de Sfanta Liturghie, cand se pomenesc totdeauna cei adormiti din pomelnicele aduse de crestini, Biserica a mai fixat si anumite zile sau perioade pentru pomenirea lor.
Slujba bisericeasca cea mai obisnuita prin care se pomenesc cei adormiti si se fac rugaciuni pentru iertarea pacatelor lor se numeste parastas.
Pentru desavarsirea parastasului, crestinii pregatesc intotdeauna coliva. Aceasta este facuta din boabe de grau fiert, amestecate cu miere, zahar si diverse mirodenii, totul asezat pe o tava sau farfurie.
Coliva are o semnificatie profunda si tainica. Boabele de grau, care sunt adunate laolalta, simbolizeaza Biserica lui Hristos si pe membrii ei, cei vii si adormiti, care se gasesc impreuna in rugaciune cantand impreuna: Vesnica pomenire.
Am învăţat că înainte de Inviere, sufletele morţilor au asteptat tăcute în morminte. Pentru că Iisus nu deschise încă drumul către rai, oamenii rămâneau strânşi în ghearele tăcute ale marelui vrăjmaş al lui Dumnezeu.
Dar la Înviere moartea a fost deplin biruită. Ea există, aşteptându-şi nimicirea la Marea Judecată dar nu mai are stăpânire asupra noastră.
Singura semnificaţie pe care o poate avea cuvântul “morţi”, este pur şi simplu: ”ei nu mai locuiesc aici...”
