Iconografia si Teologia
Crestinismul nu este numai revelatia Cuvantului lui Dumnezeu ci si a Chipului lui Dumnezeu in care se descopera Asemanarea Lui. Acest chip dumnezeiesc reprezinta trasatura distinctiva a Noului Testament, fiind marturia vizibila a indumnezeirii omului. Calea iconografiei, ca mijloc de exprimare a lucrurilor la Dumnezeire, este calea Teologiei. Ambele exprima ceea ce nu se poate exprima cu mijloace omenesti, intrucat o astfle de expresie va fi intotdeauna imperfecta si insuficienta. Nu exista cuvinte, nici culori, nici linii care sa poata reprezenta Imparatia luiu Dumnezeu asa cum reprezentam si descriem noi lumea.
Atat teologia cat si iconografia se confrunta cu o problema imposibil de rezolvat - aceea de a exprima prin mijloacele lumii create, ceea ce este infinit mai presus de faptura. Pe acest plan nu exista succese, pentru ca Insusi subiectul este mai presus de intelegere si indiferent cat de inalta in continut si cat de frumoasa ar fi icoana, nu poate fi perfecta, asa cum nici un cuvant-imagine nu poate fi desavarsit. Aici, atat teologia cat si iconografia esueaza si tocmai in acest esec consta valoarea amandurora; pentru ca ele ating limita posibilitatilor umane si se dovedesc insuficiente. De aceea, metodele utilizate in iconografie spre a infatisa Imparatia lui Dumnezeu, nu pot fi decat figurative, simbolice, ca si limbajul parabolelor din Sfanta Scriptura.
Asa cum invatatura cu privire la scopul vietii crestine-indumnezeirea omului-continua sa existe, tot asa si invatatura dogmatica despre icoana continua sa existe si sa ramana vie in slujbele Bisericii Ortodoxe, datorita careia se pastreaza atitudinea corecta fata de icoana. Pentru omul ortodox al zilelor noastre, icoana, fie ea veche sau moderna, nu este obiect al admiratiei estetice sau obiect de studiu; este arta vie de Dumnezeu inspirata, care il hraneste. Si astazi, ca si in vechime, nu numai ca icoana continua sa fie pictata dupa canon, dar se redescopera valoarea continutului si semnificatiei ei; pentru ca acum ca si inainte, ea corespunde unei realitati concrete clare, unei clare experiente vii, care a ramas vie in Biserica de-a lungul timpului.
"Este mare diferenta intre a crede ca Dumnezeu exista, cunoscandu-L din creatie sau din Scripturi; si a-L cunoaste pe Dumnezeu prin Duhul Sfant. Domnul se cunoaste in Duhul Sfant, iar Duhul Sfant este in omul intreg-in sufletul, in mintea si in trupul lui. Cel care a ajuns sa-L cunoasca pe Dumnezeu prin Duhul Sfant dobandeste asemanarea cu Domnul; dupa cum spune sfantul Ioan evanghelistul: Vom fi ca El; caci Il vom vedea asa cum este (1In. 3,2) si-I vom contempla slava."
Prin urmare asa cum experienta vie a indumnezeirii omului continua sa existe, tot asa ramane vie si Traditia icoanei si, o data cu ea,chiar si tehnica ei; intrucat atata vreme cat aceasta experienta este vie, expresia ei, fie in cuvant, fie in imagine, nu poate sa dispara. Altfel spus, fiind expresia exterioara a asemanarii lui Dumnezeu in om, icoana nu poate sa dispara, tot asa cum insasi asemanarea omului cu Dumnezeu, nu poate sa dispara.
Cuvintele Sfantului Simeon Noul Teolog, rostite in secolul XI, sunt valabile aici, asa cum sunt valabile in orice veac al istoriei Bisericii:"Cine spune ca acum nu mai sunt oameni care ar putea fi vrednici de a-L primi pe Duhul Sfant, de a fi restaurati prin harul Duhului Sfant si de a deveni fii ai lui Dumnezeu cu constiinta, cu experienta si viziune practica; se impotriveste intregii iconomii a mantuirii prin intruparea Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos si tagaduieste limpede innoirea chipului lui Dumnezeu sau a firii omenesti stricate si omorate de pacat."
Leonid Uspensky
