Vă mai amintiţi, oare, de sfatul pe care vi l-am dat mai înainte, rugându-vă să ascultaţi în adâncă tăcere şi cu tainică lnişte tot ce vă voi spune? Că azi am de gînd să păşesc în sfintele pridvoare ale Evangheliei lui Matei. De aceea v-am şi amintit de sfatul dat. Cînd iudeii au trebuită să se apropie de muntele оn flăcări, de foc, de ceaţă, de întuneric şi de furtună (Ieş. 19,18), dar, mai bine spus, cînd nici nu li s-a îngăduit să se apropie de munte, ci să audă şi să vadă muntele şi pe toate celelalte de departe, au primit poruncă să se abţină de la femei cu trei zile înainte şi să-şi spele hainele; şi toţi erau cuprinși de spaimă şi cutremur; şi Moise împreună cu iudeii. Apoi cu mult mai mult noi, care avem să auzim cuvinte atît de înalte, noi care nu stăm ca iudeii departe de un munte ce fumegă, ci avem să intrăm chiar în cer, cu mult mai mult noi trebuie să arătăm mai mare filozofie, nu spălîndu-ne hainele, ci curăţindu-ne îmbrăcămintea sufletului şi depărtându-ne de orice amestec lumesc. Nu veţi vedea acum nici ceaţă, nici fum, nici furtună, ci chiar pe Împărat stând pe tronul acelei negrăite slave; veţi vedea pe îngeri şi pe arhangheli alături de El; veţi vedea popoare de sfinţi în nenumărate cete.

Aşa este cetatea lui Dumnezeu! În ea este Biserica celor întâi născuţi, duhurile drepţilor, adunarea sărbătorească a îngerilor, sângele izbăvitor al Domnului, prin care toate s-au unit: cerul a primit pe cele de pe pământ, pământul a primit pe cele din cer, iar pacea de mult dorită de îngeri şi de sfinţi s-a împlinit. În această cetate se înalţă strălucitorul şi slăvitul semn de biruinţă al crucii, prăzile de război ale lui Hristos, pârga firii noastre, trofeele Împăratului nostru. Pe toate le vom cunoaşte cu de-amănuntul din Evanghelie.

Gândeşte-te câte lucruri minunate ai de auzit! Ai să auzi că Dumnezeu, sculându-Se de pe tronurile Sale împărăteşti, a venit din cer pe pămînt, S-a pogorât chiar şi în iad, stând în linia întâi de bătaie; ai să auzi că diavolul I s-a împotrivit, dar, mai bine spus, nu s-a împotrivit numai unui Dumnezeu, ci unui Dumnezeu ascuns în fire omenească. Şi lucru minunat este că vei vedea, prin moarte, biruită moartea; prin blestem, blestemul nimicit; iar prin armele prin care diavolul biruia, prin acelea i s-a surpat tirania lui.


N-am să vorbesc de naşterea Lui din veşnicie, dar, mai bine spus, nici de naşterea Lui în timp; că şi aceasta-i neînţeleasă şi cu neputinţă de spus prin cuvânt. Aşa a grăit, mai înainte de mine, şi profetul Isaia. Proorocind patimile lui Hristos şi marea Lui purtare de grijă pentru lume şi minunându-se cine este şi ce a ajuns şi până unde S-a pogorât, a strigat, tare şi strălucit, zicînd aşa: “Şi neamul Lui cine-l va spune?” (Isaia 53,8).


Nici de naşterea Lui de pe pământ nu se poate vorbi cu toată claritatea, că şi ea este plină de spaimă şi cutremur. Totuşi să nu socoteşti că ai să auzi lucruri de mică însemnătate, când auzi că am să-ţi vorbesc de naşterea cea de pe pământ. Dimpotrivă, deşteaptă-ţi mintea, înfricoşează-te îndată, cănd auzi că Dumnezeu pe pământ S-a pogorât! Atât de minunată şi de neobişnuită a fost venirea Sa, că îngerii dănţuiau şi vesteau bucuria adusă omenirii, iar profeţii încă de demult se spăimântau că Dumnezeu “pe pământ S-a arătat şi cu oamenii împreună a locuit” (Baruh 3,38).

Da, este un lucru cu totul neobişnuit că Dumnezeu Cel negrăit, Cel netălmăcit, Cel neînţeles, Cel asemenea Tatălui, a primit să vină pe pământ din pântece fecioresc, a primit să Se nască din femeie şi să aibă strămoşi pe David şi pe Avraam. Dar pentru ce spun pe David şi pe Avraam? Lucru plin cu totul de spaimă şi uimire este că a avut strămoşi pe acele femei păcătoase despre care am vorbit mai înainte. Când auzi acestea, ridică capul sus! Nu te gândi la ceva umilitor. Dimpotrivă, minunează-te că, fiind Fiu al Dumnezeului celui fără de început şi adevărat Fiu, a primit să audă spunându-I-se Fiu al lui David, pentru ca pe tine să te facă fiu al lui Dumnezeu! A primit să Se facă rob Tatălui, pentru că ţie, robului, să-ţi facă Tată pe Stăpânul.

Dacă te îndoieşti că ai să ajungi fiu al lui Dumnezeu, atunci încredinţează-te de aceasta prin aceea că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul al Omului. Pentru că este cu mult mai greu pentru mintea omenească să înţeleagă că Dumnezeu S-a făcut om, decât să înţeleagă că omul să ajungă fiu al lui Dumnezeu.

Aşadar când auzi că Fiul lui Dumnezeu este Fiu al lui David şi al lui Avraam, nu te îndoi că şi tu, fiu al lui Adam, vei fi fiu al lui Dumnezeu. Că Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi smerit în zadar şi în deşert atât de mult, dacă n-ar fi vrut să ne înalţe pe noi. S-a născut după trup, ca tu să te naşti după Duh; S-a născut din femeie, ca tu să încetezi de a mai fi fiu al femeii. Pentru aceasta Fiul lui Dumnezeu a avut o îndoită naştere: una asemenea nouă, şi alta mai presus de noi. Pentru că S-a născut din femeie, Se aseamănă cu noi; dar pentru că nu S-a născut nici din sânge, nici din voinţa trupului sau a bărbatului (In.1,13), ci de la Duhul Sfânt, ne arată naşterea cea mai presus de noi, naşterea cea viitoare, pe care ne-o va dărui nouă de la Duhul. Toate celelalte fapte ale Fiului lui Dumnezeu au fost la fel. Botezul Domnului de pildă. Avea şi ceva vechi, dar avea şi ceva nou. Botezarea Lui de către profet a arătat vechiul, iar pogorârea Duhului a vădit noul. După cum un om care stă la mijloc între doi oameni și uneşte pe aceştia întinzându-şi mâinile şi spre unul şi spre altul, tot astfel şi Fiul lui Dumnezeu a unit firea cea veche cu cea nouă, firea dumnezeiască cu cea omenească, pe cele ale Lui cu cele ale noastre.

Sfântul Ioan Gură de Aur