Trupul omenesc nu va avea nevoie atunci sa consume materie si s-o elimine, in procese care-l corup. Dar el va fi totusi un trup viu, hranindu-se din comunicarile reciproce de lumina spirituala intre persoane, care sunt comunicari de iubire, care fac si materia trupurilor si a universului mediu iradiant de lumina fara sa se produca scaderi si ingrosari in trupuri si desfiintari de forme existente. Cunoasterea ca iubire intre ei se va face si prin cosmos si acesta il va umple si pe el de lumina, aratand tainele dumnezeiesti prin el, care va fi si ea ca o iradiere de lumina si iubire din si prin cosmos peste ei. Acesta va fi "cerul nou si pamantul nou" (Apoc. XXI, 1), sau "cerurile noi si pamantul nou, in care locuieste dreptatea" (2 Petru 3, 13). Spiritul dumnezeiesc, prin spiritul uman, in comuniunea desavarsita intre ele, va covarsi planul material. Toata creatia, inclusiv cea materiala, va fi restabilita si inaltata la maximum in functia ei de revelare a stralucirii si iubirii infinite a lui Dumnezeu, care va iradia din trupul lui Hristos, ca centru luminos si unificator al dumnezeirii si creatiei. Totul va fi ca o neincetata minune. Nu va fi boala, nu vor fi lipsuri si nemultumiri materiale si spirituale.

Trupurile vor fi luminoase in primul rand datorita spiritualitatii fericite din ele si a comuniunii iubitoare dintre subiectele lor. Ele isi vor comunica astfel lumina unele altora si din toate va iradia Hristos, Care va fi izvorul iubirii unora fata de altele. Dar lumina fiecarui trup va fi deosebita de a celorlalte, reflectand specificul iubitor al fiecarei persoane, iubire care s-a imprimat in ea prin alte fapte in cursul vietii pamantesti. Oamenii de mare forta duhovniceasca traiesc in ei pe pamant cu extrem de putina hrana materiala, aratand prin aceasta putinta de a nu avea nevoie deloc de ea in viata deplin spiritualizata din planul ceresc.

Cum se pot impartasi de inviere si de incoruptibilitate cei din iad ?

Invierea si incoruptibilitatea lor se datoreaza faptului ca invierea si incoruptibilitatea trupului lui Hristos se va extinde peste toata materia, deci si peste a trupurilor celor din iad. Caci materia a fost creata ca un tot si de aceea are intr-un fel un destin solidar. Apoi trupurile lor se mentin ca intreguri, pentru ca si persoanele lor se pastreaza ca unicitati neanulate ale imaginatiei creatoare a lui Dumnezeu. In sfarsit, Dumnezeu vrea sa arate ca respecta in veci si libertatea celor ce refuza iubirea Lui.
Dar nestricaciunea trupurilor lor e de un alt caracter. Intr-un fel, nu e nici ea o incremenire, ci are o viata, dar o viata chinuita. Ele o poarta ca pe niste rani, care nu le distrug, nici nu se vindeca. Ele sufera de focul de acolo fara sa fie consumate. Ele sufera de comunicarea neiubirii intreolalta si de lipsa totala de sens, sau de intunericul care invaluie existenta. Dar isi mentin satisfactia de a-si afirma prin libertate mandria de a nu avea nevoie de iubirea nimanui, de a nu depinde in fericirea lor de recunoasterea lui Dumnezeu si a altora. In intunericul lor, ei nu mai vad nimic si pe nimeni, dar simt ca in intunericul ce-i inconjoara sunt si ceilalti si cosmosul. Ii simt si pe ceilalti in comunicarea necomunicarii, sau a dusmaniei, iar cosmosul in chinurile produse trupului lor.

Cei din Rai vad pe toti si vad si cosmosul in lumina, vad prin toate pe Dumnezeu si deci un sens suprem in toate. Cosmosul insusi e oarecum plin de sens si in acest sens se spune ca e "plin de verdeata si loc luminat". Toata ambianta le sustine fericirea. "Cerul mai intai va fi incomparabil mai stralucitor, ca un alt cer nou, mai luminos decat cel pe care il vedem acum. Pamantul va regasi in noutatea lui o frumusete indescriptibila, un fond de verdeata, care nu se va vesteji, fiind impodobit cu flori luminoase de o varietate cu totul spirituala, printre care dreptatea este la ea acasa" (Sf. Simeon Noul Teolog). Dimpotriva, cei din iad se vor afla intr-o ambianta a uscaciunii si in prapastii (Sf. Chiril al Alexandriei, Omilia la Despre iesirea sufletului si despre a doua venire a Domnului.)

