Sângiorz.DATINI

Blojul (care poarta si numele de Sângiorz, Papaluga, Mujug, Moroi, Plugar ). Tot ritualul are loc în cadrul cetei de feciori. Aceştia se întâlnesc în pădure, în ajunul Sângiorz şi, în jurul unui foc, îl aleg pe cel care va juca rolul Sângiorzului. Naşterea este simbolizată de îmbrăcarea acestuia în elemente de vegetaţie crengi verzi de tei, fag etc. şi punerea pe cap a unui coif confecţionat din coaja de cireş sălbatic. In picioare va purta opinci din coaja de copac, iar în mână un băţ, împodobit şi el cu ramuri verzi. Ceilalţi flăcăi din ceată poartă şi ei fluiere sau buciume făcute din scoarţa unor copaci. In dimineaţa de Sângiorz, ceata deghizată pleacă pe uliţele satului, strigând şi cântând. În curţi, Sângiorzul dansează, încearcă să urzice oamenii şi se fereşte să fie udat. Dacă un gospodar reuşeşte să ude Blojul apărat de ceata sa, acesta este un semn rău pentru semănăturile şi vitele acestuia. Ceata de feciori primeşte daruri care sunt strânse de unul dintre ei, numit Cloşca sau Slujnica. După ce termină de umblat prin curţile oamenilor, Blojul este dezbrăcat de hainele alcătuite din frunze si aruncat în apă, sugerând îmbătrânirea şi moartea. Hainele sunt date jos în pădure, într-un lan de grâu, în curtea primului gospodar care a ieşit la arat sau pe malul apei şi sunt uneori înmormântate ritualic. Acestea au valenţe magice pozitive cresc rodul holdelor, apără vitele, aduc noroc şi sănătate. In unele regiuni, din aceste ramuri de copac care au alcătuit costumul Blojului se fac cununile mirilor. Timpul prielnic pentru semănături şi pentru turmele de vite.
O altă datină care se săvârseşte acum e împodobirea doniţelor de muls vacile cu multă verdeaţă şi flori de primăvara.

CREDINȚE

Dacă plouă de Sf. Gheorghe, va fi an mănos; dacă pică în sec (post) va fi laptele slab. Oamenii se scaldă dimineaţa în rîu, se spală cu rouă, se cântăresc, se urzică, beau vin roşu pentru a fi sănătoşi şi vioi tot anul. Se dă lapte de pomană (Moşii).
Se aduc sânjorji (crengi de fag) care se pun la sâlpul porţii pentru apărare de rău şi belşug în casă.

Pentru a fi sănătoşi tot anul, dis de dimineaţă, înainte să răsară soarele, oamenii se scaldă într-o apă curgătoare. Fetele seamănă busuioc şi ţin seminţele în gură, pentru a creşte şi a mirosi frumos. Tot dimineata, înainte de a mânca, oamenii se cântăresc, pentru a fi feriţi de farmece, pentru a fi sănătoşi şi pentru a trăi mult. Gunoiul din această zi este aşezat la rădăcina pomilor, pentru că aceştia să rodească. Dacă e rouă multă sau ceaţă în această zi, anul va fi îmbelşugat.
În dimineaţa zilei de 23 aprilie tot ele, fetele, puneau în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coroniţe, pentru a observa, pe furiş, care fecior va călca peste ele. Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coroniţe, fetele credeau că în acel an se vor căsători. Brazdele şi coroniţele erau păstrate peste an, pentru a fi folosite ca remediu în ameliorarea diferitelor boli sau pentru a se face cu ele farmece de dragoste.
Flăcăii, pentru a nu rămâne mai prejos decât fetele, căutau, în dimineaţa zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasă ce putea să sfărâme lacătele şi lanţurile sau putea să le confere lor, flăcăilor, proprietăţi miraculoase, în ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă din pădurea localităţii în care trăiau, ducând cu ei câte o cofa cu apă neîncepută. Fiecare tânăr îşi ascundea vasul într-un loc doar de el ştiut rostind numele fetei ce-i e dragă. Apoi, până la ivirea zorilor se prindeau cu toţii în horă, spun cimilituri sau cântă din fluiere.

