La portile cetătii Nainului - asa cum ne spune Sfântul Evanghelist Luca (7, 11-16) - se întâlnesc două convoaie de oameni: din cetate iesea un convoi de îngropare, în care o mamă văduvă, cu inima sfâsiată de durere, petrecea la cimitir pe unicul său fiu, iar din afara cetătii venea Iisus Hristos, urmat de ucenicii Săi si de o multime de credinciosi.

Domnul Iisus, înduiosat de marea durere a sărmanei văduve, se apropie de ea si îi spune cuvintele: ''Nu plânge!''. Apoi, apropiindu-se de sicriul tânărului si unicului ei fiu, rosteste dumnezeiestile Sale cuvinte: ''Tinere, tie îti zic, scoală-te!''. Iar cel mort până în clipa aceea s-a ridicat si a început a grăi. În marea tăcere care s-a asternut atunci peste cele două convoaie, Mântuitorul l-a redat pe tânăr, viu, mamei sale. Biata mamă, poate, a mai plâns si după aceea, dar plânsul ei era plâns de bucurie, pentru că durerea încetase; iar multimea a fost cuprinsă de frică si toti preamăreau pe Dumnezeu pentru această înviere din morti, săvârsită în văzul tuturor.

Tânărul din Nain, mort când nu se astepta, ne dovedeste fiecăruia dintre noi că moartea fără de veste îi poate surprinde nu numai pe bătrâni si bătrâne, ci chiar si pe tineri.

De obicei tânărul, si nu numai el, se gândeste la toate, numai la moarte nu vrea să se gândească. Dacă îi aminteste cineva despre aceasta, el râde cu dispret sau cu nepăsare, ca si cum nu va muri niciodată si deci nu se cuvine să-i întuneci viata cu asemenea gânduri. Ca si cum moartea este numai pentru altii, nu si pentru el.
Totusi moartea vine pe neasteptate si pentru copilul din leagăn, si pentru tânărul nepăsător, si pentru bătrânul înălbit de ani.
Cartea Sfântă ne spune că ceasul mortii, la fel ca si ''ziua Domnului vine asa, ca un fur noaptea'' (I Tesaloniceni 5, 2). Stiti că tâlharul niciodată nu se anuntă când vine la furat. El apare când nu te astepti, când toti dorm fără nici o grijă. Asa face de multe ori si moartea! Când omul crede că viata nu-i mai este amenintată de nici o primejdie, când se scufundă în treburile obsnuite ca într-un somn adânc, tocmai atunci se apropie moartea, ca să-i curme rătăcirea vietii. Ceea ce este mai dureros nu este numai faptul că moartea vine fără de veste, ci mai ales că ea îi surprinde pe oameni nepregătiti pentru acest pas decisiv.

Poate fiecăruia dintre dumneavoastră i-a venit cândva în gând întrebarea aceasta: de ce oare Dumnezeu n-a lăsat vreun semn anumit după care să putem cunoaste sosirea mortii si să ne putem pregăti în acest fel din vreme?

La această întrebare ne răspunde un Sfânt Părinte: ''Dumnezeu n-a voit să cunoastem ceasul cel din urmă al vietii noastre pentru ca fiecare ceas să-l socotim ca fiind cel din urmă si deci oricând să fim pregătiti''.

Însusi Mântuitorul ne sfătuieste astfel în pilda celor zece fecioare atunci când spune: ''privegheati, că nu stiti ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului'' (Matei 25, 13).

Totusi, să ne închipuim că am sti dinainte ziua si ceasul când vom muri. Ar fi oare stiinta aceasta spre binele sufletelor noastre? Nicidecum :o asemenea descoperire nu ne-ar fi de folos si cred că o groază cumplită ar cuprinde sufletele oamenilor.De frică, unii si-ar pierde mintile. Altii, dintr-o pornire de deznădejde, stiind că numai atât de putin mai au de trăit, si-ar cheltui viata în cele mai urâte plăceri. Nu se poate sti câti dintr-o sută s-ar mai gândi atunci la suflet si la judecata din urmă.

De aceea, mai bine este asa cum a rânduit Dumnezeu, să nu ne cunoastem ceasul sfârsitului nostru, dar să fim gata oricând a da socoteală de faptele noastre fără să ne fie rusine de felul în care ne-am trăit viata. De moarte nimeni nu poate scăpa. Toti suntem datori să plătim acest tribut obstesc, atunci când va rândui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Dacă ceasul mortii ne este necunoscut si suntem îndemnati să priveghem si să ne pregătim ca pentru cel mai mare si ultimul examen din viata noastră pământească, atunci această asteptare a clipei din urmă nu trebuie să fie o stare pasivă, de nelucrare, plină de groază, ci, dimpotrivă, trebuie să fie o asteptare senină, însotită de muncă statornică, plină de hărnicie si de voie bună. Să avem însă, în acelasi timp, o grijă neîncetată pentru a ne păstra - pe cât se poate - sufletul cinstit, inima curată si trupul neîntinat de patimi, stiind că trupul împreună cu sufletul nostru sunt locasul Duhului Sfânt din noi.

Să medităm asupra faptului că toate trec, toate curg, iar noi odată cu ele străbatem drumurile vietii. Asa precum toamna se despoaie copacii de frunze si seva lor începe să se împutineze, asa si viata noastră scade în fiecare an, în fiecare lună si în fiecare oră.
Floarea tineretii se vestejeste, lumina bucuriilor pământesti se stinge, bătrânetea cea grea se apropie, prietenii mor, cei de aproape se depărtează si ne părăsesc... Mormintele celor dragi zac fără de glas, doar sufletele unora dintre mortii nostri au ajuns în mâna lui Dumnezeu.

Drept aceea:
- să ne sfintim viata prin Sfintele Taine, lăsate de Dumnezeu oamenilor;
- să trăim în bună întelegere unii cu altii;
- să nu ne bârfim între noi, să nu ne înselăm unii pe altii, să nu ne invidiem si să nu ne urâm unii pe altii, ci dimpotrivă să ne sârguim a trăi ca fratii, fiind cu totii fii ai aceluiasi Părinte Ceresc pe Care Îl numim Tatăl nostru;
- să ne ostenim a ne trăi vremelnica noastră viată asa după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel: ''Îngăduindu-vă unii pe altii si iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum si Hristos v-a iertat vouă, asa să iertati si voi.

Iar peste toate acestea, îmbrăcati-vă întru dragoste, care este legătura desăvârsirii.
Si pacea lui Hristos, întru care ati fost chemati, ca să fiti un singur trup, să stăpânească în inimile voastre'' în veci. Amin (Coloseni 3, 13-15).
(Sofian Boghiu)