Trupul celui dintâi om a fost în perfectă armonie cu duhul-adică cu puterea cuvântării-proprietatea cea mai înaltă a sufletului omenesc. Lupta dintre aşa zisele părţi componente ale omului este descoperirea morţii care se află înăuntru-lupta care pe atunci nu exista se duce acum în mod neîntrerupt ziua şi noaptea, nelăsându-i omului nici un răgaz.

Duhul era totdeauna sus, în preajma lui Dumnezeu şi atrăgea după sine sufletul care la rândul său atrăgea trupul. Acesta era supus numai desfătărilor duhovniceşti datorită înaltei puteri de voinţă de a petrece cu Dumnezeu, de a se hrăni cu El şi de a vieţui cu El. Trupul omenesc s-a coborât la stadiul de dobitoc din cauza căderii în păcat. Atât de înălţătoare erau curăţia şi nepătimirea celor dintâi încât nu aveau nevoie de haine.Ei au ieşit din mâinile Creatorului deja maturizaţi dar totodată tineri, frumoşi, puternici, nesupuşi niciunor lipsuri şi schimbări privind vârsta şi sănătatea. Trupul lui Adam, uşor, fin, nepătimitor, nemuritor, veşnic, tânăr, nu era o închisoare şi o temniţă pentru suflet.

Acest trup de o fineţe deosebită era capabil, conform desăvârşirii sale, să vieţuiască în Rai, unde în prezent vieţuiesc drepţii doar cu sufletul. Ei se vor învrednici să intre acolo şi cu trupurile după Învierea cea de obşte, atunci când trupurile lor se vor transforma în trupuri duhovniceşti.

După cădere, în momentul izgonirii din Rai, i-a fost dată omului îmbrăcăminte de piele-el a îmbrăcat moartea sau trupul muritor.

Sufletul este o fiinţă vie şi compusă, care nu poate fi divizat de ochii trupeşti, nemuritor, înzestrat cu înţelepciune şi raţiune, care acţionează prin intermediul trupului ca organism, vitalizându-l şi oferindu-i simţire şi puterea naşterii. Sufletul este o fiinţă liberă înzestrată cu capacitatea de a voi şi a acţiona, schimbată prin aplicarea voinţei, ca fiind o fiinţă creată.

Sufletul este bun în sine, conform naturii sale-deşi după cădere în suflet binele cu răul s-au amestecat şi s-a produs o deteriorare, ceea ce s-a întâmplat şi cu mintea şi voinţa.

Neurmatul şi netrupescul Dumnezeu, pentru nemăsuratul Său har, în trup se îmbracă şi umilit fiind ni se arată măreţ şi mai presus de fire, ca să poată să numere cu nenumăratele Lui făpturi, cu suflete, cu sfinţi şi îngeri, pentru ca şi ei, fiind părtaşi ai vieţii Lui dumnezeieşti, să fie nemuritori fiecare din acea fiinţă, în sine rămânând un trup, un înger sau un demon. Deşi se numeşte fiinţă firavă, însă după a sa creare cu chip şi forme, fiinţă în trup este. Aici şi sufletul şi trupul una s-au făcut. Sufletul se înconjoară şi se îmbracă în cele ale trupului acestuia. Îmbracă ochiul şi cu el vede, urechea şi cu ea aude, mâini şi celelalte părţi ale lui. Ele sunt primite de suflet şi se contopeşte cu ele.

La întrebarea dacă sufletul are o formă, sfântul Macarie a răspuns: are formă şi chip asemenea unui înger. Aceştia au formă şi chip aşa cum omul are pe dinafară o formă anume. La fel şi omul lăuntric este asemenea unui înger. Pe unele fiinţe şe numim duhovniceşti, precum sunt îngerii, arhanghelii şialte puteri, aşa este şi sufletul nostru. Însă nicidecum toate acestea nu sunt fără de trup deoarece ele au un trup cu calităţi deosebite în care petrec. Acesta este mult mai fin şi mai străveziu în comparaţie cu noi.

Sfântul Apostol Pavel spune: Sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti. (1Cor 15, 44) Seamănă-se trup sufletesc, sculase-va trup duhovnicesc (1Cor 15, 44).
Aşadar, nu este nimeni fără de trup afară de singurul Dumnezeu. El putând să pătrundă în toate fiinţele raţionale şi duhovniceşti pentru că El este Unul peste toţi şi în toţi şi El vede şi prevede cugetele şi mişcările cele dinăuntru ale oamenilor dimpreună cu tainele duhului (a minţii şi a cugetului).
Pentru că viu este cuvântul lui Dumnezeu şi lucrător şi mai ascuţit decât toată sabia ascuţită de amândouă părţile şi străbate până la despărţitura sufletului şi a duhului şi a mădulărilor şi a măduvei şi este judecător cugetelor şi gândurilor inimii. Şi nu este nici o făptură nearătată înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite înaintea ochilor lui către carele ne este nouă cuvântul.

Din toate acestea, despre suflet reies următoarele: este duh asemenea îngerilor, are raţiune, simţământ duhovnicesc, voinţă liberă, ca şi creatură este limitat conform existenţei şi calităţilor sale. Din cauza acestei limitări are şi o doză a sa de fineţe din cauza căreia el stă în trupul nostru cel lipsit de rafinament de unde ar putea să fie închis în temniţele iadului, supus chinurilor focului nestins, viermelui neadormit, veşnicului întuneric şi scrâşnirii dinţilor.

Sufletul e capabil de a primi înalta bucurie şi mulţumire lăuntrică ce apare în inimă şi mai apoi se răspândeşte prin întreaga fiinţă a omului intrând într-un contact desăvârşit cu tot trupul care se află în relaţie cu Dumnezeu şi care apare când acesta îi aduce un suflet conform destinaţiei pe care i-a hotărât-o care să-l slujească drept locaş al Său.

El are o anumită formă care este asemănătoare cu cea a trupului uman, adică are cap, umeri, mâini, picioare, ochi, urechi, într-un cuvânt toate membrele la fel cu ale trupului. Sufletul este îmbrăcat în trup ca într-o haină, membrele lui fiind îmbrăcate în cele ale trupului. La ieşirea din trup, sufletele drepţilor se îmbracă în veşminte luminoase.

Sufletele drepţilor, după plecarea din lumea aceasta, avându-L alături pe Domnul, merg cu bucurie către vieţuitorii cereşti. Ei sunt întâmpinaţi şi duşi în lăcaşurile deja pregătite unde sunt împodobiţi.
Aşadar sufletul este duh, în raport cu materia lumii văzute care are calitate inferioară, iar în raport cu Dumnezeu, un duh îşi are substanţa sa fină, transparentă şi nevăzută asemenea văzduhului.

Sfântul Ignatie Briancianinov