Sfântul Antim Ivireanul s-a născut în Iviria (Georgia de astăzi), în anul 1650, dar activitatea sa în slujba bisericii şi-a desfăşurat-o în Ţara Românească. A fost, pe rând, egumen al mânăstirii Snagov, episcop de Vâlcea şi mitropolit al Ţării Româneşti. În acelaşi timp, a fost şi un mare om de cultură: tipograf, gravor, teolog şi autor al celebrelor Didahii (o colecție de predici folosite la Marile Sărbători de peste an). La insistenţele Porţii Otomane, a fost exilat în anul 1716. Şi-a dat viaţa ca un martir pentru credinţa creştină, fiind ucis de ostaşii care îl escortau pe drumul exilului. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuieşte pe data de 27 septembrie.

Sfântul Antim s-a născut în Iviria (de unde şi numele de Ivireanul) - Georgia de astăzi - în 1650. A fost însă, de tânăr, luat în robie de către turci și dus la Constantinopol. Fiind ulterior eliberat, a trăit în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învățat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum și limbile greacă, arabă și turcă; tot acolo s-a călugărit sub numele Antim, iar mai târziu a fost hirotonit ieromonah.
În 1689 a fost adus de către voievodul Constantin Brâncoveanu în Ţara Românească. Aici a învățat limbile română și slavonă, precum și meșteșugul tiparului. În 1691 i s-a încredințat conducerea tipografiei domnești din București, în care au fost imprimate nenumărate cărţi de cult, dar şi laice.
În anul 1696 a devenit egumen al Mănăstirii Snagov, unde a mutat şi tipografia domnească. Acolo a tipărit 15 cărţi: 7 greceşti, 5 româneşti, una slavonă, una slavo-română şi una greco-arabă (Liturghierul greco-arab, în 1701, prima carte din lume tipărită cu caractere arabe).
Între 1701 și 1705 și-a reluat activitatea tipografică la București, unde a tipărit alte 15 cărți.
Pe data de 16 martie 1705 a fost ales episcop de Vâlcea. În afară de activitatea sa de ierarh, nu a pregetat să continue imprimarea cărților bisericeşti: astfel, la tipografia de la Mănăstirea Govora, sub îndrumarea sa, au fost tipărite alte 9 cărți (3 românești, 3 slavo-române şi 3 grecești).

La 28 ianuarie 1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei (Ţara Românească), fiind instalat în scaunul mitropolitan de la Bucureşti pe 22 februarie al aceluiași an. Printre alte activităţi, în această calitate, înființează, ca și la Râmnicu Vâlcea, o tipografie la Târgoviște, unde a tipărit un număr de 18 cărți (11 românești, 5 grecești, una slavo-română şi una slavo-româno-greacă), între care se remarcă cele românești.
Trebuie subliniat rolul lui Antim Ivireanul în propășirea culturii române. Pe lângă activitatea sa de ierarh al Bisericii din Ţara Românească, el a fost tipograf, redactor, editor şi creator de limbaj bisericesc în limba română.
Prin cele 63 tipărituri, lucrate de el însuși sau sub îndrumarea sa, în limbi diferite și de o mare diversitate, prin numeroșii ucenici pe care i-a format, este considerat - alături de diaconul Coresi - cel mai mare tipograf din cultura medievală românească.
A avut un rol însemnat în introducerea completă și definitivă a limbii române în slujbele bisericeşti. Deşi româna nu era limba sa nativă, a reuşit să creeze o limbă liturgică românească limpede, care a fost înțeleasă de contemporanii săi și este folosită până astăzi.

Analiza cărţilor originale publicate, dar şi a celor două manuscrise duce la constatarea că Antim Ivireanul avea nu numai o vastă cultură teologică, ci şi una laică, întrucât folosea nu doar citate din Biblie, dar şi din filozofii antici. În multe din ele făcea o critică vehementă a moravurilor vremii. Didahiile îl aşează pe Antim Ivireanul, fără nici o îndoială, în rândul celor mai de seamă predicatori creştini din toate timpurile.
Sf. Antim Ivireanul este şi ctitorul mănăstirii cu hramul "Duminica Tuturor Sfinţilor" din București – numită azi Mănăstirea Antim - pe care a ridicat-o între anii 1713 - 1715 şi pe care a înzestrat-o cu toate cele trebuitoare, această mânăstire fiind unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură și sculptură din ţara noastră.
Fiind un apărător energic al drepturilor Bisericii şi ale poporului român, din pricina atitudinii sale antiotomane, în toamna anului 1716, la cererea domnitorului Nicolae Mavrocordat (primul domn fanariot al Ţării Româneşti), a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic şi condamnat la exil pe viaţă în mănăstirea "Sf. Ecaterina" de la Muntele Sinai. Pe drumul spre locul exilului, a fost ucis de ostaşii turci din escortă, iar trupul său a fost aruncat în râul Mariţa, în apropiere de Adrianopol. La câțiva ani după uciderea sa, Patriarhia Ecumenică a ridicat nedreapta caterisire a mitropolitului Antim Ivireanul, care a fost reabilitat.
Sfântul Antim Ivireanul a fost canonizat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în 1992, fiind prăznuit în fiecare an la 27 septembrie.

Sursa :ro.orthodoxwiki.org