Evangheliile prezinta aparitiile lui Iisus inviat intr-un dinamism care intretese episoadele in asa fel incat e greu sa stabilesti intre ele o coerenta "rationala". Se stie ca sfarsitul evangheliei lui Marcu s-a pierdut si ca cele mai bune manuscrise se opresc la cap. 16, 8, dupa aflarea mormantului gol de catre femeile mironosite. Or, chiar pseudo-Marcu, care pentru a da un sfarsit potrivit acestei evanghelii a compilat descrierile aparitiilor de la Marcu, Luca si Ioan, n-a incercat sa elaboreze o prezentare completa si logic ordonata, ci s-a marginit la unele indicatii semnificative (Marcu 16, 9-18).
Biserica veche a respins orice incercare de a unifica cele patru evanghelii, ca cea a lui Tatian in Diatessaron-ul sau. Din prima categorie pare sa faca parte episodul strajilor la mormant, la Matei, cu o temeinicie istorica discutabila, dar care, in realitate, reliefeaza contrastul dintre puterea de viziune a credintei adevarate si orbirea necredintei: soldatii, indiferenti sau chiar ostili, nu L-au putut vedea pe Iisus inviat. Al doilea tip de redactare il aflam in marturisirea lui Toma, in care multi exegeti evidentiaza o insistenta redactionala. Dar strigatul: "Domnul meu si Dumnezeul meu" nu vine el, in fond, din insasi inima Bisericii?
Trebuie sa remarcam de la bun inceput ca Pavel adauga elementului pur "kerigmatic" aparitiile in fata celor "cinci sute de frati", ca si cea petrecuta inaintea lui Iacob, si face aceasta pentru motive bine intemeiate: pentru verificarea, inca posibila la timpul cand scria, si din grija pentru unanimitatea apostolica, alegand dintre numeroasele aparitii ale lui Iisus pe aceea petrecuta in fata capeteniei "iudeo-crestinilor", care erau in multe puncte de credinta opusi lui Pavel.
Cat priveste aparitia Domnului in fata "celor cinci sute", trebuie sa notam ca, la Luca, Iisus inviat S-a aratat nu numai celor unsprezece ucenici, dar si celor "care erau cu ei" (24, 33). Oricum, evanghelistii nu pretind sa fi vorbit despre toate aparitiile Domnului inviat. "Iisus a facut si alte multe lucruri (se spune in finalul evangheliei lui Ioan - final care nu este, probabil, al autorului acestei evanghelii, dar care este scris in spiritul acestuia), care daca s-ar fi scris cu de-amanuntul, cred ca lumea aceasta n-ar cuprinde cartile ce s-ar fi scris" (21, 25). Aceeasi situatie o intalnim si la Luca, care in evanghelia sa pare sa fi mentionat numai aparitiile survenite "in prima zi" dupa sabat si care la inceputul cartii Faptelor recunoaste ca "Iisus S-a infatisat pe Sine viu" apostolilor, aratandu-li-Se timp de patruzeci de zile (Fapte 1, 3).
In Evanghelii si in Fapte sunt mentionate trei (sau patru, daca admitem istoricitatea episodului cu Toma) aparitii inaintea apostolilor adunati laolalta. Cat priveste aparitia inaintea lui Petru, care, potrivit marturisirii de credinta originare, ar fi fost primul martor al lui Iisus inviat, ea este confirmata de Luca intr-unul din cele mai vechi pasaje: cand cei doi ucenici calatori la Emaus "sculandu-se, s-au intors la Ierusalim si au gasit adunati pe cei unsprezece si pe cei ce erau impreuna cu ei, care ziceau ca a inviat cu adevarat Domnul si S-a aratat lui Simon" (Luca 24, 33-34).
Este posibil, dupa cum spune O. Cullmann, ca sfarsitul pierdut al evangheliei lui Marcu sa fi continut istorisirea acestei aparitii. Episodul pescuirii minunate si al iertarii lui Petru, care se gaseste in ultimul capitol al Evangheliei lui Ioan si care pare sa fi fost utilizat de Luca (5, 1-11) ca scena a chemarii la apostolat, ne trimite fara indoiala la aceasta prima aparitie a lui Iisus inviat inaintea lui Petru.
