China înăspreşte persecuţia împotriva creştinilor
La finele lunii noiembrie 2013, în urma discursului unui înalt oficial al Partidului Comunist, care pretindea că Partidul tolerează religiile, regimul a înăsprit şi mai tare persecutarea uigurilor, tibetanilor şi aderenţilor Falun Gong.
Dacă până acum erau persecutate numai bisericile creştine care nu s-au lăsat controlate de stat, independente, mai nou sunt luate toate în vizor.
Wang Zuoan, directorul Oficiului de Stat al Religiilor, a recunoscut valoarea adusă de cei cu credinţe religioase societăţii chineze în discursul său din noiembrie, care a fost publicat în Cotidianul Poporului. El a cerut sprijinul acestora pentru înfăptuirea “Visului Chinez” şi “scopului actualei conduceri”: revitalizarea Chinei. Deşi discursul lui Wang sugera că religiile sunt mai mult decât tolerate, realitatea demonstrează contrariul.
Un profesor de religie tibetană a fost omorât în bătaie în timpul detenţiei în Lhasa, iar unii călugări au fost sechestraţi la mai puţin de 3 săptămâni de la discursul lui Wang. În acelaşi timp 14 uiguri au fost ucişi într-un incident iscat de un poliţist care a ridicat vălul unei femei din Xinjiang.
Începând cu 21 ianuarie, pagina de web Minghui (site administrat de aderenţii Falun Gong şi centru pentru rapoartele referitoare la persecuţia acestei practici spirituale) a primit 228 de rapoarte de arestări, 33 de procese care au dus la 16 condamnări ilegale la închisoare şi 16 detenţii în centre de spălare a creierului, precum şi 3 morţi doar în luna ianuarie.
La mijlocul lunii noiembrie 2013, Zhang Shaojie faimosul pastor al unei biserici creştine din Hunan interzisă de autorităţi, a fost reţinut împreună cu enoriaşii fără să li se aducă la cunoştinţă acuzaţiile.
În decembrie, un jurnalist şi un grup de avocaţi care au încercat să se întâlnească cu Zhang, au fost atacaţi de un grup de persoane necunoscute, despre care se crede că au fost plătite de oficialii locali.
Pastorul, care apăra proprietatea bisericii, a fost judecat pe data de 28 ianuarie pentru că “a adunat o mulţime pentru tulburarea ordinii publice” şi pentru “fraudă”, conform declaraţiilor avocatului acestuia. Enoriaşii susţin că oficialităţile vor să pună mâna pe pământul bisericii pentru proiecte imobiliare.
Crăciunul şi Anul NouÎn provincia Sichuan, un angajat al unei biserici creştine neoficiale a fost arestat în ajunul Crăciunului pentru că a îndrăznit să organizeze adunarea membrilor bisericii pentru sărbătoare, deşi anunţase în prealabil. Apelul său pentru revenire asupra deciziei de detenţie a fost respins de mai multe ori, conform China Aid.
De asemenea în provincia Anhui poliţia a întrerupt slujba de Crăciun şi a închis câţiva credincioşi în lagăre de muncă.
China Aid a primit mai multe rapoarte despre persecuţie de la biserici de pe întreg teritoriul Chinei. Poliţia locală a percheziţionat şi a arestat 9 enoriaşi ai unei biserici neînregistrate din Xinjiang, Regiunea Autonomă Uigură, pe data de 1 ianuarie, în timpul sărbătoririi Anului Nou. O biserică mică din Xincheng, provincia Shandong a fost evacuată de către autorităţile locale tot de Anul Nou.
În Beijing un creştin a fost ridicat din apartamentul său şi pus în arest la domiciliu în altă locaţie. Atunci când prietenii au încercat să-i ducă hrană şi medicamente au fost arestaţi şi ei.
O biserică neoficială din Guangzhou a raportat în China Aid că poliţia le întrerupe slujba de două ori pe săptămână încă din ianuarie, în timp ce creştinii din centrul provinciei Henan spun că se tem să meargă la biserică pentru că sunt hărţuiţi de mai multe departamente guvernamentale locale.
“Directorul Oficiului de Stat al Religiilor ‘conduce’ Biserica şi mai ostentativ, nici nu se mai oboseşte să salveze aparenţele. Singurul lor scop pare să fie ‘subjugarea’ Bisericii (cu succes din păcate), forţându-i pe episcopii şi preoţii noştri să-şi trădeze conştiinţa şi credinţa”, a afirmat cardinalul Joseph Zen, episcop emerit al Hong Kong-ului, mărturisindu-şi îngrijorarea faţă de situaţia credincioşilor catolici din China publicaţiei Asia News.
Sursa text si imagine: http://epochtimes-romania.com