DATINI

Lăzărelul este un ceremonial al cetei de fecioare, structurat după modelul colindelor. Personajul central, Lazariţa, îmbracată mireasă- rochie albă şi coroniţă de flori pe cap, se plimbă cu paşi dansanţi, înainte şi înapoi, în interiorul cercului format din surate, pe o melodie simplă, duioasă, care povesteşte drama eroului vegetatiei: plecarea de acasă a tânărului cu oile sau cu caprele, căţărarea în copac pentru a doborî frunza animalelor, moartea lui năprasnică prin căderea din arbore, căutarea îndelungată şi găsirea trupului neînsufleţit de surioare, aducerea acasă, scalda mortului în lapte dulce, îmbracarea în frunze de nuc, aruncarea scaldei pe sub nuci, învierea şi metamorfozarea lui Lăzărel în flori şi vegetaţie luxuriantă, moment culminant marcat de hora veselă a colindătoarelor. După unele tradiţii, corpul neînsufleţit al lui Lăzărel a fost găsit şi bocit, de sora lui mai mare, care era nevasta lui Dragobete şi nora Babei Dochia. De atunci ar fi rămas şi obiceiul jelitului la mort.

Lăzărelul – e văzut mai ales ca un ciobanaş care, plecat cu oile la păscut, se urcă într-un copac, să le culeagă frunze, dar cade de acolo şi se prăpădeşte în floarea tinereţii. In scenariul popular, mireasa lui, Lăzăriţa, în rochie albă şi cu coroniţa de flori pe cap, îl plânge mută de durere, mişcându-se înainte şi înapoi, în mijlocul unui cerc de tinere fete. Ele umblă aşa din casă în casă, iar din cântecul tărăganat al însoţitoarelor reiese că, în cele din urmă, trupul ciobanaşului, găsit de surorile lui, udat cu lacrimi, scăldat în lapte dulce şi acoperit cu frunze de nuc, înviază şi se preface în flori.
O legendă mai hazlie pretinde că moartea Lăzărelului s-ar fi tras din dorul de plăcinte: mama-sa, ocupată cu torsul, nu-i face pofta, iar el, tăvălindu-se de necaz în jurul ei, se înţeapă în fusul scăpat din mâna femeii. Tot surorile sunt cele care îl bocesc, iar de atunci ar fi rămas şi obiceiul jelitului la mort. De altfel, sâmbăta respectivă este dedicată pomenirii morţilor- Moşii de Florii, pentru care se fac şi se împart mai cu seama plăcinte.
Lazăr a fost frate cu Cucul. Cucul s-a rătăcit de Lazăr şi se strigă unul pe altul de dorul plăcintelor.

CREDINȚE

Cine nu serbează ziua lui Lazăr se umple de pistrui

Floriile. Ziua florilor. Nunta Urzicilor.
DATINI

Este ziua în care e sărbătorită Renaşterea Naturii Mame, ce se arată prin înflorirea copacilor şi a florilor.
În ziua de Florii se scoate mărţisorul făcut cadou la 1 martie şi se agaţă într-un maceş sau într-un pom înflorit.Fetele mari au obiceiul de a pune căutătoarea (oglinda), împreună cu o cămaşă curată, sub un păr altoit, trebuind neapărat ca a doua zi de dimineaţă, răsăritul soarelui să le găsească acolo, oglinda fiind ulterior intens folosită în farmecele de dragoste şi sănătate.
Femeile fac tot felul de copturi,si in special plăcinte, pe care le împărţesc mai ales săracilor de pomană (Moşii de Florii), ca să nu păţească şi ele cum a păţit mama lui Lazăr.
Acum se aerisesc hainele și zestrea. Celebrată pretutindeni în ţară, această sărbătoare este şi un prilej de petrecere pentru români, îndeosebi pentru aceia care poartă nume de flori. E ziua cea mai potrivită pentru plantarea pomilor fructiferi.

CREDINȚE

Înspre miezul nopţii, aceleaşi fete fierbeau apă cu busuioc; dimineaţa se spălau cu această apă pe cap ca să aibă păr frumos şi să strălucească, restul de apă fiind turnat la rădăcina unui păr, în speranţa că flăcăii se vor uita la ele precum se uită oamenii la un păr înflorit.
Sunt curăţate şi împodobite cu ramuri de salcâm mormintele, se fac pomeni pentru odihna sufletească a celor plecaţi pe alte tărâmuri.
Conform tradiţiei, cu crengile de salcie sfinţite în biserică oa­me­nii se întorc acasă şi, după ce ating cu ele creştetele pruncilor, ca să crească mari şi fru­­moşi, le anină la icoa­nă, păstrându-le peste an. Trei mâţişori (muguri) de salcie înghiţiţi la Florii l-ar pă­zi pe om, tot anul, de durerile de gât.

