Finalul rugăciunii pe care preotul o rosteşte pentru morţi conţine o aserţiune care pare a fi o contradicţie. Pe de o parte îi cerem lui Hristos milă şi iertare pentru cei păcătoşi, dar afirmăm că dreptatea Ta este dreptate în veac şi cuvântul Tău este adevărul. Totuşi dreptatea exclude sentimentalismul, concesia, mila, îndurarea, iertarea. Dacă rugăciunea solicită mila şi iertarea, atunci e de prisos ca totodată să cară dreptate şi adevăr, întrucât dreptatea şi adevărul stau tocmai împotriva vinovatului şi, prin aceasta, anulează mila.

Orice judecător judecă după o lege pe care nu el a făcut-o, în timp ce Dumnezeu judecă după o lege căreia El îi este autor şi care se numeşte har, adică revărsarea iubirii Sale asupra noastră.
Ieşire 33,19:" Voi milui pe cel de care-Mi este milă şi Mă voi îndura de cel ce-Mi este de-ndurare".
Orice magistrat judecă după probele care-i sunt accesibile, dar el nu are nici o cale de acces în universul lăuntric al inculpatului, pe când Dumnezeu are.( 1Corinteni 2, 11)
"Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu."

Tocmai de aceea poate Dumnezeu să judece drept, fiindcă El este în deplină cunoştinţă de cauză, cunoaşte toate datele problemei, are dinainte întregul dosar al împricinatului.
Psalm 91,15: "Drept este Domnul Dumnezeul nostru şi nu este nedreptate întru Dânsul."
Ioan 7,18:"Acela este adevărat şi nedreptate nu este în el."

Când Ioan de la Iordan ezită să-l boteze pe Iisus,Acesta îl îndeamnă: "Se cuvine ca noi să împlinim toată dreptatea". Or dreptatea nu este altceva decât a face voia lui Dumnezeu. Prin ascultarea de această voie S-a întrupat Hristos. Întreaga Lui viaţă pe pământ, inclusiv patimile, răstignirea şi moartea sunt acte ale dreptăţii dar şi expresii ale iubirii. Lui Ioan Botezătorul i-a plăcut să creadă că Iisus este concomitent Miel îngăduitor şi Secure justiţiară; dar Iisus se defineşte pe Sine ca fiind doar Mielul. Securea va veni şi ea dar foarte târziu, la Judecata de Apoi, după ce dreptatea iubirii îşi va fi epuizau mijloacele de a-iaduce pe toţi oamenii la credinţa în Adevăr. În Evanghelie, spune marele Pavel, dreptatea lui Dumnezeu se descoperă din credinţă spre credinţă.

Hotărârea însă îi aparţine doar lui Dumnezeu ca Unuia ce cunoaşte nu numai faptele la suprafaţă ci şi adâncurile inimii. Nouă nu ne este dată acalmia certitudinii, dar ni s-a rezervat ceva mult mai de preţ: dinamica speranţei.

În Biserica primară exista instituţia catehumenilor,a celor chemaţi, adică a iudeilor sau păgânilor aspiranţi la creştinism, pe care învăţătorii (cateheţi) îi pregăteau vreme îndelungată pentru a primi Taina Sfântului Botez. Era la vremea când creştinismul avea uncaracter iniţiatic, cucerit treaptă cu treaptă, totul petrecându-se după reguli foarte severe, care alcătuiau disciplina arcana asemănătoare cu aceea a unei confrerii secrete. Catehumenii participau doar la prima parte a Liturghiei, iar după citirea Evangheliei şi tâlcuirea ei, diaconii îi invitau pe cei chemaţi să părăsească Biserica şi controlau ca nu care cumva să mai fi rămas vreunul, după care închideau uşile,iar slujba continua cu participarea doar a celor botezaţi, numiţi credincioşi.

Cu trecerea timpului în regim de libertate, creştinii au început să-şi boteze copiii de mici aşa încât instituţia catehumenilor a dispărut. Au rămas însă ecteniile pentru ei. Câţi sunteţi chemaţi ieşiţi ! Cei chemaţi ieşiţi ! Ca nimeni din cei chemaţi să nu rămână !


Preotul mai rosteşte o rugăciune pregătitoare pentru marele moment al intrării cu Cinstitele Daruri, pe care el o rosteşte în taină:

Mulţumim Ţie, Dumnezeul Puterilor, Cel ce ne-ai învrednicit pe noi a sta şi acum înaintea Sfântului Tău Jertfelnic şi a cădea la îndurările Tale pentru păcatele noastre şi pentru cele din neştiinţă ale poporului. Primeşte, Dumnezeule, rugăciunea noastră; fă-ne să fim vrednici a-Ţi aduce pentru tot poporul Tău rugăciuni şi cereri precum şi jertfe nesângeroase, iar pe noi,cei ce cu puterea Sfântului Tău Duh am fost aşezaţi de Tine întru a Ta slujire de acum, învredniceşte-ne ca fără de osândă şi fără alunecare, întru curata mărturie a cugetului nostru, în toată vremea şi în tot locul să Te chemăm, pentru ca Tu, auzindu-ne, milostiv să ne fii întru mulţimea bunătăţii Tale. Iarăşi şi de mai multe ori cădem la Tine şi ne rugăm Ţie, Bunule şi Iubitorule de oameni, ca privind spre rugăciunea noastră să ne curăţeşti sufletele şi trupurile de toată necurăţia cărnii şi a duhului şi să ne dai a sta nevinovaţi şi neosândiţi înaintea Sfântului Tău jertfelnic. Iar celor ce se roagă împreună cu noi, dăruieşte-le, Dumnezeule, spor în viaţă, în credinţă şi în duhovnicească înţelepciune. Dă-le lor ca întotdeauna cu frică şi cu dragoste să-Ţi slujească Ţie şi întru nevinovăţie şi fără de osândă să se împărtăşească cu Sfintele Tale Taine şi să se învrednicească de cereasca Ta Împărăţie.

Şi se încheie ectenia cu ecfonisul:

Ca sub stăpânirea Ta, totdeauna fiind păziţi, Ţie slavă să înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Arhim Bartolomeu Anania