La răsăritul soarelui fiecare privea în cofa cu apă. Dacă în vas se află un fir de iarbă, credeau că se vor căsători cu fata iubită şi că vor trăi împreună până la adânci bătrâneti. Dacă în apă se află o floare uscată sau veştedă, e semn că tânărul nu se va însura în acel an. Fetele seamănă busuioc şi ţin seminţele în gură, pentru a creşte şi a mirosi frumos.

Anul nou al ciobanilor

Se aleg ciobanii carora li se dau in primire oile pana la sarbatoarea Sf. Dumitru (26 octombrie).
Prima mulsoare a turmei de oi, Sâmbra Oilor, se incheie cu o frumoasa petrecere campeneasca unde se mananca alimente specifice (balmoș, mămăliga fiarta în lapte și cu adaos de unt, mielul fript haiducește, colacii de Sângiorz, cașul de la prima mulsoare), se cqnta și se joacă după melodii păstorești. Obiceiul este cunoscut, cu variante locale și în diferite stadii de evoluție, de toți crescătorii de oi- Arietul, Ruptul Sterpelor, Măsurișul Oilor. După numeroase activități practice (închiderea țarinelor, construirea sau repararea stânilor, înțărcatul mieilor, tunsul oilor și berbecilor) și juridice (asocierea proprietarilor de oi pentru formarea stânei, însemnarea oilor, angajarea ciobanilor, plata pășunatului etc.), la Sâmbra Oilor se măsura și se cresta pe răbojul de lemn laptele de la oile fiecărui sâmbras după care se calcula cantitatea de brânza cuvenită la spargerea stânei (Alesul, Răscolul). Pentru a obține o cantitate de lapte cât mai mare la măsurișul oilor, proprietarii își pășuneau și păzeau ei înșiși oile în noaptea de 22/23 aprilie și apoi le mulgeau în ziua de 23 aprilie. Din primul lapte al stânei se prepară un caș care se împărțea între proprietarii oilor. Activitățile practice și juridice erau insoțite de numeroase acte rituale menite să apere stâna și ciobanii de forțele malefice pe timpul verii: aprinderea Focului Viu, afumarea ciobanilor și oilor, alungarea prin strigăte și zgomote a vrăjitoarelor care fură sporul laptelui, anularea puterii cucului de a lua sau de a strica laptele prin practica magica Cucu! – Răscucu!, purificarea oilor si stăpânilor de oi prin stropirea lor cu apa sfințită, scăldatul ritual în apa curata a râurilor sau spălatul cu roua plantelor, prepararea unor alimente rituale, sacrificarea mielului, pronunțarea formulelor magice etc.

Poitra lui Sângiorz.
Joia verde. Marcul boilor.
Nu se ară, nu se înjugă vitele, li se dă fân din mână şi sunt lăsate să păşuneze în voie. Nu se dă din casă; nu se bate nimic; nu se lucrează doar se face clacă la popa. Se schimbă timpul în căldură mai mare.

Caloianul. Ajunul Armindenului.

În unele zone, se umbla acum cu Caloianul (sau Mumulița Ploii), un simulacru de păpușa (împodobită rudimentar, cu cârpe, coji de ouă roșii și flori) pe un simulacru de năsălie, cu care copiii fac procesiune de aducerea ploii (Ene, Ene,/ Caloiene,/ Deschide[-ți] portitele,/ Să curgă ploițele... etc.). La sfârșit, în unele părți Caloianul se îngroapă (ca sa fie dezgropat dupa o zi sau trei), în altele se dă direct pe o apa curgătoare (sau se arunca pur și simplu în vreo fântâna). Ca și Paparuda, Caloianul nu mai are o dată anume, ci se face când cere vremea.

Ajunul Armindenului
Femeile nu lucrează, ca apărare de vifor şi grindină.

Sursa text: http://vasilerosciuc.blogspot.ro/