Omului blând îi foloseşte credincioşia, căci îl face să nu ispitească îndelunga răbdare a lui Dumnezeu si să nu se rănească prin neascultare deasă. Pe omul puternic să nu-l mustri pentru slavă deşartă, ci arată-i viitoarea necinste. Căci în acest chip cel cuminte poate fi mustrat fără greutate. Cel ce urăşte mustrarea, se supune" patimii cu voia; iar cel ce o iubeşte, va lupta şi cu obişnuinţa.
Nu voi să auzi răutăţile străine; căci printr-o asemenea voinţă de-a auzi se sapă şi în ţine trăsăturile răutăţilor. Dacă îţi intră în urechi cuvinte urâte, mânie-te pe tine însuţi şi nu pe cel ce le grăieşte. Căci dacă urechea e rea, rău e şi cel care o poartă. Dacă cineva se nimereşte între oamenii care grăiesc deşertăciuni, să se socotească pe sine însuşi vinovat de asemenea cuvinte; chiar dacă nu are vreo vină proaspătă, are vreuna mai veche. De vezi pe cineva că te laudă cu făţărnicie, aşteaptă la vremea sa ocară de la el. Necazurile de acum pune-le alăturea cu bunătăţile viitoare, şi nicicând descurajarea nu-ţi va moleşi nevoinţa.

Când, pentru vreo binefacere trupească, lauzi pe vreun om ca bun, uitând de Dumnezeu, acelaşi om pe urmă ţi se va arăta că e rău.Tot binele vine de la Dumnezeu după orânduirea Lui; şi cei care fac un lucru bun sunt slujitorii Lui. Primeşte împletirea celor bune şi a celor rele, cu gând egal; şi Dumnezeu va netezi neegalităţile dintre lucruri. Neegalitatea gândurilor aduce schimbările stărilor proprii. Căci Dumnezeu a rânduit în chip potrivit ca să vie după cele de voie, cele fără de voie. întâmplările sensibile sunt puii celor inteligibile, împlinind cele cuvenite după voia lui Dumnezeu.
Din inima împătimită de plăcere, răsar gânduri si cuvinte spurcate. Iar din fum cunoaştem materia, care mocneşte înăuntru. Zăboveşte în cuget si nu vei osteni în încercări. Iar plecând de acolo, rabdă necazurile ce vin asupra-ţi.

Roagă-te să nu-ţi vie încercare; iar când vine, primeşte-o ca pe a ta, nu ca pe una străină. Ia-ţi gândul de la orice lăcomie si atunci vei putea să vezi uneltirile diavolului. Cel ce zice că cunoaşte toate meşteşugurile diavolului, se dă pe sine ca desăvârşit, fără să ştie. Când mintea iese din grijile trupeşti, vede, în măsura în care iese, lucrăturile vrăjmaşilor. Cel purtat de gânduri, e orbit de ele. El vede lucrările păcatului, dar pricinile lor nu le poate vedea.
Se poate întâmpla ca unul, împlinind pe faţă o poruncă, să slujească în ascuns patimei si prin gânduri păcătoase să strice fapta bună. Prinzându-te începutul vreunui păcat, nu zice: «nu mă va birui pe mine». Căci întrucât ai fost prins, ai si fost biruit.

Tot Ce se naşte începe de la ceva mic, si pe măsură ce e hrănit creste. Mestesugirea păcatului e ca o mreajă bine împletită; şi cel ce s-a încurcat dintr-o parte, de va fi cu nepăsare, va fi prins întreg. Nu voi să auzi de nenorocirea duşmanilor, căci cei ce ascultă cu plăcere asemenea cuvinte, mănâncă, roadele plănuirii lor. Nu socoti că orice necaz vine peste oameni din pricina păcatelor, pentru că sunt unii bine plăcuţi si totuşi încercaţi. E drept că s-a scris: «Necuvioşii si nelegiuiţii vor fi prigoniţi». Dar tot aşa s-a scris: «Cei ce voiesc să trăiască cucernic în Hristos, prigoniţi vor fi»(Tim.3,12).

