În legătură cu importanţa ascultării de duhovnic fericitul părinte Sofronie scrie despre Cuviosul Siluan: ,,Stareţul acorda o importanţă cu totul deosebită ascultării duhovniceşti faţă de egumen şi de părintele duhovnicesc, socotind-o un dar al harului, o Sfântă Taină a Bisericii. Când se apropia de părintele său duhovnicesc, el Î1 ruga pe Domnul să se milostivească de el prin slujitorul Său, descoperindu-i voia Lui şi calea care duce la mântuire. Ştiind că întâiul gând ce se naşte în suflet prin rugăciune e o indicaţie dată de sus, el pândea întâiul cuvânt al părintelui său duhovnicesc, întâia sa aluzie, şi nu lungea dincolo de acesta discuţia. Aceasta e înţelepciunea şi taina adevăratei ascultări, al cărei scop e de a cunoaşte şi împlini voia lui Dumnezeu, şi nu cea a unui om. O asemenea ascultare duhovnicească fără nici o obiecţie sau împotrivire, nu numai exprimate, dar şi
lăuntrice, neexprimate, e în general condiţia indispensabilă pentru primirea predaniei vii.


Predania vie a Bisericii transmisă de-a Iungul veacurilor din generaţie în generaţie e unul din aspectele cele mai importante şi, în acelaşi timp, cele mai subtile ale vieţii sale. Când un povăţuitor duhovnicesc nu întâlneşte nici o împotrivire din partea ucenicului său, atunci, ca răspuns la credinţa şi smerenia acestuia, sufletul său se deschide cu uşurinţă şi poate chiar cu totul. Dar de îndată ce în ucenic se iveşte cea mai mică împotrivire faţă de părintele duhovnicesc, firul predaniei pure se rupe şi sufletul învăţătorului se închide în el însuşi.

Adeseori gândim pe nedrept că părintele duhovnicesc nu e şi el decât un om nedesăvârşit, că trebuie să-i explicăm în amănunţime toate, altfel nu va înţelege, că şi el poate să se înşele cu uşurinţă şi, de aceea, trebuie să-l corectăm. Dar a-l contrazice şi corecta pe părintele duhovnicesc înseamnă a ne aşeza noi înşine mai presus de el şi a înceta prin aceasta de a mai fi ucenicii lui. Desigur, nimeni nu e desăvârşit, şi cine ar îndrăzni să înveţe ca Hristos, ca unul care are putere? Fiindcă obiectul învăţăturii duhovniceşti nu vine de la om şi nu este pe măsura omului (Gal. 1, 11-12), ci comoara nepreţuită a darurilor Duhului Sfânt a fost aşezată în vase de lut (2 Cor. 4, 7); ea este nu numai nepreţuită, dar şi ascunsă prin însăşi firea ei. Numai cine urmează calea unei ascultări sincere şi totale poate pătrunde în taina acestei comori.

Un ucenic sau penitent avizat se comportă faţă de părintele său duhovnicesc în felul următor: în câteva cuvinte îi spune gândul sau esenţialul stării lui, după care tace. La rândul său, părintele duhovnicesc care, încă de la începutul convorbirii, se pune în stare de rugăciune, îi cere lui Dumnezeu să fie luminat de har; dacă simte în sufletul său o înştiinţare sau încredinţare, el îşi dă răspunsul, după care discuţia trebuie oprită. Căci dacă lăsăm să ne scape primul cuvânt al părintelui duhovnicesc, puterea Tainei slăbeşte, şi mărturisirea riscă să se transforme într-o simplă discuţie omenească.

Dacă ucenicul (sau penitentul) şi părintele duhovnicesc observă o atitudine corectă faţă de taină, încredinţarea nu întârzie să fie dată de către Dumnezeu; dar dacă, dintr-o pricină oarecare, acest lucru nu se produce, părintele duhovnicesc poate cere informaţii suplimentare, şi atunci numai ele vor fi binevenite. Dar dacă penitentul nu dă atenţia cuvenită întâiului cuvânt al părintelui
duhovnicesc şi îl copleşeşte cu explicaţiile, el îşi trădează prin însuşi acest fapt lipsa sa de încredere şi de înţelegere şi ascultă în realitate de o dorinţă secretă de a-l face pe părintele duhovnicesc să încline spre propriul său gând. Acest lucru marchează începutul unui conflict psihologic, care, potrivit cuvântului Apostolului, este fără folos (Evr. 13, 17).

Este din preaînalta iubire de oameni a lui Dumnezeu faptul că nu a trimis îngeri să administreze Taina Spovedaniei, spre a ierta aceştia păcatele noastre, ci a dat această misiune oamenilor- preoţilor -aşa încât aceştia să arate milostivire şi înţelegere pentru căderile oamenilor, de vreme ce şi ei au aceeaşi fire omenească bolnavă şi cunosc apăsarea ispitelor. Fiind ei înşişi urmaşi ai lui Adam, trebuie să se cureţe primii în baia spovedaniei, ca să ne curăţească apoi şi pe noi.

Arhimandrit Atanasie Anastasiou
Staret al Sfintei Mănăstiri a Marii Meteora