Pruncul e plăpând și de aceasta este înfășat bine în scutece. „Scutecel de bumbăcel”, cum ne asigură colindul. Dar așa cum ni-L înfățișează icoana Nașterii, Iisus Pruncul stă în acel leagăn ca și cum ar sta într-un sicriu. Mai mult, ferecat în scutece, seamănă izbitor cu Lazăr din Betania, cel care iese din mormânt la chemarea Domnului.

Crescând mai apoi, fiind de-o șchioapă, în icoane este reprezentat în brațele Maicii Sale ca un copil maturizat, grav, serios. Ce fel de copil o fi fost Iisus ?

Până la un punct, un copil ca toți copiii. Mai mult, din acea perioadă Evangheliile și Tradiția rețin foarte puține lucruri. Concluzia ? Dumnezeu s-a simțit atât de bine copil fiind, încât nu a trebuit să „corecteze”, să „amendeze” în nici un fel această stare. Nu s-au făcut minuni, nu a dat semne vizibile ale dumnezeirii Sale. Și-a trăit cu bucurie și cu inocență copilăria ca pe o stare adamică, paradisiacă. Asa cum fac toți copiii lumii. De fapt, probabil că aceasta este o mare parte din atmosfera Raiului: cea a copilăriei nevinovate, trecută prin, dar și scăpată de povara maturității, a infernului adult.

Iar faptul că Iisus Pruncul este înfășat ca morții din Vechiul Israel îi arată traseul, finalul omenității Lui. Ca jertfă pământească. Sicriul în care „L-au pus” iconarii în Peștera Nașterii este prefigurarea mormântului de peste 33 de ani care, în doar 3 zile, fi-va jefuit de prada sa.

Acum, însă, Hristos este Prunc, S-a născut, se află printre noi. Să-L slăvim cum se cuvine ! „Răfuiala” de pe Golgota, pe mai târziu....

Răzvan Bucuroiu