Pietatea si obiceiurile crestinilor trebuie sa fi fost rezultatul invataturii luminatoare a Evangheliei, efectul sfintilor al cultului si al servirii pastorale a bisericii, precum si al disciplinei bisericesti, adica al activitatii pastorale a biserici pentru a pastra buna randuiala; la necesitate a si constrange la pastrarea ei. Hristos, prin actiunea Lui personala, plina de putere divina, a atras pe multi la viata religioasa si morala chiar de la o viata sensuala si profana. Vamesi si femei pacatoase parasira meseria si viata lor desfranata si implinira cu mare zel poruncile lui Hristos.
In timpul apostolilor, de asemenea vedem credinciosi sacrificand interesele lor materiale, egoiste, precum si placerile lor trupesti pentru moralitatea ideala si serioasa a Bisericii Crestine; ei mergeau in aceasta atat de departe ca multi isi petreceau viata numai in serviciul lui Dumnezeu si multi isi sacrificau averea pentru dragostea lui Dumnezeu, spre a veni in ajutorul celor lipsiti si spre a face din ea un fel de bun comun. Dragostea frateasca si purtarea de grija a lor nu imbratisa numai pe membrii comunitatii lor proprii ci si pe ai altora. Scriitorii crestini si cei pagani ai epocii de dupa apostoli descriu pe crestini ca oameni care servesc lui Dumnezeu cu mare devotiune si care practica cea mai larga caritate catre aproapele precum si ca oameni care se feresc de tot pacatul. Numai oameni asa de piosi si morali cum erau crestinii primelor veacuri au putut infrunta martiriul suferindu-l plini de curaj.
In general domnea o pietate serioasa, o dragoste infocata pentru Dumnezeu si catre aproapele si o moralitate riguroasa. Una din particularitatile rigorii morale era ca dupa invataturile si perceptele apostolului Pavel, casatoria a II-a era privita mai putin conforma cu legea morala; ea era interzisa absolut clericilor, iar laicilor le era permisa, dar nu agreata iar mai tarziu se impunea chiar si penitenta pentru ea. Unii mergeau mai departe condamnand-o cu totul. Cei vaduvi, care nu treceau in a doua casatorie, se bucurau in intreaga biserica de mare considerare si de tot sprijinul. De asemenea toti crestinii aveau mult respect pentru viata feciorelnica; barbati si femei se devotau la acest fel de viata; era considerabil numarul fecioarelor religioase, cele care traiau sub protectia particulara a Bisericii.
Crestinii practicau adesea abstinenta si abnegatia totala; aceasta practica se numea asceza, exercitiu de abstinenta. Acestia se decideau nu numai a trai in feciorie ci si a posti incontinuu si a se abtine de la vin si alte placeri lumesti, iar avutul si castigul lor il intrebuintau in scopuri de binefacere. Intre ei se aflau unii care urmand exemplul profetilor legii vechi, a lui Ioan Botezatorul si al lui Hristos Insusi, se retrageau in singuratati sau chiar in pustie, spre a practica asceza si de aceea se numira anahoreti, vietuitori in singuratate, cei ce fug de lume, pustnici, monahi, solitari. Ca anahoreti celebri la acea vreme, se cunosc doi crestini din Egiptul de Sus: Pavel din Teba si Antoniu cel Mare.
Despre Pavel, Ieronim scrie ca inca fiind tanar, a fugit in anul 250 de persecutia lui Deciu si de tradarea propriului sau cumnat de la Teba din Egiptul de Sus in pustie. El se hrani tot timpul cat vietui retras aici cu fructele unor palmieri, langa un izvor din care isi alina setea, si continua a vietui astfel si dupa ce inceta persecutia, dedicandu-se ascezei solitare pana la moarte, care surveni pe la anul 340, cand el avea varsta de 113 ani. Antonie, s-a nascut pe la 251 la Coma, in Egiptul de Sus; pe la anul 286, in varsta de 35 de ani, el parasi viata lumeasca dupa ce dadu saracilor toata averea sa, spre a dobandi Imparatia Cerurilor. El se stabili in pustiu,pe coasta Marii Rosii si aici se lupta continuu cu ispitele satanei. Abia pe la 311, in timpul persecutiei de dupa Diocletian, el iesi din pustiu putin timp spre a intari pe credinciosi si pentru a castiga cununa de martir. Prin sfintenia sa,in curand ajunse asa de cunoscut, incat multi ii urmara in pustiu si se adunara in jurul lui spre a vietui in acelasi mod.Astfel se forma o colonie numeroasa de pustnici pe langa el si care vietui sub conducerea lui, dorind sa ajunga la aceeasi perfectie.
Istoria Bisericeasca Universala, Eusebiu Popovici
