Mantuitorul a asumat moartea din iubire. A primit-o din iubire pentru noi, in iertarea osanditorilor si rastignitorilor pe Cruce. Sau in cuvintele "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu,pentru ce m-ai parasit"?, in care mantuitorul striga cu strigatul psalmistului din Psalmul 21.
Parasirea-moartea inseamna parasire. Parasirea nu a lui Dumnezeu, ca Dumnezeu nu ne paraseste niciodata, ci parasirea omului.Acesta se simte parasit. Si aici este un cuvant din Ezra: "Nu pe Mine M-ati parasit, ci pe voi insiva." Cand il parasesti pe Dumnezeu, practic te parasesti pe tine, iti parasesti menirea ta,parasesti lumina. Iar tot tu, strigi:"Dumnezeul meu, pentru ce m-ai parasit?" Mantuitorul a strigat atunci, doar ca sa fie impreuna cu noi.A ramas nedespartit de Tatal, dar s-a unit cu noi in starea despartirii noastre.

Blaise Pascal a zis:"Mori singur, zici ? Cand esti cu Hristos nu mori singur." Si a fi cu El inseamna a fi cu viata, cu izvorul vietii. E singurul cuvant din cele sapte spuse de Mantuitorul pe Cruce, care nu este al Lui, ci al nostru, al parasirii noastre. Si atunci, tocmai din iubire pentru noi a primit sa traiasca aceasta Taina.Parca e cea mai adanca Taina, ca deodata sa zica:"Dumnezeul meu, pentru ce m-ai parasit ?" Tocmai Cel care e nedespartit de Tatal Lui ? Nu se poate niciodata, ca nici Tatal, nici El sa se paraseasca unul pe altul. Pentru ca El din voia Tatalui si-a pus trupul pentru noi. Dar pe de alta parte, El e cu noi tocmai ca sa fdie in drama ultima a mortii, cu noi, in despartirea noastra de Dumnezeu. Traieste antinomic, pe de o parte e nedespartit de Tatal. Intai prin Taina dumnezeirii si prin Taina iubirii. Pentru ca El in iubire traieste, iar in iubire nu e despartire. In iubire e Dumnezeu, este nemurire, vesnicie, este nedespartire.

In misterul iubirii, moartea nu-i traita ca iubire, iubirea-i eterna, ea nu cunoaste peopriu-zis despartirea sub nici un chip. Iubirea pentru om, pentru suferinta, dar si pentru moartea omului o restaureaza Hristos. El retransforma starea de despartire. Daca Adam a transformat jertfa in moarte, Hristos transforma moartea in jertfa, in iubire. Aici se descopera iubirea care e viata. Aici a inteles Eminescu atat de adanc, cand a spus despre Mantuitorul, cerand iertare de la Tatal, pentru rastignitori dezvaluid iubirea din El:"A te jertfi din iubire pentru altii, a ramas de atunci cea mai inalta forma e existentei umane. Acel sambure de Adevar in stare sa dizolve intreaga dizarmonie dintre oameni si asprimea luptei pentru existenta, ce bantuie natura intreaga ! Misterul iubirii."

Repet, Iisus a trait altfel moartea. Moartea din iubire, pentru viata-fiindca in iubire sta misterul vietii. Atunci intelegem cuvintele atat de adanci ale Bisericii :"Cu moartea pre moarte calcand." Moartea ca jertfa, ca iubire, omoara moartea. Si omorand-o, traim Taina pascala:"Ziua Invierii, sa ne luminam popoare, Pastile Domnului, Pastile. Ca din moarte la viata, de pe pamant la Cer, Hristos Dumnezeu, ne-a trecut pe noi." Sau celalat cuvant:" Praznuim omorarea mortii, Sfaramarea iadului, inceputul unei alte vieti, vesnice."

Constantin Galeriu, transcris de Lumea Credintei