Dacă dă furtuna sau grin­dina, se crede că aces­tea pot fi oprite tot cu măţisori de salcie sfintită, afu­mându-se cu ei fie casă, fie ogradă. Se pu­neau mâţi­sori şi-n apa în care erau scăldaţi copiii de alăptat, ca să fie apăraţi de boli şi de deochi.
Abundă obiceiurile locale legate de spălarea pe cap în ziua de Florii: unii se tem să se spele, ca nu cumva să albească, precum pomii aflaţi în floare; alţii, dimpotrivă, cred că dacă se spală cu o fiertură de busuioc şi ciucuri de prapor purtat la o înmormântare de fată mare, ba dacă mai şi varsă apa la rădăcina unui păr, vor avea plete mai frumoase şi mai bogate. In unele părţi, fetele fierbeau, la miezul nop­ţii dinspre Florii, apa cu salcie şi busuioc, iar ziua se spălau cu ea pe cap, zicând: Cu­mu-i părul înflorit/ aşa şi păru-mpletit!/ Cum te uiţi la păru-n floare/ aşa şi la fata mare!.

Se fac pomeni, iar mormintele se curăţesc şi se împodobesc cu crenguţe de salcie. In popor se spune că asa cum este vremea de Florii, asa va fi si de Paste.
În Duminica Floriilor, numită şi a florilor, stâlparilor sau a vlăstarilor, s-ar fi umplut ciubăraşul cu florile ce urmau a fi folosite la înflorirea ouălor pentru Paşti.
Despre cel care se împărtăşea la Florii se spunea că orice dorinţă îşi punea când se apropia de preot, se împlinea.
Despre cei care îndrăzneau să se spele pe cap se credea că vor albi ca pomii; uneori era voie să te speli doar folosind apă descântată.
Despre vremea de la Florii se crede că se va repeta în prima zi de Paşti.
Despre urzici există credinţa că înfloresc acum, nemaifiind bune de mâncat (de unde altă denumire a sărbătorii, Nunta Urzicilor).
Vitele mănâncă câteva ramuri de salcie pentru a se înmulţi şi a fi sănătoase tot anul, iar în pomii fructiferi sau butucii de vie sunt şi ei la rândul lor împodobiţi pentru a da rod bogat şi mănos.

Intrarea în Săptămâna Patimilor.
Săptămâna Mare.

În săptămana mare în toate gospodăriile se face curăţenie generală: se mătură curţile, se adâncesc şi se curăţă şanţurile, se repară gardurile, se curăţă gunoiul din şuri, se lipesc şi se văruiesc casele, se spală perdelele şi mobilierul, se şterg geamurile, se aerisesc toate hainele, aşternuturile şi covoarele.
Bărbaţii muncesc la câmp pâna cel târziu în ziua de joi, când revin în gospodărie şi îşi ajută nevestele la treburile casnice.


Marțea Seacă.

Sărbătoarea se ţine să nu sece grânele, laptele şi să nu sărăcească oamenii.

Miercuri de dinaintea Învierii Domnului.
Joimari. Joimariţa.Joia neagră. Joia Verde. Moşii de Joimari.Sarbatoarea Dintilor

DATINI

Se fac focuri în curtea casei, pentru ca morţii să se poată încălzi- Focul din Joia Mare.
În această zi se înroşesc ouăle, afirmându-se că ouăle roşite şi fierte în această zi nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată.
O altă tradiţie este nunta (măritarea) urzicilor, ceea ce înseamnă înflorirea şi, implicit, încetarea acestora de a mai fi bune de mâncat. Lepădarea, săvârsită în apropierea unui foc, stă la baza obiceiului ca în dimineaţa Joii Mari, înainte de a cânta cocoşii a treia oară, oamenii să aprindă focuri prin curti.
Joimărița este personificarea unei năluci monstruoase, locuind în funduri de pădure, pe pustii sau în creierii munţilor, înarmată de obicei cu un vătrai şi cu o căldare de jăratec, pedepsind mai ales femeile şi fetele leneşe.

Femeile n-au voie decât sa facă borş şi să roşească ouăle pentru Paşti. Se ţine ca să fie inul şi cânepa din belşug, ca apărare de piatră sau secetă, nu se spală rufe. La biserică se citesc cele 12 evanghelii.