"Vantul sufla unde voieste si auzi glasul lui, dar nu stii nici de unde vine, nici incotro se duce" (Ioan 3, 8). Vietile sfintilor, ale celor care, in Hristos, "s-au nascut din Duh" (Ioan 3, 5), prezinta situatii atestate de bilocatie, de prezenta simultana in mai multe locuri, de intalniri, in acelasi moment, cu persoane diferite.
Aparitiile semnificative, cele care au o dimensiune ecleziala, se produc "in prima zi a saptamanii" (Ioan 20, 19), care, fiind a doua zi dupa sabat, este totodata si ziua a opta: simbol al venirii Imparatiei lui Dumnezeu. Totusi nu este vorba inca de sfarsitul timpului, ci de sfarsitul prezent de acum in timp, "minandu-l" din interior. Intre Paste si Inaltare, Iisus inviat, printr-o adevarata pedagogie a "trupului duhovnicesc" - soma pneumatikon - Se face vazut in spatiul si timpul supuse mortii, relativizandu-le, aratandu-le deschise si transformate.
Matei este cel "mai evreu" dintre evanghelisti. El este evreu prin sensibilitatea sa profunda si prin structura gandirii sale. El nu este un om al compromisului si al jumatatilor de masura, nu are nimic dintr-un iudeo-crestin. Pentru el Hristos a desavarsit iudaismul, universalizandu-l: El intemeiaza un nou popor al lui Dumnezeu, care nu mai este o etnie, ci comuniune universala de persoane. Matei va insista deci pe marea aparitie a lui Iisus inviat in Galileea, "Galileea neamurilor", pe jumatate pagana, dispretuita de evreii rigoristi. La aparitia lui Iisus in Galileea rasuna apelul la o misiune fara frontiere: "Mergand, invatati toate neamurile" (Matei 28, 19).
Luca, dimpotriva, pagan convertit, este ucenic al lui Pavel, a carui viziune cosmica asupra lui Iisus inviat o impartaseste cu totul, dezvoltand implicatiile pnevmatologice ale acesteia. El nu retine decat aparitiile survenite la Ierusalim sau in imprejurimile acestuia, in lumina Ierusalimului de sus, cea a "primei" si "celei de a opta zi a saptamanii" (24, 1). Unii exegeti au pretins ca, daca traditia, aparitiilor in Galileea este originara, cea a aparitiilor de la Ierusalim a fost "construita" de Luca.
In perspectiva sacramentala si duhovniceasca care-i este proprie, Ioan insista pe caracterul "pnevmatic" al Invierii, pe comunicarea Duhului Sfant prin Cel inviat, astfel ca ucenicii, re-creati de suflul Acestuia, sa strige cu Toma: "Stapanul meu si Dumnezeul meu!". Maria Magdalena il cheama pe Iisus cu nostalgicul Rabuni (in ebraica diminutiv plin de tandrete), dar El nu mai poate fi retinut astfel, caci, urcat la Tatal, de la care purcede Duhul, El numai in Duh va fi prezent de acum inainte. Ioan insista asupra realitatii fizice a lui Iisus inviat, fie in dialogul Sau cu Toma, fie pe tarmul Tiberiadei, unde simbolismul cel mai simfonic - zorii, cei 153 de pesti, lacul ca reflectare a cerului, pescuirea minunata vestind atragerea la credinta, taina baptismala si euharistica a pestilor .
Credinta, in sens evanghelic, nu este simpla incredintare, ci transparenta, cunoastere prin necunoastere, in interiorul unei libere comuniuni. Descoperind ca este iubit cu o dragoste nebuna, cautat chiar si in moarte si in iad de Dumnezeu intrupat si rastignit pentru el, omul, la randul sau, iese din propria conditie, se deschide, depaseste identitatea in care se afla inchis, ca si non-identitatea conditionarilor sale si astfel se unifica devenind transparent. Ca sa vorbim ca oamenii duhovnicesti ai Orientului crestin, "inima" sa se trezeste inflacarata de Duh si aceasta "inima intelegatoare", de acum constienta, devine organul unei altfel de cunoasteri, cunoasterea prin moarte-Inviere, pentru ca ea este facuta si pentru o astfel de cunoastere, a lui Iisus inviat.
Lumea transfigurata care ni se deschide in Iisus inviat este o lume vie plina de o viata mai puternica decat moartea, aceasta moarte care este semnul robiei noastre, si deci ea este o lume a libertatii. "Doi si cu doi care fac patru, asta nu e viata, domnilor, asta este deja inceputul mortii", spune batjocoritor "omul subteran" al lui Dostoievski.