Se pune intrebarea: de ce Hristos Cel inviat nu face sa se transfigureze intregul cosmos si sa invie oamenii din el o data cu invierea Sa? Primul raspuns este ca n-ar putea veni la existenta oameni noi in cosmosul transfigurat. Trebuie sa se implineasca numarul oamenilor hotarati de Dumnezeu, sa vina la existenta in conditiile cosmosului actual, deci sa treaca tot acest numar prin moarte, cu credinta in Hristos Cel inviat si in invierea lor, pentru ca Hristos sa lase sa se reverse toata puterea si Duhul de viata facator din trupul Sau Cel inviat, pentru invierea tuturor oamenilor si transfigurarea cosmosului (Apoc. 6, 11).

Invierea de obste nu va avea loc, decat dupa ce se vor fi adunat langa Hristos toti mucenicii si sfintii care vor conlucra cu El prin rugaciunile lor la invierea lor si a cat mai multora intru fericire. Si acest inteles il au cuvintele din Apoc. VI, 11. Hristos, amanand invierea de obste pana la implinirea numarului tuturor oamenilor prevazuti sa vina pe lume si sa se bucure de vesnica viata, intru fericirea comuniunii generale intre ei si cu El, le da tuturor sfintilor prilejul sa se roage pentru multi de dupa ei, aratandu-se dragostea pentru toti acestia a cat mai multora din cei ce vin la viata dupa ei si putinta acestora sa se roage pe pamant pentru sufletele celor ce au trait inaintea lor. Se pune in valoare deosebita prin aceasta solidaritatea istoriei, adica a oamenilor ce au trait in diferite timpuri in istorie.

Hristos si cei ce cred in El, cu deosebire sfintii si mucenicii, folosesc lumea sau istoria spre a o aduce spre un sfarsit induhovnicit al cat mai multora dintre cei ce au trait in ea. Sufletul omului face din materia cosmosului nu numai un trup strans unit cu el, ci face cosmosul sau materia lui in intregime un trup larg al lui. Si aceasta o fac toate sufletele umane, facand din univers un trup larg comun, dar punand fiecare o amprenta proprie pe el.


Starea de dupa Judecata Universala
 
Adevarata problematica a starii de dincolo priveste starea de dupa judecata universala, pentru ca orice afirmatie sau orice negatie se masoara aici cu vesnicia.
 
Dogmaticile ortodoxe, sprijinite pe Sfanta Scriptura si pe Sfintii Pa­rinti, arata ca dupa judecata universala vor continua sa existe vesnic raiul si iadul, si ca din starea care se va hotari atunci pentru fiecare, nu mai este intrevazuta nici o posibilitate de schimbare. Rasplata si pe­deapsa vor fi proportionale cu faptele. Pentru cei drepti rasplata va insemna - dupa Sfantul Ciprian - o reintoarcere la paradisul terestru din care a fost izgonit omul la inceput. Dreptii vor vedea pe Dumnezeu si pe Iisus Hristos, iar martirii vor fi imbratisati si sarutati de Domnul. Vederea aceasta nu va fi insa o vedere a esentei divine, pe care o vede numai Fiul si Sfantul Duh,- dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur cu prilejul luptei sale impotriva anomeilor. Pe aceasta n-o vad nici pro­fetii, nici arhanghelii, nici ingerii. Caci cum ar putea natura creata sa vada necreatul. Ei vor vedea insa fata lui Dumnezeu ca si ingerii, dupa cuvantul Mantuitorului din Matei XVIII, 10 si al Sfantului Pavel - I Cor. XIII, 12, si vor sta inaintea Tronului ceresc, intrand in bucuria Domnului (Matei XXV, 23). Aceasta bucurie este tot una cu impartasirea de fericirea integrala, dumnezeiasca, impartasirea de bucu­ria Treimei fata de perfectiunea intregii fapturi dumnezeiesti.
 
Precum starea din raiul provizoriu este privita din perspectiva desavarsirii, teologii cei mai multi cred ca si in raiul definitiv va avea loc un progres in desavarsire. Aceasta inseamna ca fericirea nu va fi egala pentru toti, dar Fericitul Augustin spune ca acest lucru nu va fi motiv de gelozie sau de teama. Alti Sfinti Parinti nu incearca sa dea definitii exacte, ale fericirii ceresti, reprezentandu-si-o doar ca stare de repaos perfect, nevinovatie, siguranta.

Parintele Dumitru Staniloae