"Doamne, cel ce pe Preasfantul Tau Duh in ceasul al treilea L-ai trimis apostolilor Tai, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-L innoieste noua, cei ce ne rugam Tie."
Prin epicleza, darurile (jertfele) de paine si de vin aduse de credinciosi la proscomidie se preschimba acum in Trupul cel injunghiat al lui Hristos si in Sangele tasnit din coasta Sa, dar nu anamnetic (prin amintire sau comemorare), ci in mod real, ele devenind adevaratul Trup si adevaratul Sange, cu toate ca-si pastreaza infatisarea naturala si gustul de paine si vin. Aceasta este o minune si ca orice minune, nu sufera disectii si explicatii; ea se asimileaza prin credinta. O spune chiar Sfantul Vasile cel Mare, in cea de-a sasea rugaciune din canonul premergator cuminecarii:"Stiu, Doamne, ca ma impartasesc cu nevrednicie neputandu-mi da seama precum se cuvine de Trupul si Sangele Tau.
Epicleza se petrece in taina sfantului Altar, in timp ce in biserica ingenunchiat, se roaga cantand lin: Poporul: Pe Tine Te laudam, pe Tine Te binecuvantam, Tie iti multumim, Doamne si ne rugam Tie, Dumnezeului nostru. Preotul se inchina adanc, pana la pamant si rosteste de trei ori, in soapta: Dumnezeule, curateste-ma pe mine, pacatosul si ma miluieste !
Prima grija a preotului este aceea de a se mai ruga o data pentru propria sa purificare sufleteasca inainte de a purcede la sfintirea Darurilor.El poseda harul Duhului Sfant prin hirotonie, ceea ce inseamna ca nu oricine poate sa faca aici ceeea ce face el; simpla rostire a unor cuvinte nu poate avea nici un efect, deoarece rostirea nu mai e o slujba cuvantatoare , ci formula magica a unui impostor. In acelasi timp, el stie ca harul e cantitativ, ca poate fi sporit pana la imbelsugare printrr-o intensa viata duhovniceasca, sau imputinat pana la inactivare in caz ca posesorul comite pacate grele. De aceea el nu se multumeste doar sa se recunoasca pe sine drept pacatos si sa-L roage pee Dumnezeu de iartare, dar rosteste o rugaciune speciala prin care ii cere Domnului Iisus Hristos, Cel ce pe toate le face noi, sa-l innoiasca si pe el innoindu-i-L pe Duhul Sfant in ceasul acesta, asa cum L-a innoit sfintilor sai apostoli, la Cincizeime, in continuarea momentului cand li-L insuflase dupa invierea Sa din morti.
La savarsirea epiclezei participa toate cele trei persoane alle Sfintei Treimi. Dupa Sfantul Grigorie Taumaturgul, orice lucrare sfintitoare de la Tatal, trece prin Fiul si se realizeaza de catre Duhul Sfant. Rugaciunea epiclezei propriu-zise Ii este adresata Tatalui.Lui i se cere sa trimita Duhul Sau cel Sfant peste noi si peste aceste daruri ce sunt puse inainte. El este rugat sa prefaca painea si vinul in cinstitul Trup si Sange al Hristosului Sau, prefacearea savarsindu-se cu Duhul Sau cel Sfant si in prezenta implicita a Fiului inviat, Cel ce i l-a innoit pe Sfantul Duh preotului slujitor si Cel care in jertfa euharistica aduce si Se aduce .
Epicleza nu se incheie aici; Sfintirea Darurilor nu este un scop in sine, ci mijlocul prin care sfintenia lor devine sfintenia credinciosilor prin impartasire. Sfanta Impartasanie sa le fie : spre trezvia sufletului, spre iertarea pacatelor, spre partasia cu Duhul Sfant, spre plinirea Impartiei Cerurilor, spre indraznirea cea catre Dumnezeu, nu spre judecata sau spre osanda. Ea nu este propriu-zis o rugaciune (de cerere), ci o multumire (euharistie) pentru existenta elitei duhovnicesti a Bisericii sin ceruri. In fruntea acestei elite se afla Maica Domnului, pe care, in continuarea celor rostite in taina, o proclama cu voce tare. Mai ales pentru Preasfanta, Curata, preabinecuvantata, marita stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria.
Multumire I se aduce lui Dumnezeu, in continuare, pentru existenta si lucrarea sfintilor din ceata imediat urmatoare Maicii Domnului, precum si pentru acelea ale tuturor sfintilor. Se adauga inca o rugaciune pentru pomenirea celor adormiti intru nadejdea invierii si a vietii de veci, pentru tot sufletul cel drept care s-a savarsit intru credinta, pentru odihna lor acolo unde vegheaza lumina fetei Tale, ceea ce inseamna ca lumina lui Dumnezeu, cea neinserata si pururea fiitoare, nu e o stralucire statica, ci un ochi proniator.
Pe finalul cantarii Axionului, preotul primeste de la paracliser vasul cu bucatile de paine extrase, prin taiere, din prescurile aduse la proscomidie si il atinge usor de sfantul disc si de sfantul potir, rostind: Binecuvantata este anafura sfintilor Tai, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor.
Totul se incheie cu ecfonisul:
Si ne da noua, cu o gura si o inima a slavi si a canta preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau, al Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Si sa fie milele marelui Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos cu voi cu toti.
Aici se incheie epicleza. Ea nu este doar formula propriu-zisa a prefacerii, ci intreaga procesiune de rugaciuni si imnuri care o preceda si-i urmeaza. Prefacearea euharistica nu opereaza preotul, ci, asa cum am vazut, Sfanta Treime, dar nici nu se savarseste fara rugaciunea preotului. Mai mult, el o face impreuna cu credinciosii care, in acelasi timp cu el canta : Tie Iti multumim, Doamne, si ne rugam Tie. Prin aceasta se realizeaza un fapt extraordinar: comuniunea intre preot si credinciosi, dar si comuniunea lor, laolalta cu intreaga Biserica si prin Ea, cu Sfanta Treime, o comuniune prin care avem imaginea completa a Imparatiei liturgice.
"In aceste momente, mai mult ca ooricand, sufletele noastre sa ne fie asemenea unor faclii aprinse, asemenea unor cadelnite ce raspandesc bunna-mireasma, asemenea tamaii ce se inalta sus, deoarece in aceste minute se savarseste infricosatoarea Taina a prefacerii, prin Duhul Sfant, a painii si a vinului in Preacuratul Trup si Sange ale lui Hristos, iar pe Sfanta masa se arata Dumnezeu in trup." Sfantul Ioan din Kronstadt.
Bartolomeu Anania
