* Nasterea lui Hristos a fost nezgomotoasă si smerită. A venit ca om, nu ca să judece lumea, ci ca sa o mântuiască. A venit ca să-l miluiască, să-l ierte si să-l mântuiască pe om. A dat povete mântuitoare, ne-a lăsat porunci, sfaturi si pilda Sa sfântă pe care să o urmăm pentru a ne mântui sufletele noastre.
Toate aici pe pământ sunt trecătoare si efemere, se duc ca un vis...

* Credem pe deplin în a Doua Venire a Domnului, care va fi măreată, înfricosătoare si slăvită...Marii părinti ai Bisericii noastre, ascetii care aveau minte curată si lumina Sfântului Duh, au păstrat pururea în constiinta lor această înfricosătoare a Doua Venire a lui Hristos. Au cugetat la ea încontinuu, si asta i-a făcut să se îndurereze mereu si ochii lor să nu înceteze a plânge...
* După moarte, omul este condus direct la tribunalul lui Dumnezeu. Până la a Doua Venire,lucrurile vor fi deja lămurite si rezolvate pentru fiecare suflet. Atunci se va face împărtirea finală, se va termina toată sărbătorirea.

* Deoarece fiecare suflet omenesc va trece prin primul tribunal si apoi va merge la marea Judecată, marele adevăr care va fi spus la sfârsitul vietii noastre trebuie să ne preocupe mai mult decât orice altă grijă. Lumea întreagă nu este vrednică si nu pretuieste cât un suflet. Sufletul este nemuritor, lumea este stricăcioasă si se va sfârsi. Suntem aici pentru putin timp... Să ne pregătim bine si mântuitor pentru această mare Judecată prin care trebuie să trecem. Moartea ne pândeste în fiecare clipă. Inima omului lucrează ca ceasul: la fel cum acesta se va opri la un moment dat, exact asa se va opri din functiune si inima omului. Si atunci va urma asezarea sufletului nostru, ori în Împărătia vesnică a lui Dumnezeu, ori în iadul cel vesnic, împreună cu diavolii.

* Să fim atenti să nu ne orbească lucrurile pământesti, căci grija multă pentru cele trupesti este amăgire. Grija pentru mântuirea sufletului nostru trebuie să fie neîntreruptă, la fel si rugăciunea si multumirea către Dumnezeu. Fie că avem necazuri, fie bucurie, multumirea să nu lipsească din sufletul
nostru.

* Să nu credem că numai prin lucruri materiale îi putem fi de folos săracului. Trebuie să-i oferim si hrană duhovnicească. De multe ori, chiar si sufletul nostru este întemnitat, este sărac si gol în fapte bune. De acesta să ne îngrijim mai întâi, să îl îmbrăcăm, să îl hrănim si să îl scoatem din închisoarea osândei, vinovătiei si păcatului. Si când ajutăm sufletul nostru, e usor apoi să-l ajutăm si pe aproapele nostru. Priviti cât de jos a coborât Hristos. A coborât si a zis: “Primiti-Mă si pe Mine ca pe un sărac; orice oferiti acestui sărac, Mie îmi oferiti. Si Eu voi lua ceea ce îmi oferiti voi si pentru aceasta vă voi da Împărătia Mea“.
Legea Evangheliei si poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele, nu sunt de neînfăptuit; înfăptuirea poruncilor lui Dumnezeu este fericire si nu nefericire. Omul suferă când simte ură, când simte gelozie, când simte răutate. Si preferăm să suferim decât să iubim. Când îl miluiesti pe sărac, trebuie să simti
fericire, să simti bucurie, pentru că l-ai făcut să-si afle odihna. Era înfometat si acum nu-i mai e foame, ori îi era frig si acum s-a încălzit. Era la închisoare, tu ai plătit si acum este liber. Aceste fapte nu sunt grele si omul se simte foarte fericit. Iată calea lui Dumnezeu!