In vreme de necaz, ia seama la momeala plăcerii. Căci întru cât alină năcazul e bine primită. Unii numesc înţelepţi pe cei ce deosebesc lucrurile sensibile. Dar înţelepţi sunt cei ce stăpânesc voile lor. înainte de desrădăcinarea relelor, să nu asculţi de inima ta; căci cele ce le are puse înăuntru, pe acelea caută să le şi sporească. Precum sunt şerpi ce se întâlnesc în păduri si alţii care umblă prin case, aşa sunt patimi ce se închipuesc de către cuget, şi altele care se lucrează cu fapta, măcar că se preschimbă unele într-altele. Când vezi poftele ce zac înăuntru că se mişcă cu putere si cheamă mintea ce vieţuieşte în linişte, la vreo patimă, cunoaşte că mintea s-a ocupat mai înainte cu acestea si le-a adus la faptă si le-a aşezat în inimă.

Nu se înfiripă nor fără adiere de vânt, si nu se naşte patimă fără gând. De nu vom mai face voile trupului, cum zice Scriptura, uşor vor sfârşi în Domnul cele ce zăceau înainte în noi. Idolii consistenţi (chipurile) din faţa minţii sunt mai răi si mai puternici. Dar cei gândiţi sunt pricinuitorii si premergătorii celorlalţi.Este un păcat care stăpâneşte inima din pricina obişnuinţei îndelungate; şi este un alt păcat care ne războieşte cugetare prin lucrurile de fiecare zi. Dumnezeu judecă faptele după intenţiile lor. Căci, zice: «Să-ţi dea ţie Domnul după inima ta»(Ps.20,5).

Cel ce nu stărueşte în cercetarea conştiinţei, nu vrea să primească nici ostenelile trupeşti pentru credinţă. Conştiinţa e o carte naturală. Cel ce o ceteşte cu fapta, face experienţa ajutorului dumnezeiesc. Cel ce nu ia asupra sa de bună voie ostenelile, pentru adevăr, e certat mai aspru de cele fără de voie. Cel ce a cunoscut voia lui Dumnezeu si o împlineşte după putere, prin osteneli mici scapă de cele mari. Cel ce vrea să biruiască ispitele fără rugăciune si răbdare, nu le va depărta de la sine, ci mai tare se va încâlci în ele.

Domnul e ascuns în poruncile Sale. Şi cei ce-L caută pe El, îl găsesc pe măsura împlinirii lor. Nu zice: Am împlinit poruncile si n-am aflat pe Domnul. Căci ai aflat adeseori cunoştinţa împreunată cu dreptate, cum zice Scriptura. Iar cei ce-L caută pe El cum se cuvine, vor afla pace. Pacea este izbăvirea de patimi. Dar ea nu poate fi aflată fără lucrarea Duhului Sfânt. Altceva e împlinirea poruncii si altceva e virtutea, chiar dacă acestea se prilejuiesc una pe alta. Împlinirea poruncii stă în a împlini ceea ce s-a poruncit; iar virtutea, în a plăcea adevărului ceea ce s-a făcut.

Precum bogăţia văzută este una, dar de multe feluri după chipul agonisirii, aşa şi virtutea este una, dar are multe moduri de activitate. Cel ce înşeală pe alţii şi grăieşte cuvinte fără fapte, se îmbogăţeşte din nedreptate si ostenelile lui vor trece în case străine, cum scrie Scriptura(Prov.5,10). Toate se vor supune aurului, zice; iar gândurile vor fi cârmuite de harul lui Dumnezeu.Conştiinţa bună se află prin rugăciune, iar rugăciunea curată prin conştiinţă.
Iacob a făcut lui Iosif haină pestriţă. Iar Domnul dăruieşte celui blând cunoştinţa adevărului, precum s-a scris: «Domnul va învăţa pe cei blânzi căile Sale»(ps.25,9).
Fă totdeauna binele după putere. Iar în vremea lucrului mai mare, nu te întoarce spre cel mai mic. «Căci cel ce se întoarce înapoi, zice, nu este vrednic de împărăţia Cerurilor»(Luc.9,62).
Sfantul Marcu Ascetul