Ce sint icoanele
In biserica crestina icoanele sint reprezentari pictate sau sculptate ale lui Iisus Hristos, ale Fecioarei Maria si ale sfintilor. Imaginile au caracter sacru. Icoanele sint obiecte de cult ce ajuta pe credinciosi sa se apropie mai mult de Dumnezeu. Rugaciunea in fata icoanei inlesneste comunicarea cu divinitatea, facindu-l pe pacatos sau pe suferind sa-si descarce sufletul cu mai multa usurinta sau sa se roage cu mai multa putere. In bisericile catolice sau pravoslave prin icoane se stabileste o legatura foarte strinsa intre hramul bisericii respective si cultul casei credinciosului. In astfel de biserici crucile il au reprezentat pe Fiul Domnului rastignit sau nu.
Icoana este imaginea Domnului
Pentru a intelege adevarata insemnatate a icoanelor trebuie sa ne intoarcem la inceputurile crestinismului. Dupa spusele scribului bisericesc Evseviev, insusi Iisus Hristos si-a daruit chipul unui rege, imprimat pe o cirpa, cu care isi stersese fata. Conform aceleiasi surse, evanghelistul Luca, ce era pictor de meserie, in calatoriile sale alaturi de Invatator, a realizat mai multe icoane ale Fecioarei Maria (care au servit ulterior drept model icoanelor rusesti ale Fecioarei Maria din Smolensk si Kazan). Despre existenta icoanelor in biserici in primele trei veacuri ale erei noastre stau marturie scrierile lui Tertulian Felix, Climent Alexandriski, Metodie Tirski, precum si inscriptiile de pe monumentele funerare. In secolele de represiune a crestinismului, icoanele au capatat o semnificatie adinc simbolica in constiita oamenilor. De exemplu, Fiul Domnului era infatisat ca un pastor cu o sarica pe umeri.
Secolul al VII-lea, secolul de maxima dezvoltare a iconografiei in Bizant
Incepind din vremea domniei lui Constantin cel Mare, icoanele, ca obiecte de cult, au cunoscut o mare raspindire atit in biserici, cit si in locuintele credinciosilor. In secolul al VII-lea deja, icoanele erau resimtite ca o necesitate, ca o obligatie morala, daca vreti, din partea oricarui crestin de a avea deasupra capului patului imaginea Domnului. Spre sfirsitul perioadei de maxima dezvoltare a Imperiului Bizantin, iconografia a cunoscut o raspindire din ce in ce mai larga. Acum este perioada in care se definesc liniile si modele principale ale picturii religioase bizantine.
Estul Europei aduce un nou suflu in pictura iconoclasta
Mult mai tirziu au aparut in estul Europei asa-numitii iconari originali, care se considerau indrumatorii tuturor iconarilor. Iconarii originali puneau accent pe autenticitate, incercind sa evidentieze prin eleganta si unicitatea accesoriilor interioritatea fiecarui sfint pictat. Stilul bizantin a dominat iconografia pina in secolul al XII-lea.
Stilul icoanelor rusesti
In vechea Rusie iconografia a luat nastere si s-a dezvoltat pornind de la modelul Bizantului. Referindu-ne la reprezentarile iconografice de inalta valoare, biserica rura a decis de la bun inceput ca aceste obiecte de cult sa fie prezente peste tot. Icoanele puteau fi pictate numai de oameni inzestrati cu o mare sensibilitate artistica si care se distingeau prin probitate morala desavirsita. Ei trebuiau sa creeze in vechiul stil.
Fara solemnitate si sacralitate
O data cu urcarea pe tron a Ecaterinei a II-a, in arta si cultura rusa s-a resimtit o puternica influenta a civilizatiei italiene. Ultimele marturii ale vremii, destul de lapidare, diminuau importanta lucrarilor iconografice realizate in acea vreme. Cu alte cuvinte, icoanele, desi erau foarte frumoase din punct de vedere estetic, nu emanau nici un pic de solemnitate sau de sacralitate. Reprezentarile divinitatii tineau mai mult de domeniul misticii, indrumind spre superstitie, ginduri necurate si fapte necugetate. Rar se gaseau icoane adevarate, care sa indrume si sa aline sufletul credinciosului intru Domnul.
Credinta devenise un delict grav
Se ajunsese la un moment dat la interzicerea icoanelor. Erau permise numai micile cruciulite din lemn sau din metal pretios, purtate la git, dar ascuse pe sub haina, niciodata la vedere. Iconarii erau din ce in ce mai rari. Comercializarea obiectelor de cult nu era permisa. Nici macar nu se puteau vinde la licitatie. Cit despre recuperarea lor de la creditorii straini nici vorba. E perioada in care se produc revolte (de exemplu Rascolnicii), ce au ca punct de plecare marginalizarea practicilor religioase.
Cum deveneai iconar
Majoritatea iconarilor proveneau din rindul calugarilor, dar multi artisti de renume au iesit si de pe bancile Academiei de Arta. Nu oricine insa avea dreptul sa picteze icoane. Cel care dorea acest lucru trebuia mai intii sa fie membru al breslei iconarilor atit cu acordul maestrilor in domeniu, cit si cu aprobarea ministrului de interne. Odata acceptat in breasla iconarilor, el nu avea voie sa picteze decit tablouri sau fresce cu subiect religios.
Academia de iconari a Rasaritului
Ca indrumatori in stilul artistic, modelul era dat de iconarii originali, care au infiintat Academia Rasaritului in Rusia, pornind de la primele influente bizantine in cultura si civilizatia intregii Europe. Artistilor le era interzis sa infatiseze in lucrarile lor aspecte sociale, ale vietii de zi cu zi.
Care erau formele de constringere
Tiparul nu era permis, fiind considerat o forma de profanare a sfintilor pictati. Obiectele de cult scoase din tara ilegal erau confiscate si vinovatii plateau amenzi uriase. Singura modalitate de a avea si de pastra o icoana autentica era mostenirea. Dar daca timp de sase luni proprietarul nu se dovedea a fi un bun credincios, era obligat sa doneze icoana unei biserici.
Semnul crucii trebuia... risipit
Daca cineva facea dintr-un motiv sau altul semnul crucii in tarina sau pe nisip, trebuia sa-l risipeasca inainte de a-l vedea un rauvoitor.
Icoanele facatoare de minuni
Fiecare om cu credinta in Domnul are in casa o icoana. Acesta curata de toate pacatele pe cel supus greselii si vegheaza la linistea sufleteasca a familiei. Se spune ca o icoana facatoare de minuni face ca hramul pe care il poarta sa se rasfringa asupra casei crestinului, protejindu-l pe el si familia lui de toate relele. Icoanele, considerate de popor ca fiind facatoare de minuni, nu erau lasate la indemina credinciosilor de rind. Ele erau luate de catre parohi si depuse in altarul bisericii. Astfel ele cinsteau nu numai biserica, ci si comunitatea crestina. (Lidia Molder)