* Poruncile lui Dumnezeu nu sunt grele, sunt foarte usoare, odihnesc, răcoresc si nasc fericire în sufletul omului. De aceea Hristos nu a cerut multe lucruri. Si la a Doua Venire nu va zice: “De ce nu ati lucrat nevointa?“. Nu. Va zice: “De ce nu l-ati îmbrăcat pe sărac, de ce nu l-ati mângâiat pe cel
întemnitat?“. Ce sunt acestea? Faptele dragostei. De aceea a spus Hristos: “Cine este cel care Mă iubeste? Cel ce tine poruncile Mele. Cel ce nu Mă iubeste pe Mine nu tine poruncile Mele“. Prin cercetarea pe care a făcut-o celor de-a stânga, a vrut să le zică: “Voi nu ati avut dragoste si, pentru că nu ati avut dragoste, nu puteti intra în cămara dragostei“. Cămara dragostei se câstigă numai cu iubire si jertfă. De aceea va trebui, cu dragoste si smerenie, să intrăm în Împărătia cerurilor. Strâmtă si dureroasă este calea ce duce la Viată. Drumul larg îi duce pe oameni în iad. Care este drumul larg? Viata lumească nepăsătoare si zilele ce trec fără folos, goale... Nu trebuie să ne amăgească diavolul, ci să ne străduim, cum se spune în Evanghelia Hristosului
nostru, să curătim interiorul potirului, care este sufletul nostru, inima noastră, mintea noastră.

Dacă vei curăti potirul pe dinăuntru va fi curat si pe dinafară, omule. Prefăcutule, nu-l spăla pe dinafară si înăuntru să-l lasi necurătit. Ochii lui Dumnezeu le văd pe toate. Pe oameni îi vom păcăli, vom arăta altă fată, dar cele dinăuntru sunt cunoscute de către Dumnezeu. Să ne străduim să devenim cum trebuie pe dinăuntru, să ne schimbăm. Să umplem timpul pe care ni l-a dat Dumnezeu cu fapte bune, cu gânduri bune, cu simtăminte curate. Să nu ne preocupăm cu vorbe desarte, să nu ne ocupăm cu discutii necuviincioase si vătămătoare. Să ne ferim limba noastră de la a-i judeca pe oameni: pe fratele nostru, pe aproapele nostru. Nu, să nu facem asta! Să ne judecăm pe noi, să ne osândim pe noi. Dacă ne osândim, ne vom izbăvi de osânda lui Dumnezeu. Dacă osândim, vom fi osânditi, si dacă judecăm, vom fi judecati; si cu măsura cu care vom măsura altora, ne va măsura si nouă Dumnezeu.

Fiecare clipă care trece nu se mai întoarce. Diavolul câstigă timpul nostru, si în acest scop ne preocupă cu lucruri pământesti si trecătoare, încât să nu oferim mai mult lui Dumnezeu si sufletului nostru. Să fim cât mai atenti să ne aflăm în stare de veghe, să priveghem cu mintea, cu inima, să nu lăsăm
să intre gândurile urâte, să nu lăsăm inima să se molipsească. Dacă nu suntem cu luare-aminte, chiar si în biserică putem să păcătuim mult. Când venim la
biserică si nu ne îmbrăcăm decent, si prin lipsa de cuviintă a îmbrăcămintii noastre îi provocăm sminteală vreunui om, Biserica devine pricină de sminteală. Si venind omul să se curătească pe sine, pleacă si mai murdar. Pentru că privirea lui a căzut undeva, pe ceva indecent. De aceea trebuie ca îndeosebi femeile să aibă foarte mare grijă ca atunci când vin la biserică să fie îmbrăcate cuviincios, atent. Răspunderea este foarte mare.

* Hristos, Mântuitorul nostru, cunoscând toate câte se vor întâmpla, ni le prevesteste în Sfânta Lui Evanghelie, pentru ca să luăm măsuri si să ne pregătim. Să nu avem nici o justificare că nu ni le-a spus, că nu le-am citit, că nu le-am auzit si că de aceea nu ne-am pregătit. Nu, Hristos ni le-a spus amănuntit. La fel Biserica si Sfintii Părinti Propovăduitori si toti cuviosii lui Dumnezeu vorbesc despre cele pe care trebuie să le lucrăm. Adică despre faptele luminii, ale Evangheliei, pe care, lucrându-le, să scăpăm de toată această uriasă primejdie.
(Parintele Efrem Athonitul)

Sursa imagine: credo.ro