Proorocul nu face pe ghicitorul prin peşteri, nu scoate spume pe gură, nici nu bolboroseşte vorbe neînţelese de vrăjitoare. Vorbeşte despre viitor, dar nu numai despre viitor. Îşi aduce aminte de cele ce încă nu s-au întâmplat, să le descopere şi pe cele trecute. Timpul e al său în cele trei clipe: lămureşte trecutul, luminează prezentul, ameninţă viitorul.

Proorocul evreu e glas ce vorbeşte, mână ce scrie. Glas ce vorbeşte în palatul Regilor şi în hăul munţilor, pe treptele Templului şi pe la răspântiile cetăţii. Glas ce se roagă rugăciune plină de ameninţare, ameninţare ce se revarsă în dumnezeieştile nădejdi. Inima i se sfâşie de durere, gura îi e plină de păreri de rău, mâna-i se ridică a pedeapsă, suferă pentru neamul său, îl umple de ocară pentru că-i e drag, îi vesteşte osânda ca să-l îndrepte, iar mai presus de măceluri şi foc, îi arată învierea şi viaţa, izbânda şi fericirea, împărăţia noului David şi cu ea legământul ce nu va mai fi călcat.

Proorocul îi întoarnă pe închinătorii de idoli la Dumnezeul cel adevărat, le aminteşte trădătorilor jurămintele, celor răi mila, celor desfrânaţi curăţenia, celor cruzi îndurarea, regilor dreptatea, răzvrătiţilor ascultarea, păcătuitorilor osânda, trufaşilor umilinţa. Merge în faţa regelui şi-l ţine de rău, coboară în ticăloşia celor de rând şi-i biciuieşte, se apropie de preoţi şi-i bleasteamă, se înfăţişează bogaţilor şi-i ţine de rău. Celor săraci le vesteşte alinarea, celor îndureraţi răsplata, celor betegi sănătatea plebei robite eliberarea, norodului umilit venirea Învingătorului.

Nu e rege, nu e căpetenie, nu e preot, nu e scrib, e un om singur, un om neînarmat şi fără bogăţii, fără ranguei şi fără urmaşi; un glas singuratic ce vorbeşte, glas necăjit ce se tânguie, glas puternic ce strigă şi ocărăşte, glas ce cheamă la pocăinţă şi făgăduieşte veşnicia.

Proorocul nu e filizof, puţin îi pasă dacă lumea e făcută din apă ori din foc, câtă vreme apa şi focul nu sunt în stare să îndrepte sufletul oamenilor. E poet dar fără să vrea şi să ştie, atunci când plinătatea amarului ori strălucirea viselor îi strecoară pe buze imagini tari pe care retorii nu vor fi niciodată în stare să le născocească. Nu e preot deoarece nu a fost miruit în Templu de paznicii simbriaşi ai Cărţilor Sfinte, nu e Rege căci nu-i mai mare peste oştiri, iar drept spadă nu are decât cuvântu-i ce vine de sus, nu e ostaş dar e gata să moară pentru Dumnezeu şi pentru neamul său.

Proorocul e glas ce vorbeşte în numele lui Dumnezeu, mână ce scrie tot ce-i insuflă Dumnezeu, sol mânat de Dumnezeu să-i dea de ştire celui ce s-a abătut din drum, celui ce şi-a uitat de învoială, celui ce nu stă de veghe. E secretarul, tălmaciul, trimisul lui Dumnezeu, stă deci mai presus de regele care nu ascultă de Dumnezeu, de preotul care nu-L înţelege pe Dumnezeu, de filozoful care-L neagă pe Dumnezeu, de neamul care L-a părăsit pe Dumnezeu ca să alerge după idolii de lemn şi de piatră.

Prooroc e cel ce vede cu inima în mânie dar cu ochiul limpede răul ce domneşte astăzi, osânda ce va veni mâine, împărăţia fericită ce va urma osândei şi pocăinţei. Este glasul celui ce nu poate vorbi, mâna celui ce nu ştie carte, apărătorul norodului obidit şi spulberat, apărătorul săracilor, răzbunătorul smeritului ce plânge sub călcâiul celui puternic. Nu stă de partea celui ce împilează ci a celui călcat în picioare, nu umblă cu sătuii şi cu zgârciţii, ci cu înfometaţii şi neavuţii.

Glas supărător, glas nesuferit, glas vijelios, urât de cei mari, rău văzut de cei de jos, neînţeles niciodată fie chiar şi de ucenici. Asemeni hienei ce simte de departe duhoarea leşului, asemeni corbului ce croncăne mereu aceeaşi cobe, asemeni lupului ce urlă de foame prin munţi. Proorocul străbate căile Israelului urmărit de bănuială şi afurisenie. Doar calicii şi asupriţii îl binecuvintează, dar calicii sunt slabi şi asupriţii nu sunt în stare decât să-l asculte tăcuţi.

Ca toţi cei ce tulbură tihna adormiţilor şi josnica pace a stăpânilor, e ocolit ca leprosul, hulit ca duşmanul. Regii abia îl îndură, preoţii îl pizmuiesc, bogaţii îl urăsc de moarte .ilie trebuie să fugă de mânia lui Iezebel care îi osândeşte la moarte pe prooroci, Amos e gonit de Amasia, preotul din Betel, dincolo de graniţele Israelului, Uria e ucis din porunca regelui Ioachim, Isai e ucis din porunca lui Manase, Zaharia e gâtuit între templu şi altar, Iona e aruncat în mare, pregătită-i sabia care va tăia capul lui Ioan, crucea pe care va fi spânzurat Iisus.

Proorocul e un Învinuitor, iar oamenii nu se mărturisesc vinovaţi, e un vestitor iar surzii nu-i aud făgăduinţele, e un mântuitor iar cei ce trag să moară putreziţi în rele, stau bine în mucegaiul lor şi nu vor să fie mântuiţi.
Totuşi cuvântul proorocilor, fi-va acel care va da în vecii veacurilor mărturie întru apărarea acestui neam care îi ucide, dar e în stare să-i şi nască, iar moartea Proorocului mai mare decât toţi Proorocii fi-va îndeajuns ca să ispăşească nelegiuirile tuturor celorlalte noroade ce scormonesc cu râtul în mocirla pământului.

Giovanni Papini